Skip to main content

Către: Primul ministru, membrii guvernului și tuturor parlamentarilor cu drept de inițiativă legislativă

Petiție pentru un Amendament: actualizarea soldelor de grad pentru militarii rezerviști

Gradul militar același și totuși diferit !?

Militarii în activitate, în rezervă sau retragere și-au pus toate speranțele în Proiectele de Ordonanță de Urgență și Propunerile Legislative aflate în prezent în dezbatere în parlament, pentru retenția, stimularea, fidelizarea și atragerea personalului în domenii militare prin modificarea legislației privind militarii și polițiștii în activitate, în rezervă sau retragere, respectiv:
• ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 21 martie 2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și pentru adoptarea unor măsuri privind retenția și atragerea personalului în aceste domenii, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 25 martie 2024, repartizata la Comisiile din Senat (L 166/2024) pentru avize si Raport, Camera Deputaților este camera decizională.
• ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 28 din 28 martie 2024, pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 28 martie 2024 , repartizata la Comisiile din CD, Senatul este camera decizională.
• Diferite PROPUNERI LEGISLATIVE pentru modificarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, aflate în dezbatere în Parlamentul României. 
Chiar dacă au fost transmise prin toate canalele oficiale și neoficiale, individual sau prin structurile asociative, în timpul și ulterior prezentării proiectelor în dezbatere publică, necesitatea includerii actualizării soldei de grad, din baza de calcul a pensiei militare, în conformitate cu cea aplicabilă militarilor în activitate, propuneri care să rezolve una din cele mai discriminatorii măsuri, privind actualizarea cuantumului gradului militar/ gradului profesional pentru toți militarii și polițiștii în activitate, în rezervă sau retragere, acest lucru NU s-a întâmplat.
 
În spatele limbajului tehnic al proiectelor legislative aflate pe masa dumneavoastră (OUG 26/2024, OUG 28/2024 și propunerile de modificare a Legii 223/2015), există speranța unei întregi familii profesionale care a servit România sub drapel. Militarii în activitate, în rezervă sau în retragere privesc astăzi către Parlament și pentru restabilirea unui adevăr fundamental: onoarea gradului militar nu este divizibilă.
Conform Legii nr. 80/1995, gradul militar nu este un simplu accesoriu salarial, ci un atribut de statut militar dobândit pe viață. Este un activ patrimonial protejat de Constituție. Astăzi, asistăm la o anomalie inadmisibilă. Prin OUG 26/2024, valoarea gradului a fost înnobilată pentru cei în activitate, dar lăsată la un nivel devalorizat pentru cei în rezervă. Această evaluare încalcă direct principiul egalității (Art. 16) și dreptul de proprietate asupra statutului (Art. 44), din Constituție.
Deoarece procesul de legiferare a PL-x 262/2024 pentru aprobarea OUG 26/2024 nu este finalizat fiind în curs la Camera Deputaților, Parlamentul are puterea suverană de a întregi acest act normativ prin introducerea amendamentului ca parte a unei soluții legislative echitabile.

Se propune astfel completarea cadrului legislativ cu următorul amendament, menit să asigure unicitatea valorii gradului:

"Cuantumul soldei de grad/grad profesional din baza de calcul a pensiilor militare de stat se reajustează prin recorelare cu valorile stabilite în Art. XI din OUG nr. 26/2024. Această operațiune are caracter punctual asupra elementului fix de grad și nu constituie recalculare, actualizare sau indexare a pensiei în sensul prevederilor generale ale Legii nr. 223/2015."

De ce este important?

Decuplarea militarilor în rezervă de cei aflați în activitate este o mare nedreptate și o discriminare și mai mare din perspectiva generațiilor de militari care și-au onorat jurământul militar.
„Gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru militar”, iar cuantumul soldei de grad reprezintă măsura acestei recunoașteri.
Legea 263/ 2010 a eliminat nu doar pensiile militare de stat, ci și importanța gradului militar. 
Statutul corpului ofițerilor, Statutul corpului maiștrilor militari și Statutul corpului subofițerilor, aprobate prin H.C.M. nr. 1.177/1965, nr. 924/1964 și nr. 1.178/1965 aveau același respect pentru gradul militar pe care l-a avut, în varianta originală, Legea 80/ 1995.
Înțelegând lipsa de logică în acordarea diferențiată a soldei de grad între militarii activi și cei în rezervă sau retragere, Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat a încercat repararea abuzului, iar prin art. 60, alin.1 a fost reintrodusă actualizarea soldei de grad/ salariul gradului profesional din baza de calcul a pensiei militare, în conformitate cu cea aplicabilă militarilor și polițiștilor în activitate. 
Însă Legea 223/ 2015 a fost amputată și modificată de mai multe ori, de la promulgare și de fiecare dată în detrimentul militarilor rezerviști, astfel că și această prevedere a fost din nou abrogată, în anul 2017.
Astfel, rezerviștii militari și-au pus toate speranțele în Proiectele de Ordonanță de Urgență menționate, ce au în vedere retenția și atragerea personalului în sectorul apărării naționale în condițiile tensiunilor generate de războiul de la graniță și a deficitului de personal militar și de polițiști, a salarizării insuficiente a acestora, pentru stimulare, recompensare, fidelizare și a lipsei garanției unor pensii echitabile la finalul carierei, având în vedere limitările și interdicțiile de drepturi civile și constituționale ale militarilor și polițiștilor.
 
Prezentul amendament la Proiectul de Lege PL-x 262/2024 este rezultatul unei necesități imperative de a restabili echitatea în rândul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională. Departe de a fi o solicitare de ordin general, această propunere reprezintă o o intervenție precisă, punctuală, limitată strict la componenta fixă a gradului militar, element distinct, menită să repare o discriminare structurală fără a perturba întreg sistemul pensiilor militare.
Fundamentarea acestui demers se sprijină pe patru piloni de responsabilitate:
Unicitatea Statutului și a Gradului: Gradul militar este un atribut de statut profesional dobândit pe viață. Statul nu poate justifica existența unor valori diferite pentru același grad, scindând simbolic și financiar Corpul Rezerviștilor de cel al Activilor.
Sustenabilitate și Realism Bugetar: Conștienți de presiunile macroeconomice actuale, propunem o soluție bazată pe predictibilitate. Prin decalarea impactului financiar pentru 1 ianuarie 2027, amendamentul oferă Parlamentului posibilitatea de a face dreptate astăzi, asigurând în același timp Guvernului răgazul necesar pentru o planificare bugetară responsabilă, fără a afecta deficitele imediate.
Protecția Integrității Sistemului: Textul este conceput să elimine orice risc de interpretare eronată. Specificăm explicit că această recorelare nu este o indexare, nu este retroactivă și nu generează restanțe. Este o aliniere la prezent, care protejează drepturile câștigate și garantează că nicio pensie nu va scădea în urma acestui proces.
Echitatea între Generații: Această măsură pune capăt clivajelor dintre „vechii” și „noii” pensionari, reunificând baza de calcul sub un singur standard de demnitate: cel stabilit de Guvern prin OUG nr. 26/2024.
Prin adoptarea acestui amendament, Parlamentul României nu acordă un privilegiu, ci confirmă un adevăr constituțional: onoarea gradului militar are o singură măsură, indiferent de data trecerii în rezervă a titularului său.

TEXTUL AMENDAMENTULUI PROPUS
Propunere de completare a Proiectului de Lege PL-x 262/2024
Locul intervenției:
Articolul XI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2024 se completează cu cinci noi alineate, alin. (2) – (6), cu următorul cuprins:
„(2) Valorile soldelor de grad/salariilor gradelor profesionale stabilite la alin. (1) se aplică, prin recorelare, și la baza de calcul a pensiilor militare de stat aflate în plată, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie.
​(3) Recorelarea se realizează prin reajustarea din oficiu a bazei de calcul definite conform Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, exclusiv sub aspectul elementului „soldă de grad/grad profesional”, prin înlocuirea valorii deținute cu noua valoare stabilită pentru personalul în activitate prin prezenta ordonanță. Celelalte elemente componente ale bazei de calcul brute rămân nemodificate.
​(4) Aplicarea noului cuantum al soldei de grad/salariului gradului profesional se face cu respectarea următoarelor reguli tehnice:
a) Pentru pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a OUG nr. 59/2017, noul cuantum reajustat va beneficia de toate indexările legale aplicate de la data pensionării până la momentul plății;
b) Pentru pensiile stabilite ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 59/2017, reajustarea se va reflecta în baza de calcul brute, cu respectarea plafonării prevăzute de legislația în vigoare la data plății (media soldelor nete);
c) În toate situațiile, se menține în plată cuantumul cel mai avantajos dintre cuantumul aflat în plată și cel rezultat în urma reajustării, fără a afecta indexările dobândite anterior.
​(5) Procedura de reajustare prin recorelare prevăzută la alin. (2) nu constituie recalculare în sensul art. 59 sau art. 60 din Legea nr. 223/2015 și nu necesită emiterea unei noi decizii de pensie în absența altor modificări ale datelor de pensionare.
​(6) Drepturile bănești rezultate din aplicarea prezentului articol se cuvin de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar plata efectivă a acestora se va realiza începând cu data de 1 ianuarie 2027, din bugetele aprobate instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.” 

Narciz Bejinariu,
militar rezervist discriminat, cu obligații militare și după încetarea activității

Cum va fi inmânată

Primului Ministru al României
E-mail: [email protected]

Președintelui Senatului României,
E-mail: [email protected]

Președintelui Camerei Deputaților,
E-mail: [email protected]

Linkuri

Actualizări

2025-12-27 14:19:08 +0200

Prezentul amendament la PL-x 262/2024 reprezintă o intervenție punctuală, menită să elimine discriminarea structurală din sistemul SAOPSN prin recorelarea soldei de grad a rezerviștilor cu noile valori stabilite pentru activi. Propunerea nu vizează o recalculare generală, ci o reajustare punctuală a unui element fix de statut.
Textul amendamentului:
„Cuantumul soldei de grad din baza de calcul a pensiilor militare se reajustează prin recorelare cu valorile din OUG nr. 26/2024. Această operațiune are caracter punctual asupra elementului fix de grad și nu constituie recalculare, actualizare sau indexare în sensul Legii nr. 223/2015.”
Prin această măsură, Parlamentul confirmă un adevăr constituțional: gradul militar este unic și indivizibil. Adoptarea sa asigură echitatea între generații și respectă dreptul patrimonial asupra gradului, oferind o soluție sustenabilă care nu perturbă sistemul actual de pensii, ci restabilește demnitatea simbolică și financiară a hainei militare.

2024-04-18 15:05:32 +0300

S-a ajuns la 20,000 semnături

2024-04-15 18:16:47 +0300

S-a ajuns la 10,000 semnături

2024-04-15 12:10:15 +0300

S-a ajuns la 5,000 semnături

2024-04-15 07:15:13 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2024-04-14 22:11:45 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2024-04-14 20:07:58 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2024-04-14 19:36:15 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2024-04-14 19:13:12 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2024-04-14 18:40:42 +0300

S-a ajuns la 10 semnături