Skip to main content

Către: Alina Gorghiu

Alina Gorghiu, nu ignora opinia societății!

 
Alina Gorghiu, fosta ministră a Justiției, a anunțat în data de 30.01.2025, că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea articolului 336 din Codul Penal, astfel încât sintagma „persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive” să fie înlocuită cu „conducerea unui vehicul având în sânge alcool sau alte substanțe”, conform HotNews.

Hai să îi transmitem Alinei Gorghiu că ne dorim retragerea propunerii legislative L30/2025 care bagă oamenii nevinovați la închisoare, prin adresarea opiniilor publice de pe site-ul senatului și a petiției Declic cu peste 70.000 de semnături, tuturor celor care au susținut inițierea propunerii.

Aceasta este în dezbatere publică și s-au strâns 232 opinii ale persoanelor interesate de subiect pe site-ul senatului. Toate opiniile sunt negative, dar totuși, nu a apărut nicio reacție din partea nimănui. De asemenea, propunerea a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic şi Social.

Linkurile de mai jos vor deschide un e-mail cu un text pregătit pentru fiecare dintre inițiatorii propunerii legislative.

Dați click pe fiecare nume în parte, adăugați-vă numele la final și apăsați butonul de trimitere. Dacă doriți, puteți modifica textul din mail.

Trimite e-mail către:

  1. Alina Gorghiu - deputat PNL

  2. Grindeanu Sorin Mihai - deputat PSD

  3. Turcan Raluca - deputat PNL

  4. Cazanciuc Robert-Marius - senator PSD

  5. Fenechiu Cătălin-Daniel - senator PNL

  6. Horga Maria-Gabriela - senator PNL

  7. Niculescu-Ţâgârlaş Cristian-Augustin - senator PNL

  8. Rusu Petrică-Lucian - senator PNL

  9. Andronache Gabriel - deputat PNL

  10. Ciucă Liviu-Bogdan - deputat PSD

  11. Moș Patricia Simina Arina - deputat PNL

  12. Tuşa Adriana-Diana - deputat PSD

Astfel, sperăm că senatorii și deputații care au susținut această propunere vor vedea mai ușor opinia publică și își vor da seama că au făcut o greșeală.

Dacă nu ai făcut-o deja, semnează petiția Declic Bolojan si Ciolacu, nu condamnati milioane de soferi pe nedrept! 

De ce este important?

 Dacă această propunere va trece, detectarea oricărui reziduu de substanță provenită din medicamente comune care permit șofatul precum Nurofenul, te vor lăsa fără permis și te vor face infractor. Expertiza medico-legală va fi egală cu 0 și singurul lucru de care se va ține cont va fi expertiza toxicologică (rezultatele analizelor).

Părerea specialiștilor este de asemenea una negativă. Acesta este punctul de vedere al Societății de Medicină Legală din România, potrivit G4Media:

,,Societatea de Medicină Legală din România (SMLR) își exprimă reticenţa faţă de potenţiala lor eficienţă judiciară, având în vedere modalitatea abruptă în care eventuala lor implementare ar abdica de la principiile fundamentale ale biologiei / farmacologiei / toxicologiei”.

Totodată, pentru pacienţii care urmează tratament medicamentos este nevoie de analize complexe:

,,Prevederile nu asigură predictibilitate adecvată – ce ar trebui să caracterizeze orice prevedere juridică – pentru pacienţii care urmează tratamente medicamentoase şi care respectă indicaţiile medicale, încetarea efectului clinic nefiind concomitentă epurării complete din organism a medicamentului, aspect demonstrabil doar prin analize toxicologice cantitative complete şi evaluări”, au mai transmis legiştii.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că, în cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influeţa substanţelor psihoactive, este necesar să se constatate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi dacă aceasta afectează capacitatea de a conduce a autorului faptei.

Actualizări

2025-03-21 14:29:49 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2025-03-19 23:27:43 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2025-03-19 17:41:45 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2025-03-19 16:26:50 +0200

S-a ajuns la 10 semnături