Skip to main content

Către: Domnul prim-ministru al României, Nicolae Ionel Ciucă; Domnul ministru al Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu; Domnul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu

Elevii vor burse de merit de la 8.50!

Elevii vor burse de merit de la 8.50!

În data de 4 ianuarie 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 5870/2021 pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. Prin modificările aduse la nivelul ordinului se majorează plafonul de acordare a bursei de merit de la 8.5 la 9.5.

Faptul că ordinul a fost publicat peste noapte, din pix, neexistând vreun proiect în consultare publică pe site-ul Ministerului Educației, reprezintă o încălcare crasă a prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

De ce este important?

Bursele școlare și-au făcut apariția în legislația românească în anul 1995, având scopul de a combate abandonul școlar, de a susține elevii dezavantajați să studieze și de a promova performanța școlară. Însă, la 10 ani distanță de la publicarea condițiilor de acordare a burselor școlare, acestea sunt modificate din pix de către Ministerul Educației.

Astfel, 700 de mii de elevi din România rămân fără burse. Probabilitatea ca 700 de mii de tineri să părăsească sistemul de educație din România, în următorii ani, este una ridicată, în contextul acestei decizii nefondate, asumată de Ministrul Sorin Cîmpeanu.

Lipsa de consultare publică, încălcând flagrant principiul transparenței decizionale, pune în pericol beneficiarii primari ai educației, cei mai afectați de schimbările curente din sistemul de învățământ. Opiniile elevilor, profesorilor și părinților trebuie să fie ascultate de către minister.

Inițiatori:
Petre-Daniel Tîrziu, elev
Ștefan Alexoaie, elev
Alice Stoica, elevă
Alexandru Neacsa, elev
Timotei Istrate, elev
Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Economic "Octav Onicescu" Botoșani
Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci
Asociația Elevilor din Constanța
Asociația Elevilor din Bacău
Asociația Vâlceană a Elevilor
Asociația Elevilor din București și Ilfov
Asociația Elevilor din Maramureș
Asociația Elevilor din Timiș

Categorii

Actualizări

2022-01-13 20:30:54 +0200

S-a ajuns la 5,000 semnături

2022-01-09 14:34:22 +0200

S-a ajuns la 1,000 semnături

2022-01-08 12:53:29 +0200

S-a ajuns la 500 semnături

2022-01-07 16:19:00 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2022-01-07 15:37:22 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2022-01-07 15:28:36 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2022-01-07 15:22:53 +0200

S-a ajuns la 10 semnături