Nu a fost găsită o campanie pentru ""
Ai putea fi interesat și în următoarele petiții
-
Inființarea unei stații de autobuz la intersectia strazii Octavian Paler cu Iuliu Maniu, ApahidaAmenajarea unei stații de autobuz în zona intersecției străzilor Octavian Paler și Iuliu Maniu. În prezent, locul unde opreste bus-ul pentru a urca pasagerii nu este sigur si amenajat , ceea ce îngreunează accesul locuitorilor din această parte a localității la transportul public.55 din 100 SemnăturiInițiat de Stefan Cristian Lavric
-
Protejarea cetățenilor împotriva dezinformării mediaticeCerem aplicarea strictă a legislației privind informarea corectă, prin consolidarea competențelor Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) și a instituțiilor de monitorizare media: 1. Adoptarea unei strategii naționale de combatere a dezinformării, în colaborare cu Ministerul Culturii, Ministerul Digitalizării și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. 2. Crearea unui mecanism transparent de sesizare publică pentru cazurile de manipulare, știri false sau prezentare tendențioasă a informațiilor. 3. Educație media și informatică civică în școli, ca materii obligatorii, pentru dezvoltarea gândirii critice a noilor generații. 4. Cooperare cu inițiativele europene de fact-checking și reglementare digitală, pentru ca România să devină un stat model în protejarea cetățenilor de intoxicarea informațională.4 din 100 SemnăturiInițiat de ALIN PANDURU
-
Salvați Jiu și Motru de la distrugere!Solicit doamnei ministru Diana Buzoianu să intervină personal pentru stoparea exploatărilor ilegale de balast din județul Mehedinți, să dispună controale reale, nu formale, și să tragă la răspundere funcționarii care au protejat aceste activități. Cer măsuri ferme, nu doar declarații publice — mediul este distrus în fața noastră, iar instituțiile locale au devenit complici.4 din 100 SemnăturiInițiat de Ionut Dobrin
-
STOP Grevei JustițieiPentru noi, mamele singure, greva in justitie ne afecteaza in mod teribil. Sunt suspendate toate procesele. Hotarari judecatoresti care pot obliga fosti parteneri abuzatori sa plateasca pensii alimentare sunt blocate, acei bani pot face diferenta intre a plati chiria sau nu, hrana zilei de maine si multe alte lucruri absolut necesare, plata hranei la gradinita, plata scolilor si asa mai departe . Sunt mame singure care lupta pentru copiii lor si au procese pe rol pentru custodie exclusiva care de asemenea sunt blocate. Greva in justitie ne afecteaza teribil pe noi, toate mamele care ne crestem singure copiii zi de zi si care facem tot posibilul ca acestora sa nu le lipseasca nimic. Rugam Ministerul Justitiei sa lase orgoliile deoparte si sa inceteze urgent greva11 din 100 SemnăturiInițiat de Leonte Ana-Maria
-
Manifestul elevilor cu stimă de sineMotto: ca să se simtă toți bine, nimeni n-are voie să mai știe nimic Preambul Noi, elevii cu stimă de sine ne simțim rău ori de câte ori realitatea educațională iese la iveală, proclamăm solemn: performanța trebuie ascunsă, competiția estompată, iar evidența îngropată. Dacă un fapt e vizibil cu ochiul liber, e clar că dăunează stimei de sine. În consecință, cerem instituirea următoarelor politici pentru toate nivelurile, de la ciclul primar până la liceu. Principii sacrosancte 1. Sentimentele bat aritmetica. 2. Evidența bate logica și o eliminăm. 3. Orice comparație e agresiune; orice ierarhie, abuz; orice rezultat, o formă de discriminare a posibilităților neîntâmplate. Măsuri obligatorii pe care le solicităm: 1. Olimpiade fără premianți vizibili. Premierea se desfășoară în depozit, cu lumina stinsă. Diplomele se tipăresc pe hârtie transparentă. Cine întreabă “cine a câștigat?” primește consiliere să renunțe. 2. Participarea la olimpiade: confidențială pe viață. Elevii intră la concurs cu cagule; numele devin “Elev A/B/C”. Când se întorc, răspund: “am participat ipotetic”. Orice poză e redată în pixeli cenzurați. 3. Proba de 1000 m la sport: pe rând, pe coridor, când nu e nimeni. Ca să nu se vadă cine e ultimul, fiecare aleargă într-o pauză diferită, cronometru fără cifre. Rezultatul oficial: “s-a mișcat într-un sens pozitiv”. 4. Șeful de clasă anonim. Există, dar nu știe nimeni cine. Deciziile apar pe bilețele “de la sine”. Ca să nu sufere perdanții, mandatul e simultan pentru toți. 5. Ascultarea la tablă cu paravan opac. Colegii aud doar bipuri. Dacă cineva întreabă “a știut?”, se răspunde: “a simțit”. 6. Tezele: hârtie de calc peste note. Profesorul scrie calificativele cu cerneală invizibilă. Părinții primesc prognoza: “parțial noros spre însorit”, fără șanse de precipitații sub 5. 7. Bursele de merit fără meritari. Banii se virează într-un cont colectiv, denumit “Fondul Stimei”. Beneficiarul final rămâne necunoscut, pentru a nu umbri pe nimeni. 8. Medii generale fără medii. La final de an, fiecare primește “profil cromatic”: lavandă încrezătoare, piersică emergentă, mentă responsabilă. Culorile se rotesc lunar. 9. Lotul pentru olimpiadă selectat prin tombolă. Se trage la sorți cine “ar fi putut” să fie bun. Antrenamentele se țin în calendar partajat cu numele ascunse. 10. Concursul de lectură cu white-noise. Toți citesc în căști cu zgomot alb. Juriul punctează sincron 10/10 la “intonare potențială”. 11. Laboratorul de chimie fără reacții vizibile. Orice culoare/efervescență se numește “interacțiune discretă”. Notarea: “s-a apropiat de fenomen”. 12. Răspunsurile bune devin bunuri comune. Dacă un elev dă o idee clară, se redistribuie în mod egal între toți, ca să nu se observe de unde a plecat. 13. Clasamentele la sport înlocuite cu horoscop motric. Berbecii au “energie accelerată”, Peștii “curgere elegantă”. Nimeni nu e pe locul doi; toți sunt pe “sensul lor”. 14. Ședințe cu părinții fără nume proprii. Dirigintele vorbește în pilde: “Unii au manifestat atașament față de pauza mare, alții — un dialog interior cu matematica”. 15. Proiecte la istorie fără “corect / greșit”. Napoleon poate câștiga la Waterloo, dar doar în versiunea elevului. Orice hartă e validă “pe traiectoria personală”. 16. Examen oral în șoaptă către perete. Profesorul poartă căști antifonice, consemnează “vibrație tematică”. Dacă vibrația depășește pragul emoțional, e 10. 17. Tema unică devine tema colectivă. Se predă un singur caiet “reprezentativ”. Cine l-a scris? Comunitatea intențiilor. 18. Dirigenție: trofeul microclimatului. În loc de “elevul lunii”, avem “climat de acceptare caldă”. Termometrul social se afișează opac. 19. Ședința festivă de sfârșit de an: toți pe scenă, aceeași diplomă. Text standard: “A frecventat realitatea școlară”. Fotografiile se fac în contralumină, să nu apară fețe distincte. 20. Consiliul profesoral anti-comparație. Se interzic cuvintele “mai bine / mai slab”. Se aprobă doar “altfel suficient”. 21. Notele să fie înlocuite cu emoticoane.23 din 100 SemnăturiInițiat de Iustin Diac
-
Stop Incinerator Deșeuri Medicale oraș GiurgiuConstruirea acestui incinerator implica multe riscuri atât pentru locuitori cât și pentru mediul înconjurător fiind o sursă de poluare și îmbolnavire sub diverse forme prin contaminarea apei, solului, aerului.149 din 200 SemnăturiInițiat de Finat Laurenția Sorina
-
Siguranta rutiera reala - Viata are prioritateModificarea legislatiei rutiere in sensul: 1. Limitare constructiva (soft) a vitezei maxime a tuturor autovehiculelor la 130 Km/h, exact ca la camioane, care sunt limitate la 90 Km/h. Abaterile precum lipsa / nefunctionarea sistemului de limitare sa fie sanctionate cu confiscarea autovehiculului. 2. Limitatoare de viteza inteligente, care sa transmita autovehiculelor semnal cu limita de viteza pe sectorul de drum respect. 3. Instalare transpondere pe toate autovehiculele, care sa receptioneze semnalele de limitare si sa reduca viteza maxima a autovehiculului respectiv pana la limita admisa. Abaterile precum lipsa / nefunctionarea sistemului de limitare sa fie sanctionate cu confiscarea autovehiculului. 4. Autovehiculele dotate cu GPS sau/si sistem de transmitere date sa sesizeze automat Politia Rutiera despre depasirea vitezei pe sectorul de drum. 5. Supravegherea reala a comportamentului soferilor, prin orice mijloace si sanctionarea lor in baza dovezilor colectate (camere de supraveghere stradala, filmari ale celorlalti participanti la trafic, postari pe retele sociale, etc.) 6. Adaugarea de sanctiuni drastice, precum confiscarea autovehiculelor, anularea dreptului de conducere, sanctionare corelata cu venitul contravenientului, in cazuri de abatari grave. 7. Definirea clara a accidentului rutier, care ar trebuie sa fie considerat doar acel eveniment rutier produs in urma unei manevre gresite de moment, dar cu respectarea celorlalte reguli rutiere. Alte evenimente rutiere, carora le sunt asociati factori ilegali complementari, precum conducerea unui autovehicul neinmatriculat, conducerea unui autovehicul cu probleme tehnice, conducerea unui autovehicul fara drept (lipsa permis, permis suspendat), conducerea sub influenta unor substante (alcool, droguri), conducerea fara a fi apt medical (exista diverse afectiuni si / sau tratamente care nu sunt compatibile cu conducerea unui autovehicul), incalcarea grava a unor reguli rutiere precum viteza foarte mare, depasirea coloanelor, depasirea in curbe, circulatia pe contrasens, mai ales pe autostrada / drum expres, manevre agresive, etc, sa fie incadrate direct ca minim tentativa de omor sau mai mult, in functie de urmari, cu pedepse dure, cu lipsire de libertate, cu suportarea despagubirilor fata de asiguratorul RCA.6 din 100 SemnăturiInițiat de Marcel Crismaru
-
Împreună salvăm și protejăm clădirile cu valoare culturală din Baia MareSubsemnații, cetățeni ai municipiului Baia Mare, profund preocupați de protejarea patrimoniului arhitectural și cultural al orașului nostru, vă adresăm prezenta petiție prin care solicităm amendarea anumitor măsuri din Planul Urbanistic Zonal Centrul Istoric 2024 ce pun în pericol clădiri valoroase și imaginea coerentă a centrului istoric. Totodată, înaintăm și o serie de propuneri referitoare la viitoarele construcții din zonă. În august 2025, Primăria a autorizat demolarea clădirii de pe strada Vasile Lucaciu nr. 24, încadrată întru-un proiect de PUZ Centrul Istoric 2020 ca având „valoare culturală mare” și, ulterior, în PUZ Centrul Istoric 2024 ca având „valoare culturală medie”. În locul acesteia urmează să se construiască un bloc P+1+M (în realitate două etaje, ultimul fiind mascat). Fațada urmează să fie „reconstruită” după demolare, însă este evident că aceasta nu va mai avea aceeași valoare. Cazul vine după crearea unui precedent periculos. În primul rând, vorbim de supraetajarea nepermisă a blocului de la nr. 44, strada Vasile Lucaciu. Pe aceeași stradă, la nr. 46, a fost demolată o casă de valoare, pe locul căreia se ridică în prezent un bloc. Mai apoi discutăm și despre blocul cu două etaje care urmează să se construiască pe strada Tibleșului, colț cu Mihai Viteazul. Planul Urbanistic Zonal Centrul Istoric adoptat la începutul anului 2024 permite astfel de construcții în zona protejată a centrului orașului, numită, în același PUZ, „rezervație de arhitectură”. Considerăm că aceste situații sunt inacceptabile, deoarece zona istorică adăpostește clădiri vechi, valoroase, iar pe strada Vasile Lucaciu șirul de case fără etaj, cu porți mari reprezintă o mărturie vie a trecutului urbei, care trebuie protejată și conservată. Astfel de case constituie nucleul identității culturale și arhitecturale a orașului nostru. Vizitatorii sunt, în mare parte, atrași de zona veche a orașului, iar noi, locuitorii, suntem profund legați sufletește de patrimoniul construit în zona centrului istoric. Din capul locului, trebuie să precizăm un aspect legat de construcția ce urmează să aibă loc la imobilul de pe strada Vasile Lucaciu nr. 24: este vorba, în mod clar, despre ridicarea unui bloc și nicidecum despre supraetajarea unei case cu valoare culturală medie. Trebuie subliniat că nu ne opunem dezvoltării orașului, însă în acest caz, modernizarea nu înseamnă dezvoltare. Faptul că noi, locuitorii orașului Baia Mare, solicităm stoparea unor astfel de autorizații demonstrează preocuparea noastră pentru felul în care va arăta orașul în viitor. Dacă privim către țările civilizate, observăm că popoarele cu o cultură solidă și responsabilă își păstrează și conservă patrimoniul arhitectural, în niciun caz nu îl sacrifică în favoarea unor interese imobiliare aflate în contradicție cu interesele orașului. Pe scurt, așa cum într-o zonă cu blocuri nu se construiesc case, la fel dorim ca în zonele cu case să nu se construiască blocuri. În acest context, solicităm: - Interzicerea demolării clădirilor cu valoare culturală din Baia Mare, indiferent care sunt cheltuielile de consolidare și conservare pentru realizarea lucrărilor de reabilitare; - Să se aplice regula păstrării înălțimii și a conservării imobilului și în cazul clădirilor cu valoare culturală medie din întreaga zonă cuprinsă în PUZ Centrul Istoric 2024, nu doar în cazul celor cu valoare culturală mare; - să fie suplimentată lista clădirilor cu valoare culturală mare și medie; - Pe strada Vasile Lucaciu, unde zona este dominată de case cu parter, să se respecte specificul străzii, fără să mai fie permise extinderile pe verticală de tipul P+1 sau P+2. Soluțiile adecvate ar fi: extinderea prin mansardare (cu păstrarea formei acoperișului), extinderea spre spatele parcelei și/sau la subsol, având ca exemple de bune practici intervenția realizată pe strada Vasile Lucaciu nr. 43; - Pe străzile 1 Mai, Gheorghe Șincai, Podul Viilor, Țibleșului, Simion Bărnuțiu, Nisiparilor, Horea, Cloșca, Carpați, Andrei Mureșanu, segementul estic al străzii 22 Decembrie, Avram Iancu, Nicolae Titulescu, Tineretului, Piața Păcii și Piața Izvoare, pentru a nu fi afectat caracterul zonei centrale a orașului, dominată de clădiri cu parter sau cu parter și etaj, să fie permise doar extinderi de tipul: extinderea spre spatele parcelei, extinderea la subsol, mansardarea (având ca exemplu clădirea menționată anterior și tot cu păstrarea formei acoperișului) și etajarea maximă P+1, după modelul clădirii de pe strada Gheorghe Șincai nr. 16 (să nu depășească înălțimea acestei clădiri); - Elaborarea unui regulament care să prevadă criterii clare privind aspectul clădirilor nou construite sau renovate, astfel încât imaginea zonei istorice să nu fie alterată. Pe aceste străzi, nu ar trebui permise construcții moderne care se abat de la specificul arhitectural prin proporții, forme, materiale, tipuri de acoperișuri, ferestre și porți care contrastează cu caracterul tradițional al clădirilor existente.316 din 400 SemnăturiInițiat de Grebleș Horia
-
Cerem reluarea activității instanțelor și respectarea dreptului la justiție!În calitate de cetățean al acestei țări, solicit găsirea unei soluții imediate pentru deblocarea activității instanțelor de judecată. De peste o lună, sute de mii de dosare stagnează, iar cetățenii sunt privați de dreptul fundamental la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Situația actuală afectează grav încrederea publicului în actul de justiție și în funcționarea statului de drept. Înțeleg dreptul magistraților de a protesta, dar forma actuală de manifestare, care presupune blocarea activității, reprezintă un abuz indirect asupra populației, pedepsind oameni care nu au nicio vină. Solicit următoarele măsuri concrete: 1. Inițierea de urgență a unui dialog real între Guvern, Ministerul Justiției și reprezentanții magistraților; 2. Găsirea unei soluții de compromis care să respecte atât drepturile magistraților, cât și dreptul cetățenilor la justiție; 3. Reluarea imediată a activității instanțelor, măcar pentru cauzele urgente și pentru dosarele blocate nejustificat; 4. Informarea publicului cu privire la termenele și măsurile concrete pentru restabilirea normalității în sistemul judiciar. România are nevoie de o justiție funcțională, nu de un blocaj prelungit. Vă rugăm să tratați această problemă cu prioritate maximă și să demonstrați responsabilitate față de cetățenii pe care îi reprezentați.152 din 200 SemnăturiInițiat de Alexandra S.
-
Vrem căsuțe pentru pisici în Sectorul 1Solicităm Primăriei Secotrului 1 implementarea unui program local de protecție a pisicilor fără stăpân, prin construirea și amplasarea de căsuțe pentru pisici în mai multe zone din sector, după modelul de succes deja aplicat în Sectorul 6. Aceste adăposturi oferă animalelor comunitare un minim de protecție pe timpul iernii, reduc disconfortul în spațiile publice, și contribuie la o relație între oameni și animalele din cartierele noastre, mai exact sector 1. Costurile sunt reduse, iar impactul pozitiv este unul semnificativ. Mai puține animale bolnave, mai multă empatie, un sector mai curat și mai civilizat.27 din 100 SemnăturiInițiat de Vlad Ionescu
-
Ajunge cu ghiozdanele grele! Ministerul Educației trebuie să reducă numărul de auxiliare!Stimate Domnule Daniel David, Ministru al Educației, Noi, părinți, cadre didactice și cetățeni preocupați de bunăstarea copiilor din România, vă adresăm această petiție din dorința de a semnala o problemă reală și tot mai apăsătoare: povara ghiozdanelor copiilor și utilizarea excesivă a caietelor speciale și manualelor auxiliare în școli. În prezent, elevii din ciclul primar și gimnazial sunt nevoiți să transporte zilnic ghiozdane care depășesc adesea greutatea recomandată medical. La această povară fizică se adaugă una financiară și emoțională — familiile sunt nevoite să cumpere, an de an, numeroase caiete speciale și auxiliare, deși există deja manuale aprobate de Ministerul Educației. De cele mai multe ori, aceste materiale nu sunt parcurse în totalitate, iar elevii ajung să se simtă copleșiți de cantitatea de conținut, nu stimulați să învețe cu plăcere. Procesul educațional devine astfel fragmentat, iar calitatea învățării suferă. Credem că manualele școlare ar trebui să fie complete, integrate și bine concepute, astfel încât să nu mai fie nevoie de materiale suplimentare. Un manual modern poate include teoria, exercițiile, aplicațiile și exemplele practice necesare dezvoltării competențelor, fără a împovăra copiii și familiile. De asemenea, greutatea ghiozdanului ar trebui reglementată clar și monitorizată constant, în funcție de vârsta și nevoile copilului. Este o chestiune de sănătate publică și de respect pentru copilărie. Cerem Ministerului Educației: 1. Să reglementeze utilizarea caietelor speciale și a materialelor auxiliare în școli, astfel încât acestea să fie opționale, nu impuse. 2. Să revizuiască structura manualelor școlare pentru a le face autonome, moderne și suficiente pentru procesul de învățare. 3. Să stabilească limite clare privind greutatea ghiozdanelor și să ofere îndrumări clare către școli pentru respectarea acestor limite. 4. Să sprijine profesorii și elevii în tranziția către resurse educaționale integrate și gratuite, disponibile tuturor copiilor din România. Educația ar trebui să fie o bucurie, nu o povară fizică și financiară. Copiii noștri merită un sistem educațional care să îi sprijine, nu să îi obosească!579 din 600 SemnăturiInițiat de Ioana Nicoleta Cuibus
-
Demnitate pentru toți Dreptate pentru persoanele cu dizabilități și asistenții personaliPETIȚIE NAȚIONALĂ „Demnitate pentru toți” Asistenții personali și persoanele cu dizabilități cer respect și echitate Noi nu cerem milă. Noi cerem dreptate. Suntem mamele, tații, fiicele și fiii celor care nu pot merge, vorbi, mânca sau respira fără ajutorul nostru. Suntem asistenții personali care trăim zi și noapte alături de omul pe care îl îngrijim fără concedii, fără sărbători, fără odihnă adevărată. Suntem cei care am transformat dragostea în muncă și munca în viață. Dar viața noastră a fost uitată: În 2022, salariile noastre au fost înghețate prin OUG 168/2022 și OUG 54/2023, deși costurile de trai și responsabilitățile noastre au continuat să crească. În 2024, prin OUG 19/2024, am fost eliminați din grila de salarizare, ceea ce a produs o discriminare clară față de ceilalți angajați din sistemul bugetar. Discriminarea prin OUG 19/2024 Nu mai suntem trecuți în grila oficială pentru salarii și nu beneficiem de creșterile legale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017; Suntem plătiți doar la nivelul salariului minim brut pe țară, indiferent de vechime sau responsabilitate; Alți angajați din sistemul public cu aceeași vechime sau responsabilitate au drepturi salariale mai mari; Reduc vizibilitatea și recunoașterea muncii noastre în sistemul public, deși responsabilitatea și efortul nostru sunt la fel de mari ca al oricărui alt angajat din sănătate sau asistență socială. Decizia ICCJ - 6 octombrie 2025 ICCJ a stabilit că salariile asistenților personali se calculează după grila din 2022, conform Legii-cadru nr. 153/2017 și gradației de vechime; Dacă rezultatul grilei plus gradația este sub salariul minim brut pe țară, se ajustează la nivelul minim; Aceasta se aplică pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav. Sacrificiul nostru pentru dezinstituționalizare Fără sacrificiul nostru, fără devotamentul nostru zilnic, statul nu ar fi avut cum să implementeze directivele UE privind dezinstituționalizarea, pentru că nu există suficiente centre sau servicii alternative. Noi suntem cei care ținem sistemul în viață, zi de zi, chiar și în condițiile cele mai grele. Cerem drepturi pentru toți Grad grav, accentuat și mediu creșterea indemnizațiilor și recunoașterea drepturilor financiare și sociale, pentru ca toți să beneficieze de sprijinul adecvat și echitabil. Noi nu cerem sume arbitrare, ci un sistem echitabil, raportat la realitatea economică actuală. În anul 2025, salariul minim brut pe țară este de 4.050 lei, în timp ce indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități rămân mult sub pragul sărăciei, neacoperind nici măcar nevoile de bază. Un model corect și realist ar fi ca indemnizațiile să fie proporțional raportate la salariul minim brut, astfel: Grad grav -50% din salariul minim: 2.000 lei Grad accentuat - 35% din salariul minim: 1.400 lei Grad mediu - 25% din salariul minim: 1.000 lei Acest sistem ar aduce o minimă demnitate financiară pentru fiecare persoană cu dizabilitate, indiferent de grad, și ar elimina discriminările între oameni care, deși diferiți în nevoi, sunt egali în dreptul la o viață decentă. Fiecare persoană merită să aibă acces la resursele necesare pentru o viață demnă, pentru îngrijire, tratament și participare activă în comunitate. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă doar din cauza gradului de handicap. Solidaritatea noastră este puterea care poate schimba vieți! Ce cerem: 1. Reintegrarea asistenților personali în grila de salarizare conform grilei reale, anul 2025 eliminând discriminarea produsă de OUG 19/2024; 2. Actualizarea salariilor după grila reală anul 2025 nu după nivelul înghețat din 2022; 3. Acordarea de sporuri pentru condiții grele, stres și muncă neintreruptă (24h/24h); 4. Recunoașterea vechimii și a muncii continue, prin creșterea progresivă a veniturilor; 5. Creșterea indemnizațiilor pentru toate gradele de handicap grav, accentuat și mediu 6. Consultarea directă a asistenților personali și a persoanelor cu dizabilități la orice modificare legislativă.3.201 din 4.000 SemnăturiInițiat de Sandu Cristina