Skip to main content

Către: Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Primul Ministru, Președintele României

Mii de familii riscă să rămână fără sprijinul vital pentru supraviețuire

Noi, semnatarii acestei petiții, părinți, aparținători și susținători ai persoanelor cu dizabilități, solicităm retragerea imediată a proiectului de ordin care modifică Legea 448/2006 și care schimbă radical criteriile de încadrare în grad de handicap și accesul la drepturile și beneficiile aferente. 
Acestea sunt solicitările noastre:

1. Retragerea imediată a proiectului de ordin și menținerea criteriilor actuale de evaluare.

2. Consultarea reală a comunității persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora înainte de orice modificare legislativă.

3. Crearea unor mecanisme de control și sancționare a abuzurilor reale, fără a pedepsi întreaga comunitate.

4. Respectarea drepturilor fundamentale și a convențiilor internaționale la care România este parte.

Dacă această petiție nu va fi luată în considerare:

Ne rezervăm dreptul de a constitui parte civilă vătămată și de a acționa în instanță Statul Român, inclusiv prin apel la instanțe internaționale, pentru apărarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități și ale familiilor lor.

De ce este important?

Motivele noastre sunt clare și fundamentate:

1. Măsurile propuse sunt profund discriminatorii și afectează direct persoanele cu dizabilități grave și familiile lor, reducându-le sprijinul material și social la un nivel care le condamnă la și mai multă marginalizare și sărăcie.

2. Schimbarea criteriilor de încadrare va face ca multe persoane încadrate până acum în grad grav să fie retrogradate la handicap accentuat sau mediu, pierzând astfel drepturi esențiale. Mai mult, chiar și cei rămași încadrați la grad grav riscă să piardă dreptul la însoțitor – o măsură de neconceput, care ignoră realitatea vieții acestor familii.

3. Statul invocă abuzurile din trecut ca justificare pentru aceste măsuri, însă în loc să sancționeze pe cei vinovați (persoane sănătoase încadrate ilegal și medici corupți), se lovește tocmai în cei mai vulnerabili, care depind în totalitate de acest sprijin.

4. Ne aflăm într-o contradicție cu obligațiile internaționale – România a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități precum și Carta drepturilor fundamentale a UE, - Pilonul 17 , care, toate garantează tuturor persoanelor cu orice fel de dizabilități,  dreptul la demnitate, la șanse egale și la sprijin adecvat.

 In măsura în care, chiar înainte de aplicarea acestor schimbări drastice, Romania este tara din UE cu cele mai mici cheltuieli pentru protectia sociala (13,5, fata de 27 la nivel UE), atragem atenția autorităților că  modificările propuse contravin flagrant acestor angajamente,  și pot atrage sancțiuni și procese internaționale.

5. Dramă socială și personală – Familiile care îngrijesc o persoană cu dizabilități trăiesc deja o condamnare pe viață: imposibilitatea de a schimba condiția medicală, sacrificarea carierei, izolarea socială și lipsa unor servicii publice reale de suport. Eliminarea indemnizației și a dreptului la însoțitor nu reprezintă o economie bugetară, ci o condamnare la disperare și lipsă de demnitate pentru zeci de mii de familii
România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Categorie

Actualizări

2025-09-10 21:08:46 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2025-09-10 15:27:58 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2025-09-10 14:11:42 +0300

S-a ajuns la 10 semnături