La două săptămâni de la inițierea petiției privind finanțarea justă pentru conservarea biodiversității de la o parte din cei peste 200 de semnatari și nu numai, am colectat următoarele solicitări concrete, pe care să le adresăm MMAP și AFM.
Le prezentăm mai jos, pentru a primi atât comentarii, cât și propuneri noi:
- Finanțarea planificată și consistentă, prin Fondul de mediu, a măsurilor de conservare cuprinse în Planurile de management ale ariilor naturale protejate. Trebuie să se depășească stadiul de "paper protected areas" cu planuri doar pe hârtie, ale căror măsuri nu sunt implementate, în timp ce habitatele si speciile acestora se degradează în mod accelerat.
- Finanțarea achiziționării de către stat, de terenuri, în special păduri seculare/ old growth forests, pentru a fi declarate zone de protecție strictă.
Intenționăm să prezentăm aceste propuneri și altele pe care le vom primi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții MMAP si AFM.
Către: Guvernul României, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, Administrația Fondului pentru Mediu, Președinția României
Finanțare justă prin Fondul de Mediu pentru natură și arii protejate
Noi, semnatarii acestei petiții, vă solicităm să asigurați, prin bugetul Fondului pentru Mediu aferent anului 2026, o finanțare corectă și predictibilă pentru conservarea speciilor și habitatelor naturale.
Această obligație decurge atât din Legea ariilor naturale protejate și din planurile de management aprobate, cât și din angajamentele europene asumate de România. Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității prevede explicit alocarea a 20% din veniturile Fondului pentru Mediu pentru activitățile de conservare a biodiversității.
Această obligație decurge atât din Legea ariilor naturale protejate și din planurile de management aprobate, cât și din angajamentele europene asumate de România. Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității prevede explicit alocarea a 20% din veniturile Fondului pentru Mediu pentru activitățile de conservare a biodiversității.
Respectați principiul „poluatorul plătește”, ce stă la baza funcționării Fondului pentru Mediu și care nu se poate negocia politic!
Cine degradează natura trebuie să contribuie la refacerea ei. Costurile poluării nu pot fi ascunse, amânate sau transferate către societate și către generațiile viitoare, ci incluse direct în prețul activităților care produc impact asupra biodiversității.
Cine degradează natura trebuie să contribuie la refacerea ei. Costurile poluării nu pot fi ascunse, amânate sau transferate către societate și către generațiile viitoare, ci incluse direct în prețul activităților care produc impact asupra biodiversității.
Nu mai neglijați serviciile oferite de natură! Secarea râurilor și lacurilor, aerul irespirabil din orașe, inundațiile și extremele climatice tot mai prezente, reprezintă suficiente motive care ne arată că nu se mai poate continua în acest mod.
Nu invocați în continuu lipsa resurselor financiare, în condițiile în care, doar anul trecut, la Fondul pentru Mediu s-au colectat aproximativ 3 miliarde de euro, echivalentul a circa 1% din PIB. Resursele financiare există, problema este unde decideți să le utilizați.
Alocarea fondurilor trebuie realizată transparent, fundamentat științific și în strictă conformitate cu legea, nu în funcție de priorități politice conjuncturale. Fondul pentru Mediu nu poate deveni un instrument de rezervă pentru decizii oportuniste, în timp ce biodiversitatea, infrastructura invizibilă a vieții, este subfinanțată cronic.
Prin această petiție ne unim vocile pentru protejarea biodiversității și a ariilor naturale protejate. Acestea susțin economia, sănătatea și siguranța noastră, dar se degradează pe zi ce trece.
De ce este important?
Conservarea naturii a fost, de-a lungul ultimelor decenii, „Cenușăreasa” politicilor de mediu din România. Indiferent de partidul aflat la guvernare, biodiversitatea nu a reprezentat o prioritate reală.
Ariile naturale protejate sunt declarate formal, „pe hârtie”, pentru a respecta obligațiile asumate față de Uniunea Europeană, dar ulterior rămân subfinanțate, inclusiv de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Deși ariile protejate acoperă aproximativ un sfert din teritoriul național și furnizează servicii esențiale pentru întreaga societate – apă, aer curat, hrană, materii prime, reglare climatică – finanțarea pentru conservare a fost, constant, marginală sau aproape inexistentă.
Lipsa finanțării pentru conservare contravine atât Legii ariilor naturale protejate, cât și Strategiei naționale pentru conservarea biodiversității, care prevede alocarea a 20% din Fondul de Mediu pentru natură și arii protejate.
În realitate, pentru biodiversitate se alocă de aproximativ 100 de ori mai puțin – cel mult 0,2% din bugetul anual al AFM, care în 2025 a depășit 3 miliarde de euro.
Programele AFM sunt orientate preponderent către măsuri cu impact politic și electoral rapid, nu către priorități fundamentate științific. Finanțările sunt concentrate pe programe precum Rabla (inclusiv pentru tractoare și sobe), Festivalul Olimpic pentru Tineret European (FOTE Brașov 2027), investiții edilitare sau proiecte mutate din lipsă de fonduri, cum ar fi sistemele de apă-canal, pentru care nu mai există finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Mai grav este faptul că nefinanțarea biodiversității de către AFM contravine atât principiului „poluatorul plătește”, care stă la baza funcționării Fondului pentru Mediu, cât și dreptului constituțional al fiecărui cetățean la un mediu sănătos.
Principiul internalizării externalităților, inclusiv al costurilor degradării biodiversității, trebuie aplicat real, nu formal, în funcție de interese și priorități politice de moment. Cine afectează natura trebuie să suporte costurile refacerii, iar aceste costuri nu pot fi transferate societății sau generațiilor viitoare.
Principiul internalizării externalităților, inclusiv al costurilor degradării biodiversității, trebuie aplicat real, nu formal, în funcție de interese și priorități politice de moment. Cine afectează natura trebuie să suporte costurile refacerii, iar aceste costuri nu pot fi transferate societății sau generațiilor viitoare.
Această campanie nu este doar despre finanțarea naturii, ci și despre modul în care se fac politicile publice în România: fonduri uriașe sunt dirijate, adesea în mod interesat, de mecanisme transpartinice, către direcții alese politic, în timp ce domenii esențiale – ariile protejate și conservarea naturii – rămân sistematic neglijate, chiar când nevoia de intervenție este urgentă.
De zeci de ani, Programele Fondului de Mediu sunt dictate politic și aproape deloc fundamentate științific. Consultările publice se fac în grabă și fragmentat, doar pentru ghidurile de finanțare. Niciodată nu a existat o dezbatere reală asupra întregului buget al AFM, care acumulează peste 3 miliarde de euro – echivalentul a 1% din PIB. În comparație, programele structurale europene, precum PDD sau PNDR/PS PAC, beneficiază de fonduri mai mici, dar sunt planificate și consultate transparent.
În schimb, specialiștii în mediu, oamenii de știință și societatea civilă nu au nicio influență asupra „împărțelii” politice a bugetului AFM.
În schimb, specialiștii în mediu, oamenii de știință și societatea civilă nu au nicio influență asupra „împărțelii” politice a bugetului AFM.
Nici Evaluarea Strategică de Mediu (SEA) nu se aplică la finanțările AFM. Rezultatul? Se plătesc sume uriașe, de aproape 90 milioane de euro, pentru prime de sechestrare a carbonului în păduri de salcâm, specie invazivă, în timp ce pentru pădurile naturale și habitatele forestiere valoroase (cu funcții de protecție, T1 și T2) nu se plătesc compensații de ani de zile.
Din exterior, am asistat cu toții la schimbări decise de politicieni după cum consideră oportun politic: un fost ministru promovează anveloparea clădirilor din banii AFM, iar actualul mută fonduri de mediu către canalizare (38% din Bugetul AFM) după ce s-a pierdut finanțarea europeană disponibilă prin PNRR.
Toate aceste modificări sunt justificate public cu „interesul comunităților locale”, însă nimeni nu menționează conservarea biodiversității sau ariile protejate, care sunt omise, deși ocupă 24% din suprafața țării.
Când fondurile nu pot fi dirijate în direcția dorită, se pierd chiar și finanțările europene pentru biodiversitate. Este deosebit de grav că Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP devenită ANMAP) și MMAP nu au reușit să acceseze fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – componenta C2, Pilonul I, pentru „Păduri și protecția biodiversității”, dintr-un total de 370 milioane euro fiind absorbite doar 5%.
Chiar și fondurile colectate de ANANP/ANMAP din tarifele legale pentru ariile protejate (aproximativ 1 milion lei/an, adică în total aproape 7 milioane lei între 2018 și prezent) nu au fost folosite pentru măsuri concrete de conservare, ci returnate la bugetul de stat, din lipsă de inițiativă.
Această lipsă de interes se reflectă și în absența unei reforme reale a principalei agenții de conservare – ANMAP, care include fostul ANANP. Posturile-cheie pentru managementul ariilor protejate și biodiversității la nivel național au devenit sinecuri ale soțiilor și fiicelor de politicieni. În timp ce, meritocrația se aplică în mod selectiv, doar pentru RNP și ANAR, unde într-adevăr se promovează ca posturile de conducere să fie ocupate pe merit.
Astfel se explică și lipsa de inițiativă, atât a agenției naționale, cât și a ministerului, pentru finanțarea adecvată a conservării naturii. În consecință, alocările pentru biodiversitate prin Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD), Prioritatea 2, au scăzut sub o treime din sumele cheltuite anterior prin POIM, Axa 4. Această reducere a fost cauzată de neaccesarea finanțărilor prin PNRR și POIM, care a generat neîncrederea Comisiei Europene în capacitatea României de absorbție a fondurilor pentru natură.
Natura, neavând în spate nicio conexiune politică sau lobby al vreunei industrii, fie ea auto, energie sau construcții edilitare, apă-canal, este complet neglijată, pentru că la nivelul conducerii nu este interesat nimeni de serviciile ecosistemice, ci doar de cele materiale, care generează bani și sprijin electoral imediat.
În lipsa unei ”industrii a conservării naturii”, care să stârnească interes politic, este necesar ca noi toți, care înțelegem că viața pe termen lung nu poate exista doar din bani, fără serviciile de neînlocuit ale naturii, să reușim să introducem subiectele de conservare si arii protejate, inclusiv finanțarea lor, pe agenda guvernanților ignoranți.