Către: Federatia Romana de fotbal/ Parlamentul Romaniei
Vrem Steaua in A
Solicităm modificarea Legii Sportului astfel încât cluburile sportive de drept public, inclusiv Steaua București, să poată participa și promova legal în Liga 1 fără obligativitatea schimbării formei de organizare a clubului. Sportul trebuie decis pe teren, nu blocat administrativ.
De ce este important?
CSA Steaua București este cel mai important club din istoria fotbalului românesc, iar toate marile sale performanțe au fost obținute în aceeași formă de organizare pe care clubul o are și astăzi. Sub această structură, Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, Supercupa Europei în 1987 și zeci de titluri și trofee interne, reprezentând România la cel mai înalt nivel.
Este nedrept și absurd ca exact forma de organizare sub care Steaua a adus cele mai mari performanțe din istoria sportului românesc să fie astăzi considerată incompatibilă cu participarea în Liga 1, dar compatibila cu participarea în competițiile UEFA.
Fotbalul trebuie să rămână o competiție decisă pe teren, nu blocată prin interpretări administrative și limitări legislative. Suporterii cer egalitate de drepturi și șansa ca Steaua să poată promova legal, fără a fi obligată să își abandoneze identitatea și structura istorică.