Skip to main content

Către: Camera deputaților

Revizuire urgentă a legii declarațiilor de avere

Noi, cetățeni ai României, solicităm Parlamentului să respecte obligația prevăzută de art. 147 alin. (1) din Constituția României și să revizuiască, în termen de 45 de zile, legea privind declarațiile de avere și interese, în conformitate cu decizia Curții Constituționale.


Această revizuire trebuie să asigure transparența reală și efectivă a declarațiilor de avere, protejând integritatea demnitarilor și funcționarilor publici, în deplină concordanță cu valorile statului de drept, angajamentele asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, recomandările GRECO și standardele Uniunii Europene.


Orice întârziere sau slăbire a acestor principii va afecta negativ parcursul european al României și va submina încrederea cetățenilor în instituțiile statului.


Cerem parlamentarilor să acționeze responsabil și să inițieze fără întârziere modificările legislative necesare pentru menținerea accesului public la informații corecte și verificabile.


Susține această petiție pentru a apăra transparența, integritatea și parcursul european al României!

De ce este important?

Alătură-te pentru că România nu poate permite corupție și penali în funcții publice. Transparența declarațiilor de avere e esențială pentru a-i ține pe cei cu probleme de integritate departe de putere. Fără această lege corectă, democrația și statul de drept sunt în pericol.

Categorie

Actualizări

2025-05-30 16:31:06 +0300

S-a ajuns la 10 semnături