Skip to main content

Către: Primarul Mihai Chirica, Consiliul Local Iași

Salvează spațiul verde din Parcul Elena Doamna din Iași!

Ne bucurăm să anunțăm că petiția noastră a avut câștig de cauză. Am reușit atât amânarea unei decizii, cât și organizarea unei dezbateri.
Deși am câștigat, pentru noi subiectul nu este închis. Parcul tot nu are o situație juridică clară, iar riscul încă există. Dacă vrei să ne ajuți în acest sens, așteptăm mail-ul tău la [email protected]

Mai multe suprafețe din Parcul Elena Doamna (în fața turnului UMF din zona Anastasie Panu) au fost retrocedate în ultimii 10-15 ani și au ajuns în mâinile unor investitori / speculatori imobiliari, în loc să fie răscumpărate de primărie pentru a proteja spațiul verde, și așa deficitar în Iași.

Acești dezvoltatori imobiliari doresc să desființeze spațiul verde de aproximativ 20 000 mp din centrul Iașului (spațiu verde care, în prezent, este lăsat să se degradeze) și să construiască clădiri înalte.

În acest context, solicităm primarului Municipiului Iași și Consiliului Local Iași:

1) Amânarea unei decizii în privința efectuării schimbului de terenuri între Municipiul Iași și firma M Chim SRL, deținută de dezvoltatorul imobiliar Cristian Zămoșteanu;

2) Organizarea unei dezbateri publice care să vizeze în mod explicit planurile urbanistice pentru zona Anastasie Panu - Elena Doamna - Grigore Ghica Vodă.

Mai concret, înainte de luarea unei astfel de decizii, considerăm că trebuie să aflăm cu exactitate:
- care sunt intențiile primăriei și ce argumente susțin decizia de-a efectua schimbul de terenuri;
- ce doresc și ce nevoi au ieșenii, în special locuitorii din zona Parcului Elena Doamna;
- care sunt intențiile proprietarilor acestor terenuri retrocedate din Parcul Elena Doamna, ce fel de clădiri doresc să construiască, pe ce suprafață etc.

De ce este important?

Pe 4 mai 2018 va avea loc o ședință a Consiliului Local Iași în care se va discuta aprobarea unui schimb de terenuri între Municipiul Iași și firma M Chim SRL, deținută de dezvoltatorul imobiliar Cristian Zămoșteanu.

Schimbul de terenuri are ca finalitate ridicarea unor construcții turn în Parcul Elena Doamna - vezi imaginea de mai sus.

În schimbul terenurilor, M Chim SRL a solicitat să primească o suprafață de 11 020 mp, în diverse cartiere ale Municipiului Iași. Cele mai importante parcele sunt un teren de 5570 mp de pe Strada Zimbrului (zona Palas, lângă Restaurant Vivo) evaluat la 1,28 milioane de euro, un al doilea teren de 1724 mp pe Str. Elena Doamna nr. 25 evaluat la 503 000 euro și o suprafață de 1010 mp pe Str. Anastasie Panu nr. 7, evaluată la 292 000 euro. Mai multe detalii aici: http://asociatiacivica.ro/2018/05/01/petitie-salavare-spatiu-verde-parc-elena-doamna-iasi-urgent/

În acest context, devine clar că nu avem de-a face cu un simplu schimb de terenuri între primărie și persoane private. Este vorba despre un demers care va avea consecințe negative asupra bunăstării noastre, a ieșenilor și asupra dezvoltării orașului, pe termen mediu și lung:

1) Distrugerea permanentă a unei suprafețe semnificative de spațiu verde din centrul Iașului (aprox. 20 000 metri pătrați)
2) Supra-aglomerarea zonei delimitată de străzile Anastasie Panu - Elena Doamna - Grigore Ghica Vodă, și așa congestionată;
3) Intensificarea traficului auto va conduce și la creșterea poluării în zona Anastasie Panu - Elena Doamna - Grigore Ghica Vodă
4) Lucrările de construcții de amploare vor afecta negativ sănătatea locuitorilor din împrejurimi și pot afecta clădirile de patrimoniu din apropiere (Muzeul Municipal, casele de pe str. Elena Doamna, Biserica Barnovschi)

Dacă și tu consideri că e vital să protejăm acest spațiu verde din centrul Iașului, în loc să-l sacrificăm pentru beneficiul economic al unui grup restrâns de speculatori imobiliari, te rugăm să semnezi această petiție publică adresată primarului Municipiului Iași și Consiliului Local Iași.

Timpul e foarte scurt, așadar te rugăm să-ți informezi prietenii și familia și să-i încurajezi să susțină acest demers.
Iași, Romania

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2018-09-24 15:49:23 +0300

Petiția este un succes cu 3,852 semnături

2018-05-04 08:20:37 +0300

Un semnatar al petiției a creat un album pe Google Photos cu fotografii recente din Parcul Elena Doamna: https://bit.ly/2rkwt8K

E un demers foarte util, mulțumim Laura F.T.!

2018-05-04 07:46:15 +0300

Vă mulțumim tuturor pentru participare! În această dimineață am transmis petiția cu 3125 de semnături către primar și consilierii locali din Iași.

Le-am solicitat amânarea votului pentru proiectul nr. 27 de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local și organizarea unei dezbateri publice despre planurile urbanistice pentru zona Parcul Elena Doamna.

Ședința va avea loc astăzi la ora 10:00 și poate fi urmărită live pe canalul Youtube al primăriei. Sperăm ca demersul nostru să fie luat în considerare. Revenim cu informații în cursul zilei.
https://www.youtube.com/watch?v=WnEudmz_rwk

2018-05-02 12:29:02 +0300

Mulțumim publicațiilor care ne sprijină să informăm ieșenii despre această situație:

Ziarul de Iași: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/campanie-pentru-salvarea-parcului-elena-doamna-vezi-cum-te-poti-implica--188673.html

Apix.ro: http://apix.ro/petitie-pentru-salvarea-unui-parc-central-1-000-de-semnaturi-in-15-ore/

Romaniapozitiva.ro: http://www.romaniapozitiva.ro/moldova-bucovina/petitie-pentru-salvarea-spatiului-verde-din-centrul-iasului/

2018-05-02 10:29:20 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2018-05-02 00:54:01 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2018-05-01 22:53:37 +0300

Vă mulțumim pentru sprijin! S-au strâns peste 300 de semnături în doar câteva ore și sperăm ca până Vineri, 4 mai, când va avea loc ședința Consiliului Local, să fim câteva mii de ieșeni care sprijină această petiție!

2018-05-01 20:13:19 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2018-05-01 19:02:42 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2018-05-01 18:37:08 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2018-05-01 18:05:19 +0300

S-a ajuns la 10 semnături