Skip to main content

Către: Parlamentul României – Comisiile pentru Agricultură și Administrație Publică • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale • Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară • Avocatul Poporului ,Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Justiție pentru Animale – Interzicerea Exploatării Fizice a Animalelor în Competiții


Solicitare pentru interzicerea concursurilor și evenimentelor care implică suferință animală în scop de divertisment 

Stimate autorități, 

 
Subsemnații, cetățeni ai României, solicităm interzicerea organizării de competiții și spectacole în care animalele, în special caii, sunt supuse unor eforturi fizice excesive care le provoacă suferință – cum ar fi concursurile de tras bușteni. Aceste practici sunt crude, traumatizante și complet incompatibile cu o societate civilizată și empatică. 

 
Aceste evenimente au ca rezultat rănirea, epuizarea și chiar moartea animalelor, fără nicio justificare medicală sau socială. Ele contravin flagrant legislației în vigoare privind protecția animalelor, și anume :

 
  • Legea 205/2004 privind protecția animalelor, modificată prin Legea 138/2022
     
    • Art. 5 obligă la asigurarea unor condiții adecvate de trai animalelor.
    • Art. 6 lit. e și g interzic supunerea animalelor la eforturi inutile și utilizarea lor în spectacole dacă acest lucru le provoacă suferință.
    • Art. 25 prevede amenzi și sancțiuni pentru maltratarea animalelor.

Ce solicităm concret:
  1. Interzicerea explicită, prin lege, a competițiilor care implică exploatarea fizică a animalelor în scopuri recreative sau tradiționale.
  2. Crearea unui registru național al evenimentelor cu animale, cu obligativitatea avizului sanitar-veterinar prealabil.
  3. Sancționarea organizatorilor și a instituțiilor care tolerează sau aprobă astfel de activități.
  4. Organizarea unei campanii naționale de educație privind drepturile animalelor și formele de cruzime acceptate „tradițional”.

 Cerem intervenția urgentă a instituțiilor competente pentru a proteja animalele, a opri perpetuarea abuzurilor și a aduce România în rândul statelor europene care respectă standardele de bunăstare animală.
 


 

De ce este important?


 
Această petiție este un apel la compasiune, civilizație și responsabilitate. Vrem legi mai clare și acțiuni ferme. Fără suferință în numele tradiției!
România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2025-05-28 19:36:48 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2025-05-27 12:27:15 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2025-05-27 11:19:54 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2025-05-27 10:29:59 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2025-05-27 09:39:48 +0300

S-a ajuns la 10 semnături