Skip to main content

Către: Prim-ministrul României Ministerul Muncii și Solidarității Sociale Ministerul Finanțelor Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități Comisiile pentru Muncă și Protecție Socială din Parlamentul României

Demnitate pentru toți Dreptate pentru persoanele cu dizabilități și asistenții personali

PETIȚIE NAȚIONALĂ

„Demnitate pentru toți”  Asistenții personali și persoanele cu dizabilități cer respect și echitate

Noi nu cerem milă.
Noi cerem dreptate.
Suntem mamele, tații, fiicele și fiii celor care nu pot merge, vorbi, mânca sau respira fără ajutorul nostru.
Suntem asistenții personali care trăim zi și noapte alături de omul pe care îl îngrijim  fără concedii, fără sărbători, fără odihnă adevărată.
Suntem cei care am transformat dragostea în muncă și munca în viață.
Dar viața noastră a fost uitată:
În 2022, salariile noastre au fost înghețate prin OUG 168/2022 și OUG 54/2023, deși costurile de trai și responsabilitățile noastre au continuat să crească.

În 2024, prin OUG 19/2024, am fost eliminați din grila de salarizare, ceea ce a produs o discriminare clară față de ceilalți angajați din sistemul bugetar.

 Discriminarea prin OUG 19/2024
Nu mai suntem trecuți în grila oficială pentru salarii și nu beneficiem de creșterile legale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017;

Suntem plătiți doar la nivelul salariului minim brut pe țară, indiferent de vechime sau responsabilitate;

Alți angajați din sistemul public cu aceeași vechime sau responsabilitate au drepturi salariale mai mari;

Reduc vizibilitatea și recunoașterea muncii noastre în sistemul public, deși responsabilitatea și efortul nostru sunt la fel de mari ca al oricărui alt angajat din sănătate sau asistență socială.

 Decizia ICCJ - 6 octombrie 2025
ICCJ a stabilit că salariile asistenților personali se calculează după grila din 2022, conform Legii-cadru nr. 153/2017 și gradației de vechime;

Dacă rezultatul grilei plus gradația este sub salariul minim brut pe țară, se ajustează la nivelul minim;
Aceasta se aplică pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.

 Sacrificiul nostru pentru dezinstituționalizare

Fără sacrificiul nostru, fără devotamentul nostru zilnic, statul nu ar fi avut cum să implementeze directivele UE privind dezinstituționalizarea, pentru că nu există suficiente centre sau servicii alternative. Noi suntem cei care ținem sistemul în viață, zi de zi, chiar și în condițiile cele mai grele.

 Cerem drepturi pentru toți
Grad grav, accentuat și mediu  creșterea indemnizațiilor și recunoașterea drepturilor financiare și sociale, pentru ca toți să beneficieze de sprijinul adecvat și echitabil.
Noi nu cerem sume arbitrare, ci un sistem echitabil, raportat la realitatea economică actuală.
În anul 2025, salariul minim brut pe țară este de 4.050 lei, în timp ce indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități rămân mult sub pragul sărăciei, neacoperind nici măcar nevoile de bază.
Un model corect și realist ar fi ca indemnizațiile să fie proporțional raportate la salariul minim brut, astfel:
Grad grav -50% din salariul minim: 2.000 lei
Grad accentuat - 35% din salariul minim: 1.400 lei
Grad mediu - 25% din salariul minim: 1.000 lei
Acest sistem ar aduce o minimă demnitate financiară pentru fiecare persoană cu dizabilitate, indiferent de grad, și ar elimina discriminările între oameni care, deși diferiți în nevoi, sunt egali în dreptul la o viață decentă.
Fiecare persoană merită să aibă acces la resursele necesare pentru o viață demnă, pentru îngrijire, tratament și participare activă în comunitate.
Nimeni nu trebuie lăsat în urmă doar din cauza gradului de handicap.
Solidaritatea noastră este puterea care poate schimba vieți!

 Ce cerem:
1. Reintegrarea asistenților personali în grila de salarizare conform grilei reale, anul 2025 eliminând discriminarea produsă de OUG 19/2024;
2. Actualizarea salariilor după grila reală anul 2025  nu după nivelul înghețat din 2022;
3. Acordarea de sporuri pentru condiții grele, stres și muncă neintreruptă (24h/24h);
4. Recunoașterea vechimii și a muncii continue, prin creșterea progresivă a veniturilor;
5. Creșterea indemnizațiilor pentru toate gradele de handicap grav, accentuat și  mediu 
6. Consultarea directă a  asistenților personali și a persoanelor cu dizabilități la orice modificare legislativă.

 

De ce este important?

De ce semnăm:
Pentru că nu mai putem fi invizibili.
Pentru că dragostea noastră a devenit o muncă neplătită la valoarea ei reală.
Pentru că un stat care uită de cei mai vulnerabili dintre oameni uită de propria umanitate.
Pentru că nu putem accepta discriminarea produsă prin OUG 19/2024, care ne-a eliminat din grila de salarizare.
Și pentru că fără sacrificiul nostru, statul nu ar fi putut să respecte directivele UE de dezinstituționalizare.

Pentru că toți oamenii cu dizabilități merită drepturi egale și sprijin real, indiferent de gradul de handicap.
Pentru că unitatea dintre noi este singura putere care poate schimba legislația și poate aduce demnitate tuturor.

Semnează și tu.
Nu doar pentru noi. Ci pentru demnitatea și unitatea tuturor.


Categorie

Actualizări

2025-10-13 08:49:23 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2025-10-12 13:45:43 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2025-10-12 00:21:56 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2025-10-11 23:27:59 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2025-10-11 23:15:05 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2025-10-11 23:07:53 +0300

S-a ajuns la 10 semnături