Skip to main content

Către: Domnului Președinte al României, Klaus Werner Iohannis

Decorație pentru Alexandra

Subsemnata, Daniela Vișoianu, alături de cei care vor semna prezenta petiție, vă solicităm să inițiați, potrivit prerogativelor constituționale, procedura pentru decorarea eroinei Alexandra Măceșanu, întru pomenirea ei și respectarea valorilor asumate și trăite.

De ce este important?

Președintelui putem să îi cerem puține lucruri concrete, pentru că nu are puterea Executivului. Ce putem să îi solicităm este să celebreze și onoreze Valorile trăite de cetățenii remarcabili ai acestei țări.

Am luat în considerare riscul considerării unui astfel de gest ca fiind un gest politicianist. Dacă Alexandra și-a asumat riscul suprem, cred că decorarea ei înseamnă un gest corect de celebrare a Curajului. Un partid politic nu o poate decora pe Alexandra. Președintele acestei țări, da.

Considerăm că Alexandra este un reper ca cele de care avem nevoie pentru construcția unei Românii Educate. Ea este reprezentanta ”fiecărui român în parte”, a fiecărui român care are încredere în stat, în instituțiile lui, în liderii lui politici.

Mai cred că Alexandra merită să devină context de învățare în școlile din România. Povestea ei poate rescrie proceduri, destine, alegeri personale. Copiii și tinerii acestei țări pot învăța, de la cineva de vârsta lor, că există alegerea de a nu renunța. Decorarea ei de către Președintele României ar însemna că fiecare dintre noi, oricât de tineri, oricât de neînsemnați, putem fi curajoși, putem face sacrificiul suprem, din încredere în oameni, în instituții. Și nu vom fi uitați.

Actualizări

2019-07-30 11:08:33 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2019-07-29 20:42:43 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2019-07-29 20:17:08 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2019-07-29 20:01:26 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2019-07-29 19:52:13 +0300

S-a ajuns la 10 semnături