Skip to main content

Către: Primăria Capitalei, Guvernul României

Salvăm Parcul Grozăvești!

Către:
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan,
Consiliul General al Municipiului București,
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă,
Guvernul României

Noi, vecinii parcului din grupul civic "Pentru locuri de joacă și spații verzi în Grozăvești" și toți ceilalți semnatari ai petiției vă rugăm să ajutați ca Parcul Grozavesti sa fie reîntregit și redat bucureștenilor, astfel:

1. Rugăm Primăria Capitalei și Guvernul României să transfere în proprietatea Municipiului București și administrarea Primăriei Sectorului 6, terenul din Parcul Grozăvești aflat acum în proprietatea statului și administrat de Serviciului Român de Informații.
2. Rugăm Primăria Capitalei sa ajute Primăria Sectorului 6 să recupereze parcelele din Parcul Grozăvești retrocedate abuziv și deținute astăzi de dezvoltatorii imobiliari, reîntregind parcul și păstrând funcțiunea de spațiu verde (neconstruibil) a terenului, așa cum figurează și azi în Planul Urbanistic General in vigoare.

De ce este important?

Suntem aici pentru că vrem să reîntregim Parcul Grozăvești și să-l salvăm din calea betonării.

Poate că și tu ai copii și îți imaginezi cât de greu este să nu îi poți duce la un loc de joacă într-un parc aproape de casă. Sau poate că, pur și simplu, te-ai săturat de aglomerația din extrem de puținele parcuri din București și îți dorești să avem în capitală mai multe oaze verzi în care să te poți relaxa la umbră, să socializezi, să alergi sau să scoți cățelul la plimbare.

Parcul Grozăvești are avantajul să se afle în imediata apropiere a stației de metrou Politehnica (*) și ar putea deservi unui număr mare de oameni. Cu toate acestea, de aproape 20 de ani stă în paragină. Este timpul să ne luăm parcul înapoi, iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie să punem presiune pe instituțiile publice cu ajutorul acestei petiții.

Investigația jurnalistica RiseProject privind retrocedările abuzive din Parcul Grozavesti a fost publicată in anul 2018 si descrie cum a fost ciopârțit parcul. (**)

Din fericire PUZ-ul coordonator al Sectorului 6 in vigoare nu permite betonarea Parcului Grozăvești pe bucata proprietate privată a dezvoltatorilor imobiliari, retrocedata abuziv.
SRI, ce intenționa să construiască un spital pe parcela de ~10.000mp, proprietate a statului din Parcul Grozavesti, a obținut recent fonduri de la Guvern pentru construirea unui nou spital în alta locație, pe o suprafață de 5 ori mai mare în localitatea Balotești, foarte aproape de București.

De curând, Primăria Sector 6 a cerut oficial Primăriei Municipiului București să reîntregească și redea comunității Parcul Grozăvesti, pentru a-l salva din calea betonării. Noi, grupul civic "Pentru locuri de joacă și spații verzi în Grozăvești" susținem acest demers, iar semnătura ta contribuie să convingem instituțiile statului că este necesar ca Parcul Grozăvești trebuie să fie al oamenilor, nu al dezvoltatorilor imobiliari.

AVEM NEVOIE DE ACEST PLĂMÂN VERDE CA DE AER!

Semnează, distribuie și ajută-ne să salvăm Parcul Grozăvești!

(*) https://bit.ly/Harta_Parc_Grozavesti
(**) https://www.riseproject.ro/articol/marea-devastare-parc-din-bucuresti-inghitit-de-mafia-retrocedarilor-pe-mana-cu-ramona-manescu/
București, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Linkuri

Actualizări

2022-08-19 08:39:53 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2022-08-12 11:48:04 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2022-08-09 20:41:15 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2022-08-09 18:49:28 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2022-08-09 18:06:25 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2022-08-09 16:55:42 +0300

S-a ajuns la 10 semnături