Către: elevi, părinți, profesori, societate civilă

600.000 în stradă, pentru #justiţiepebune. Pe când 1.000.000 în stradă, pentru #ŞCOALĂPEBUNE?

Citiţi textul excepţional al lui Barbu Mateescu, „Revoluţia şi victoria sa“, apoi recadraţi acţiunea civică din stradă, de îndată, pe orizontul său strategic firesc. 600.000 de protestatari pentru #justiţiepebune sunt despre stingerea, o dată pentru totdeauna, a „coşmarului CRIB - comunismul ruralo-industrial balcanic“. 1.000.000 de protestatari pentru #ŞCOALĂPEBUNE sunt despre zborul nostru în cerul cel mai înalt, de fiinţe educate ce avem a fi.

Aici găsiți textul citat: https://sociollogica.blogspot.ro/2017/11/revolutia-si-victoria-sa.html.

Ce numesc eu „zbor în cerul cel mai înalt“, Barbu numeşte „Revoluţie“, cu majusculă, din raţiuni dihotomice în raport cu paradigma „CRIB“. Eu prefer zborul, pentru că zbor înseamnă, înainte de orice, desprindere. Curaj. Integritate. Împlinire. Frunţi libere să gândească. ȘCOALĂ PE BUNE, adică.

Motivaţional, saltul de la 600.000 în stradă pentru #justiţiepebune la 1.000.000 în stradă pentru #ŞCOALĂPEBUNE va marca punctul de inflexiune al asumării, de către societate, a celui mai important proiect al său pentru secolul XXI: schimbarea paradigmei Educaţiei. În acea clipă, transformarea Şcolii ca sistem va începe cu adevărat, iar evoluţia noastră va fi atunci colosală. Până atunci, nu.

Revedeţi modelul ierarhiei nevoilor umane al lui Maslow şi constataţi următoarea discrepanţă comportamentală societală, cât se poate de inconfortabilă:

#justiţiepebune este despre BAZA piramidei – primele două niveluri

#ŞCOALĂPEBUNE este despre VÂRFUL piramidei – al patrulea şi al cincilea nivel.

Aici suntem acum, ca societate. Consolidăm baza piramidei nevoilor noastre. Nu e rău. Civic, cu doar câţiva ani în urmă eram cam pe nicăieri.

Dar nu-i deloc suficient. Lumea căreia tindem să aparţinem funcţionează din vârf, nu din bază.

Vom face saltul dinspre bază spre vârf când incompetenţa ne va durea mai tare decât impostura.

Şi când analfabetismul functional va însemna pentru noi un rău mai rău decât abuzul de putere şi hoţia din banul public.

Şi când de şcoală ne vom bucura mai mult decât ne este acum frică de puşcărie.

E simplu. Avem nevoie doar de 1.000.000 în stradă, care dau semnal că binele educational al copiilor noştri are a învinge răul CRIB, cu orice preţ. Şi atunci, România se va face şi ea bine, cu şefi de promoţie integri la pupitrul de comandă, nu cu impostori sfertodocți şi repetenți, ca acum.

Hai că putem.

De ce este important?

PENTRU CĂ

România pe bune începe cu ȘCOALA PE BUNE.

România secolului XXI funcţionează contra naturii, cu o Educaţie de secol XX în cel mai bun caz.

Specific, schimbarea paradigmei Educaţiei în România începe cu operaționalizarea următorului set de provocări strategice:

* VALORILE pe care Şcoala le cultivă copiilor noştri în secolul XXI. Care sunt ele, de fapt, pentru următorii 15-25 de ani, spre deosebire de starea actuală, în care școala NU CULTIVĂ NICIO VALOARE, pe bune?

* Modelul de ARHITECTURĂ CURRICULARĂ de secol XXI. Cum arată acest model, pentru următorii 15-25 de ani, spre deosebire de cel actual, identic celui de acum 30-40 de ani?

* Modelul de CARIERĂ DIDACTICĂ de secol XXI, viabil şi funcţional.

* Modelul de ARHITECTURĂ INSTITUȚIONALĂ de secol XXI, viabil și funcțional (“Inspecții școlare, DA! Inspectorate școlare, NU!”)

Până când România nu dă răspunsuri viabile temelor de mai sus, orice intervenţie în sistem e formă fără fond. Acest proces istoric este ireversibil, indiferent cât de mult timp meschine fantoșe jalnice, de pseudo-anvergură politică ori securistă, vor ţine aiurea piciorul pe frâna schimbării, în virtutea poziţiilor de autoritate formală pe care, încă, le deţin.

La urmă, rămâne realitatea implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic conjunctural: starea Educaţiei, acum, înseamnă ameninţare directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţii inepţi produşi de şcoala de azi sunt adulții inepţi ai României de mâine.

Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, tot de aici plecăm, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”.

A consacra schimbarea paradigmei Educaţiei ca Proiect de Ţară este o misiune critică istorică, în contul elitelor de azi ale ţării. Elitele sunt persoane şi entităţi capabile să genereze Proiecte de Ţară pentru România. Proiectele de Ţară sunt cele a căror punere în fapt ne legitimează să stăm cu fruntea sus şi să dăm seamă în faţa istoriei.

De pildă, la 1 Decembrie 2018.