Către: Ministerul Finantelor si Ministerul energiei
TVA 9% pentru baterii stocare curent in sistemele fotovoltaice.

Ministerul de Finanțe ignoră legea și impune TVA majorat discreționar pentru bateriile de stocare, se arată într-un comunicat al Asociației Prosumatorilor. Aceasta deși legislația spune că pentru panourile solare și kiturile de instalare se plătește un TVA de doar 9%.
Pentru ca situația să fie unitară la nivel național, Ministerul de Finanțe a trimis tuturor direcțiilor județene o notificare din care rezultă că bateriile din cadrul unor sisteme fotovoltaice hibrid și on-grid vor fi taxate cu TVA de 19%.
„Patru ministere și patru miniștri nu au putut colabora interministerial astfel încât 360.000 de oameni să poată beneficia, conform legii, de un TVA scăzut de 9%”
,,Prin Legea 39/2023, TVA pentru panourile fotovoltaice și kiturile de instalare a fost redusă de la 19% la 9%. Însă normele de aplicare prevăd că aceste kituri de instalare includ bateriile doar dacă sistemele fotovoltaice sunt off-grid, adică prosumatorii respectivi nu sunt racordați la rețea.
,,Prin Legea 39/2023, TVA pentru panourile fotovoltaice și kiturile de instalare a fost redusă de la 19% la 9%. Însă normele de aplicare prevăd că aceste kituri de instalare includ bateriile doar dacă sistemele fotovoltaice sunt off-grid, adică prosumatorii respectivi nu sunt racordați la rețea.
Aceasta deși orice sistem fotovoltaic hibrid include obligatoriu și baterii de stocare.
- „În încercarea de a clarifica aplicarea unui TVA redus de 9%, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România a solicitat explicit Ministerului de Finanțe să aplice un TVA unitar de 9% și Ministerului Energiei să recunoască oficial faptul evident că orice sistem fotovoltaic hibrid funcțional include obligatoriu și baterii de stocare. Ministerul Energiei a pasat responsabilitatea.
- În mod fatidic, petiția noastră a fost direcționată către domnul Sorin Elisei, Director General pe Politici Energetice. Acesta, fost trader de energie fără pregătire tehnică la bază, s-a simtit depășit total de complexitatea problemei și a cerut Universității Politehnice București să răspundă în locul ministerului”, mai precizează comunicatul asociației.
Definiția unui sistem fotovoltaic hibrid este: acel sistem care poate stoca energia în baterii, dar și poate furniza electricitate în sistemul de distribuție unde este racordat."
„Decizia Ministerului de Finanțe: bateriile fac parte dintr-un sistem fotovoltaic hibrid, dar le impozitam cu 19%.
Direcția de Legislație Fiscală din Ministerul de Finanțe a decis fără punctul de vedere al Ministerului Energiei în 21 februarie că în ceea ce privește bateriile (de stocare) pentru alte sisteme fotovoltaice decât cele off-grid, fie ele on-grid sau hibride, nu beneficiaza de aplicarea cotei reduse de TVA de 9%.
Direcția de Legislație Fiscală din Ministerul de Finanțe a decis fără punctul de vedere al Ministerului Energiei în 21 februarie că în ceea ce privește bateriile (de stocare) pentru alte sisteme fotovoltaice decât cele off-grid, fie ele on-grid sau hibride, nu beneficiaza de aplicarea cotei reduse de TVA de 9%.
Aceasta deși sistemele fotovoltaice de tip on-grid sunt proiectate exclusiv pentru conectarea directă la rețeaua publică de electricitate și nu sunt compatibile cu utilizarea acumulatorilor… ca să înțelegem mai bine cît de mult știu „specialiștii” Ministerului de Finanțe despre aceste sisteme.
De ce este important?
Cine plătește pentru această decizie absurdă?
- 200.000 de prosumatori existenți, care doresc să își adauge în viitor o baterie, vor plăti un TVA de 19% în loc de 9%.
- 62.000 de viitori prosumatori beneficiari ai programului Casa Verde 2024 (finanțat de Ministerul Mediului) vor plăti TVA 19%.
- 20.000 de beneficiari PNRR – Componenta I4 Baterii, cu finanțare europeană, vor primi un voucher de 5.000 de euro, dar statul își va plăti sieși TVA-ul de 19% pentru baterii, o absurditate birocratică.
- 40.000 de prosumatori defavorizați, finanțați prin PNRR, vor suporta aceeași anomalie fiscală.
- 40.000 de beneficiari ai reabilitărilor termice prin PNRR, care includ și un sistem fotovoltaic, vor suporta o taxă mai mare pentru baterii.
- Toate programele REPowerEU, Urban Up sau ajutoarele de stat”, se precizează în comunicat.
În total, peste 360.000 de români sunt penalizați de incompetența autorităților care refuză să respecte legea și interesul cetățenilor.