S-a ajuns la 1,000 semnături
Către: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Domnului Cătălin DRULĂ, Ministru; SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA, Domnului Dan Marian COSTESCU, Director General
Salvăm calea ferată Ineu – Brad
Solicităm Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și SN CFR SA (CFR Călători, CFR Infrastructură etc.), tuturor autorităților competente reevaluarea situației în vederea găsirii unei soluții pentru menținerea circulației trenurilor de călători pe ruta (Arad –) Ineu – Brad.
De ce este important?
De la sfârşitul sec. XIX, principala rută care a legat orașele Arad și Brad a fost reprezentată de tronsonul de cale ferată Arad – Sântana – Ineu – Brad. Funcționarea neîntreruptă a acestei linii ferate construită pe traseul deopotrivă sinuos și frumos al Crișului Alb a marcat timp de peste un secol eforturile autorităților (mai întâi austro-ungare, apoi românești) de a facilita circulația persoanelor pe rute pe care acestea se deplasau deja, sistematic, de câteva secole, dinspre mica și depresionara Țară a Zarandului ori dinspre mai muntoasa Țară a Moților înspre Câmpia Mureşului şi a Tisei din jurul Aradului sau mai departe.
În efortul dezvoltării rețelei feroviare pe parcursul secolului al XX-lea, linia ferată Sântana-Brad (317) a reprezentat nu un tronson marginal așa cum este ea percepută acum, ci o coloană vertebrală: în 1907 calea ferată industrială Criscior-Brad a fost inaugurată cu scopul de a transporta cărbune și muncitori către mina de aur Barza, iar în 1987 a fost dată în funcțiune calea ferată Brad – Mintia, după jumătate de veac de lucrări, facilitând astfel deschidea către Deva și, mai departe, înspre București.
Gara din Brad, cu o arhitectură unică în țară, încadrată actualmente în lista monumentelor istorice şi recent restaurată, a devenit din nou capăt de linie după mai puțin de un deceniu. Utilizarea liniei Brad – Mintia a fost întreruptă ca urmare a unei nesemnificative alunecări de teren pentru remedierea daunelor căreia nu s-a mai intervenit, ca efect al delăsării autorităților.
Începând cu anul 2009 exploatarea liniei ferate Arad-Brad a trecut din sarcina operatorului național de căi ferate în cea a unui operator privat, respectiv Regio Călători care, începând cu 1 ianuarie 2021, se retrage de pe sectorul Ineu – Brad, rămânând în urmă localitățile Tămand, Bocsig, Răpsig, Sebiș, Păulian, Joia Mare, Almaș, Bonțești, Gurahonț, Romanița, Aciuța, Tălagiu, Vîrfurile, Leasa, Hălmagiu, Ocișor, Ociu, Vața, Birtin, Lunca Moților, Baia de Criș, Țebea, Ribița și Brad. În cei peste 120 de ani de exploatare a liniei ferate sus-amintite, toate aceste localități au fost fie stații, halte ori puncte de oprire pentru trenurile care au transportat mărfurile din amonte sau aval, muncitorii la sau de la schimburi, navetiștii la sau de la locurile lor de muncă, elevii la sau de la școală ori le-au facilitat studenților legături spre centrele universitare regionale. Rămân abandonate şi pradă distrugerii cele 8 poduri peste Crișul Alb, podețe, echipamente feroviare și tunelul de la Vîrfurile, singurul de pe linia 317.
În Anul European al Căilor Ferate, închiderea tronsonului dintre Ineu şi Brad, lasă în izolare toate aceste localități, dar şi alte importante comunități din Apuseni, din Ţara Zarandului şi de pe Valea Crişului Alb.
Din aceste motive Vă solicităm Dumneavoastră, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii și SN CFR SA (CFR Călători, CFR Infrastructură etc.), precum și tuturor celorlalte autorități competente, reevaluarea situației în vederea găsirii de soluții pentru menținerea circulației trenurilor de persoane pe ruta (Arad –) Ineu – Brad, cu respectarea unui orar realist care să justifice exploatarea acestei linii în interesul cetățeanului prin facilitarea mobilității persoanelor, contribuind astfel la creșterea calității vieții dintr-o regiune mult prea neglijată de autoritățile centrale în ultimii 30 de ani.