Coronavirus: Împreună reușim!

Aici puteți găsi petiții ale celor mai activi membri Declic sau inițiative lansate în legătură cu pandemia de Coronavirus. Chiar și în aceste vremuri dificile, nu ne lăsăm doborâți și ne susținem reciproc!

Susțineți petițiile care vă sunt aproape de inimă sau inițiați chiar voi o petiție.

Găsește o campanie locală

Locația ta

Campanii (44)

  • Experiențele femeilor în pandemie nu trebuie ignorate!
    Istoria recentă a crizei economice din 2007 ne arată că problemele specifice ale femeilor sunt tratate marginal și lipsesc de pe agenda publică. Cu toate acestea, realitatea ne demonstrează că inegalitățile de gen se adâncesc în momente de criză, precum cea existentă. De la începutul pandemiei până în momentul de față: 1. Două treimi dintre persoanele care au intrat în șomaj de la începutul pandemiei sunt femei; 2. Femeile s-au confruntat cu insuficiența resurselor de trai din cauza pierderii locurilor de muncă; 3. Violența domestică s-a intensificat. Victima este captivă în aceeași locuință cu agresorul, iar accesul la servicii de sprijin și la justiție sunt îngreunate (precum procedurile online care nu sunt accesibile tuturor); 4. Echilibrul viața privată - viață profesională este afectat prin împovărarea și mai mare a femeilor cu treburile domestice și de îngrijire și deteriorarea sănătății mintale; 5. Accesul femeilor a servicii de sănătate de calitate este îngreunat. Semnează și tu petiția dacă îți dorești să trăiești într-o societate în care aceste experiențe nu sunt minimizate, ci sunt tratate cu seriozitate și responsabilitate! Petiția este realizată de către Centrul FILIA în cadrul proiectului “Femeile în timpul și după coronavirus: Informare, Cercetare și Advocacy pentru Egalitate de Gen” desfășurat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestei pagini nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
    218 din 300 Semnături
    Inițiat de Centrul FILIA
  • Coronavirus - instituire stare de urgenta
    Pentru că vrem o societate sănătoasă, în care vocea majorității să conteze, și nu cea a unei minorități conspiraționiste. Impunerea stării de urgență o vedem ca unică soluție, dat fiind faptul că oamenii nu reacționează cu responsabilitate în situația dată. Este datoria statului să acționeze spre binele populației iar justificările de natură politică sau economică nu ar trebui să primeze în fața sănătății oamenilor.
    6 din 100 Semnături
    Inițiat de Reușim împreună
  • Controale pentru respectarea regulilor de igiena in spatiile publice si comerciale
    Nu trebuie sa uitam perioada de la începutul stării de urgenta, cand a trebuit sa stam in case. Nu cred ca isi mai dorește nimeni sa ne întoarcem acolo. Toti vrem sa ne putem misca liberi, sa putem merge la mare sau la munte vara aceasta, sa putem ieși in oras sau la o plimbare. Iar ca aceste lucruri sa fie posibile si sa nu ne întoarcem iar la starea de urgenta, trebuie sa respecta niste minime si simple reguli de igiena si protecție in public. Numai ca dupa cum probabil ati văzut si voi, foarte multe persoane nu le respecta, in special purtarea măștii: casieri, vânzătoarele de la mezeluri sau cei ce prepara mâncarea la fast food-uri, călători in metrou pe care nu ii oprește nimeni pentru ca nu poarta masca, clienți care isi pun masca la intrarea in magazin si dupa si-o lasa sub bărbie, sau comercianți mari care nu termoscaneaza la intrare si nici nu se asigura ca lumea respecta regulile in incinta magazinului, si asa mai departe. In ritmul acesta, pe lângă stresul pe care il va avea de suportat sistemul de sănătate (si asa, deja sunt spitale care anunță ca nu mai au locuri), ne putem aștepta iar la revenirea la starea de urgenta. Astfel, cerem autoritățile sa faca controale si sa se asigure ca atat oamenii, cat si comercianții respecta aceste reguli. Insa aceste controale nu trebuie făcute preț de cateva zile, cum a fost la începutul relaxării, la metrou. Pentru ca oamenii nu o sa le mai respecte după o perioada. Aceste controale trebuie făcute pe termen lung, pana populația se obișnuiește cu noile reguli. Nu este corect ca noi, cei care le respectam, sa avem de suferit - ori ca ne îmbolnăvim, ori ca ne întoarcem iar la starea de urgenta - din cauza unora care cred ca totul este o conspirație, ca virusul nu exista sau ca este doar o simpla gripa. Normele comunicate de autorități si de Ministerul Sănătății trebuie respectate de toți, nu doar de unii.
    6 din 100 Semnături
    Inițiat de Adrian Conete
  • Vrem piste ca afară pentru o distanţare fizică reală!
    Actuala pandemie, care a impus decizii excepţionale timp de mai multe săptămâni în toată lumea, a obligat autorităţile tuturor ţărilor să redirecţioneze sume importante de bani către sănătate. De asemenea, blocarea sau reducerea activităților au afectat bugetele majorității salariaţilor. În condiţiile în care nu se întrevăd soluţii pentru reluarea firească a activităţilor economice, probabil este greu de estimat care vor fi efectele economice pe termen lung. Acesta este motivul pentru care multe dintre autorităţile europene au anunţat măsuri suplimentare de încurajare a deplasărilor cu bicicleta, ca răspuns la actuala situaţie: reluarea activităţilor economice impune deplasarea persoanelor, însă este necesară continuarea regulilor de distanţare fizică/socială. Tocmai de aceea este nevoie ca autorităţile locale să asigure condiţii optime de deplasare pentru locuitori. În condiţiile în care niciun oraş din lume nu are o reţea stradală care să permită deplasarea tuturor locuitorilor cu autoturismul, iar transportul public este evitat din cauza imposibilităţii păstrării distanţei recomandate între călători, este nevoie ca autorităţile să încurajeze modurile de deplasare nemotorizate. Insă, fără a înţelege care sunt nevoile utilizatorilor, administraţiile publice din România vor continua să irosească fonduri pe o infrastructură nefuncţională. Adoptarea Normativului in procedură de urgenţă poate pune în valoare avantajele utilizării bicicletei, aplicabile în această perioadă: - distanţare fizică / socială în condiţiile necesităţii începerii activităţilor economice - dezvoltarea unei infrastructuri de sute de ori mai ieftin decât cea rutieră (pentru acelaşi volum de trafic) - costuri scăzute pentru utilizatori (faţă de deplasarea motorizată) - menţinerea unui nivel al calităţii aerului sub limita periculoasă pentru sănătatea umană - creşterea eficienţei utilizării spaţiului stradal (știindu-se faptul că reţeaua stradală nu are cum să permită circulaţia tuturor cu autoturismele, iar capacitatea spaţiilor de parcare este mult sub nevoi, lucru cunoscut dinaintea pandemiei) - eliminarea stresului şi îmbunătățirea stării de sănătate. Petiţia transmisă autorităţilor poate fi citită aici: https://docs.google.com/document/d/1ZTNMi29QXtEORjZZOHx6kN8FKj7wdjp68SvtbP-n93Y/edit?usp=sharing
    6.226 din 7.000 Semnături
    Inițiat de Marian Ivan Picture
  • Fara restrictii la campare!
    Ca forma de turism liber, in grupuri mici si in zone naturale, camparea este atat o metoda de recreere si odihna, dar si de mentinere a sanatatii pentru cei care o prefera/practica. Camparea in spatii naturale deschise, indiferent de zona de relief, se poate face in conditii de siguranta si cu respectarea distantarii sociale. Corturile sau rulotele se monteaza sau se pozitioneaza, tocmai prin constructia lor si modul de utilizare, la distante suficient de mari unele de altele, motiv pentru care gradul de siguranta este mult mai mare decat la formele de cazare in spatii inchise. Camparea si turismul in natura sunt activitati benefice sanatatii fizice si psihice si reprezinta un mod sigur de calatorie, recreere si odihna, mult mai sigur decat turismul hotelier. Solicitam eliminarea restrictiilor incepand cu data de 15 mai 2020 si permiterea practicării oricarei forme de turism si campare in natura cu respectarea, desigur, a conditiilor de distantare.
    2.065 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Bogdan Alto
  • București
    Vrem tenis de câmp după 15 mai!
    Este important atât din punctul de vedere al efectelor benefice asupra sănătății fizice și mentale, cât și din punct de vedere economic, social și profesional, reprezentând o gură de oxigen pentru cluburile de sport cât și pentru practicanții profesioniști sau amatori!
    57 din 100 Semnături
    Inițiat de Tenis Partener Moldova
  • Vrem tenis de câmp după 15 mai!
    Este important atât din punctul de vedere al efectelor benefice asupra sănătății fizice și mentale, cât și din punct de vedere economic, social și profesional, reprezentând o gură de oxigen pentru cluburile de sport cât și pentru practicanții profesioniști sau amatori!
    7.883 din 8.000 Semnături
    Inițiat de Ionut Valentin Belgun
  • Acces liber în natură
    Practicarea turismului în natură (fie că este vorba de munți, mare, dealuri, râuri, lacuri ori păduri) este esențială pentru sănătatea fizică și psihică a oamenilor. În același timp are ca efect reducerea semnificativă a aglomerării în zonele verzi din interiorul localităților. Campanie inițiată de membri ai Clubului Alpin Floarea de Colț București
    587 din 600 Semnături
    Inițiat de Ilinca Ionescu
  • Vrem liber la turism montan!
    Este important ca atât publicul larg, cât mai ales autoritățile statului român să facă o diferență clară între turismul montan, așa cum este el prezentat mai sus, și picnicul, ca formă de agrement sezonier pe timp cald. Turismul montan înseamnă, în primul rând, sănătate fizică și psihică. Mai mult, el are o importantă componentă social-culturală, dar și de protecție a mediului înconjurător.
    13.604 din 15.000 Semnături
    Inițiat de Andrei Badea
  • Realocați către sănătate banii publici destinați distrugerii naturii!
    Subfinanțarea cronică a sistemului sanitar în România se datorează alocării banilor publici spre alte domenii. Consecința este faptul că decesele în România sunt provocate în mare parte de dezastrul din sistem, și nu de pandemie. Un medic român din SUA ne explica recent de ce banii europeni nu a fost alocați pentru sănătate: „Măcar atât puteam face din 2008 încoace: să ne întremăm infrastructura. Bani au fost gârlă de la UE, dar nu i-am folosit fiindcă nu puteau fi sifonaţi; iar de oameni care să nu-şi facă parte n-am avut parte.” Unde sunt ușor de sifonat banii publici? Cea mai profitabilă activitate pentru sifonarea banilor este desigur regularizarea râurilor. Pentru că la niște proiecte fără rost nimeni nu va remarca faptul că lucrările nu justifică sumele, iar dacă totuși are loc o inundație și sunt pagube va fi desigur de vină ”furia naturii”, nu faptul că banii au fost furați. Acum, când este nevoie de finanțarea sănătății mai mult ca oricând, deturnarea banilor publici spre proiecte de distrugere a naturii nu este sistată, ci amplificată! Apele Române profită că atenția românilor este concentrată spre criza de sănătate publică și încearcă ”să strecoare” chiar și proiecte ilegale oprite recent de societatea civilă, cu greu. Elocvent și revoltător este cazul proiectului de distrugere a Jiului de Vest, ascuns sub denumirea manipulatoare: ”Amenajare complexă a râurilor Jiul de Vest și Est în vederea apărării impotriva inundațiilor a localităților riverane: Obiect I - Punerea în siguranță a barajului Valea de Pești, județul Hunedoara.” Societatea civilă de mediu încearcă din ianuarie 2019 să oprească acest proiect ilegal și a reușit după un an. În ianuarie 2020, cca. 800 de cetățeni au trimis contestații către Comisia de Analiză Tehnică și APM Hunedoara a răspuns, prin adresa 1020/20.01.2020, că titularul proiectului, Administrația Bazinală de Apă Jiu, a retras documentația proiectul. Dar acum, profitând de pandemie, Apele Române au redepus proiectul la APM Hunedoara! Iar APM Hunedoara s-a grăbit să-i emită o nouă Decizie a etapei de evaluare inițială, vădit ilegală și, deși a sistat realațiile cu publicul, refuză să posteze pe site toată documentația proiectului! Și exemplele pot continua cu Bârzava, cu Cârțișoara, Sebeș și Porumbacu, cu alte râuri pentru distrugerea cărora se instrumentează acum evaluări de mediu, când prioritățile statului ar trebui să fie cu totul altele. APM-urile ar trebui să respingă din start aceste proiecte care încalcă Directiva Cadru privind Apa. Ironia sadică merge dincolo de cinismul Apelor Române. Proiectele de regularizare a râurilor mutilează ireversibil albiile, malurile și luncile, distrug ecotonul dintre mediul acvatic și cel terestru. Sunt, prin definiție, proiecte de defrișare, de fragmentare a habitatelor și de schimbare a destinației terenurilor. Iar acum se recunoaște oficial că pandemia aceasta este cauzată chiar de aceste forme de agresare a mediului înconjurător. Dar astfel de intervenții nocive asupra mediului înconjurător pun în pericol viețile oamenilor și direct, prin ele însele, cum s-a văzut în cazul Rast. Măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, această realocare este indispensabilă. Se tot spune că avem nevoie de o remodelare a normelor curente, de o resetare a societății. Cum este deja oficial recunoscut că pandemia COVID-19 este cauzată de distrugerea naturii, la baza acestei resetări trebuie să fie stoparea oricărei distrugeri inutile a naturii. Guvernele Românie nu au părut până acum interesate nici de lege, nici de natură. Prin răspunsul la această petiție vom afla dacă decidenților din vârful statului român nu le pasă nici măcar de viețile oamenilor! Semnează acum petiția!
    1.846 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Calin Dejeu