S-a ajuns la 5,000 semnături
Către: Prim-ministrul României, Ministrul Finanțelor, Ministrul Educației și Cercetării, Parlamentul României, Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților
✊De ce ne pedepsiți pentru că învățăm? Bursele sunt un drept, nu un favor!
.png)
Stimate domnule Prim-ministru, stimați miniștri, parlamentari și membri ai comisiilor de specialitate,
Vă scriem ca elevi, studenți, părinți și cetățeni care cred cu adevărat că educația trebuie să rămână o prioritate națională, nu o victimă a cifrelor bugetare.
Vă scriem ca elevi, studenți, părinți și cetățeni care cred cu adevărat că educația trebuie să rămână o prioritate națională, nu o victimă a cifrelor bugetare.
Vă cerem să renunțați la orice inițiativă legislativă care ar reduce fondurile alocate burselor școlare și universitare, inclusiv la modificarea modului de calcul care leagă bugetul burselor studenților de salariul minim net, în loc de brut, așa cum prevede legea actuală.
Această schimbare aparent tehnică ar însemna, de fapt, o scădere imediată cu aproximativ 40% a sprijinului acordat tinerilor, conform ANOSR, ceea ce conduce la scăderea fondului alocat burselor și, implicit, la reducerea numărului de beneficiari. Este o situație gravă într-o țară unde abandonul școlar și universitar este deja alarmant, iar inegalitățile la accesul la educație se adâncesc.
Pe 26 iunie, mii de studenți și elevi au ieșit în stradă în Cluj, Iași, București, Timișoara, Alba-Iulia, Baia Mare, Suceava ca să ceară un singur lucru: să nu fie pedepsiți pentru că învață.
Bursele nu sunt „cadouri” de la stat. Ele sunt un drept și un sprijin real, în special pentru copiii și tinerii care nu au avut niciodată un parcurs ușor.
Ce se întâmplă?
- Se discută diminuarea bugetului pentru bursele elevilor în 2025, aducându-l la nivelul anului 2023, în contradicție cu nevoile reale și cu Legea învățământului preuniversitar.
- Se propune modificarea formulei de calcul a burselor studențești, astfel încât să fie raportate la salariul minim net, nu brut, după cum prevede acum Legea învățământului superior.
- Toate aceste decizii vin în contextul în care educația preuniversitară din România NU primește nici măcar minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, procent prevăzut expres în Legea învățământului preuniversitar.
Ce solicităm?
- Menținerea integrală a cadrului legal actual privind bursele elevilor (de merit, performanță, reziliență, sociale, tehnologice etc.), așa cum este prevăzut în Legea nr. 198/2023;
- Respectarea principiului raportării la salariul minim brut pentru bursele studențești;
- Transparență, consultarea reală a elevilor și studenților și predictibilitate în orice reformă privind bursele.
De ce este important?
Bursele nu sunt un favor, ci un drept și un sprijin concret pentru accesul echitabil la educație. Sunt fundamentale pentru:
- elevii din mediul rural care parcurg distanțe considerabile zilnic pentru a ajunge la școală;
- studenții din orașele cu costuri ridicate, care nu pot susține singuri cheltuielile de trai;
- tinerii care obțin performanțe remarcabile la olimpiade, concursuri și examene importante;
- elevii și studenții din medii vulnerabile, care fără sprijin riscă abandonul școlar sau universitar.
Date concrete care susțin aceste apeluri:
- În 2024, bugetul destinat burselor elevilor a fost de 4,9 miliarde lei, iar în 2025 se planificase o creștere până la 6,4 miliarde lei. Reducerea bugetului înseamnă că zeci de mii de elevi ar pierde sprijinul financiar.
- Conform ANOSR, un student are nevoie de un minim de 1135 RON/lună doar pentru masa și cazare, iar pentru a acoperi și alte cheltuieli esențiale suma crește la aproximativ 1587 RON/lună.
- Elevii performanți riscă să nu mai primească burse de merit sau performanță, întrucât Ministerul Educației propune să rămână doar bursele sociale și o formă limitată de burse de merit, care ar ajunge doar la aproximativ 15% dintre elevii unei clase.
- Bursele de excelență olimpică, tehnologice și cele de reziliență sunt pe cale să dispară, ceea ce va demotiva elevii și va crește riscul abandonului școlar.
Ce riscăm dacă nu intervenim?
- Elevii olimpici vor fi demotivați, iar efortul lor nu va mai fi recunoscut și răsplătit;
- Elevii și studenții vulnerabili vor abandona școala sau facultatea;
- Sistemul educațional românesc va deveni și mai inechitabil, adâncind decalajele sociale;
- România va pierde investiția în viitorul său profesional și civic, prin tăierea sprijinului în educație.