Skip to main content

Către: Presedintele Klaus Iohannis

Sa-l aducem acasa in octombrie 2021! Marius Balo are nevoie de sprijinul nostru!

Clujeanul Marius Balo (40 de ani) s-a stabilit în China în 2010, unde s-a angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) din Beijing. Angajat ca profesor la prestigioasa universitate Renmin University din Beijing, Marius a avut o perioada foarte buna in care s-a ocupat de cariera sa si s-a realizat profesional. Calvarul a inceput in data de 28 martie 2014, când a fost arestat de autorităţile chineze pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă contractuală, prejudiciul fiind de 80 dolari. Marius Balo a precizat ca a primit 80 de dolari din partea unui chinez, fără să ştie că este un infractor.
După ce a petrecut doi ani în arest, în condiţii inumane, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare şi la plata unei amenzi echivalente cu 13.600 de euro. Amenda a fost achitata dupa un timp, de unchiul sau care a vândut un apartament în Cluj şi a plătit penalitatea.
Marius a descris condiţiile de detenţie dezumanizante. „De două ori pe lună eram scos dintr-o cuşcă şi dus în alta, legat fedeleş“.
Curtea de Apel Cluj a recunoscut în luna octombrie 2019 hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa chineză şi a dispus transferul lui Marius Balo într-un penitenciar din România. Statul chinez este de acord cu transferul lui Marius Balo în România. În aceste condiţii, stă exclusiv în puterea autorităţilor din România să îşi salveze propriul cetăţean de condiţiile ingrozitoare în care este deţinut. Dar că se pare că Balo a fost uitat.
În disperare de cauză, profesorul a trimis un nou apel pentru ca cineva să meargă după el în China şi să-l preia.
La mijlocul lunii octombrie 2020, acum un an, lui Marius Balo i s-a permis una din rarele conversaţii telefonice cu unchiul său din judeţul Cluj. Cu acest prilej, Marius Balo a transmis un mesaj audio către autorităţile române pentru a-l transfera acasă, apelând la mila ofiţerilor care ar trebui să meargă după el în China.
„Domnilor ofiţeri, sunt perfect conştient că nu am niciun drept să vă cer să faceţi acest sacrificiu pentru mine. Cu toate că au trecut aproape 7 ani de când aştept şi visez să ajung în sfârşit acasă. Aceasta este până la urmă crucea mea, responsabilitatea mea. (…) Întrebarea însă care îmi răvăşeşte sufletul este cum de îmi permit să vă cer eu aşa ceva? Cu ce inimă îi rog eu pe doi necunoscuţi, pe doi oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, să aibă milă de mine. Când eu mai înainte de cele mai multe ori nu am fost în stare să am milă nici de cei apropiaţi mie, atunci când au avut nevoie de ajutorul şi de sprijinul meu. (…) Acum însă iată că poziţiile s-au inversat şi eu sunt cel care are nevoie de milă. Astea sunt legile lui Dumnezeu. Nu ştiu ce să spun, decât că de aproape 7 ani aici, am ajuns să înţeleg că există 2 tipuri de suferinţe în lumea asta: suferinţă care doare şi suferinţă care schimbă”, a spus Marius Balo.
Marius Balo, profesorul clujeanul închis de aproximativ 7 ani în China pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari şi tratat cu indiferenţă de autorităţile din România, a decis să intre în greva foamei începând cu data de 15 noiembrie 2020.

Marius Balo a intrat în greva foamei, după ce Ministerul Justiţiei a comunicat că organizarea unei misiuni de aducere a profesorului clujean în România este imposibilă, având în vedere carantina obligatorie instituţionalizată timp de 14 zile a oricărei persoane care intră pe teritoriul Republicii Populare Chineze şi efectuarea de teste COVID. Ioan Felecan, singura rudă în viaţa a lui Marius, în vârstă de aproximativ 70 de ani, este dispus să meargă în China după nepotul său. „În ultima conversaţie telefonică avută cu Marius, la începutul acestei luni, mi-a comunicat că recurge la această metodă extremă de protest, din cauza nepăsării şi ignoranţei autorităţilor române faţă de cauza sa”, afirmă Ioan Felecan.
Echipa de avocați care reprezintă cazul lui Marius Balo a trimis în 11 ianuarie 2021, o cerere către președintele României, Klaus Iohannis, pentru implicarea activă în procedurile de preluare din Republica Populară Chineză a profesorului clujean. Această cerere vine în urma conferinței de presă din data de 29 noiembrie 2020, în care Klaus Iohannis a afirmat că el „crede că se poate face ceva”, „se va documenta” și o „să își spună părerea”.

„Din păcate, până în prezent, nu s-a făcut nimic cu privire la cazul lui Marius Balo”, subliniază avocații.

Le multumesc jurnalistilor de la monitorulcj.ro si adevarul.ro pentru articolele scrise despre situatia inacceptabila in care se afla profesorul Marius Balo.
Sta in puterea presedintelui Klaus Iohannis sa ia o decizie clara si sa actioneze prompt pentru solutionarea acestei probleme.

De ce este important?

Este important ca noi, romanii, sa ne implicam intr-o situatie in alt roman a cazut prada, intr-o tara straina, unor interese monstruoase si sa ajutam atat cat se poate!
Presedintele Klaus Iohannis a avut si inca are puterea sa intervina si sa rezolve aceasta situatie extrem de dificila si terifianta pentru profesorul clujean Marius Balo.

Cum va fi inmânată

Voi trimite un e-mail Presedintelui Klaus Iohannis.

Categorie

Actualizări

2022-01-04 14:13:18 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2021-10-05 08:23:18 +0300

S-a ajuns la 10 semnături