Skip to main content

Către: Primar, primarie, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, Serviciul Amenajare Zone de Agrement

STOP defrișării urbane din Brașov!

Dorim stoparea defrișării urbane de arbori istorici, monumente naturale din orașul Brașov, cum au fost rândul de copaci de pe Iuliu Maniu sau cei 2 arbori iconici din fața liceului Unirea, respectiv din fața corpului N al Facutății de Inginerie Mecanica de pe strada Eroilor. Înțelegem campaniile de toaletare, dar dincolo de asta, arbori bătrâni, dar sănătoși, care au crescut odată cu orașul, au dreptul să trăiască alături de el.

Dupa ce în primăvară s-au tăiat arbori emblematici ai orașului (Unirea, Iuliu Maniu) și s-au toaletat incorect nenumărați arbori din cartiere, toamna aceasta se taie din nou abuziv în multe zone din oraș.

1. Un aliniament de castani sănătoși de sub Tâmpa pentru că încurcă proiect de construcție al consiliului județean și al bibliotecii de la agrement. 
CE E GREȘIT? Proiectul trebuia să țină cont de arborii de pe aleea istorică a Brașovului și sa propună soluții fără a dăuna mediului înconjurător și peisajului urban.

2. Locul de joacă din Parcul Central, unde, sub pretextul înlocuirii instalațiilor de joacă, se taie și se toaletează arbori sănătoși care devin vulnerabili tocmai în urma acestor intervenții.
 CE E GREȘIT? Ce se întâmplă acum în parc nu e o lucrare de mentenanță, e o intervenție majoră și are nevoie de autorizație de constructie. Nu există niciun panou afișat cu informații despre plan. Parcul Central e patrimoniul cetățenilor acestui oraș. Primăria nu poate dispune după bunul plac fără o consultare publică. Lucrările afectează rădăcinile arborilor, iar asta îi compromite pe viitor. Toaletările se fac la nevoie și urmând un ghid aprobat de arboriști, nu ca parte din curațenia de toamnă. Arborii nu sunt mizerie care se curăță cu firma de salubrizare, sunt parte esențială a orașului și au nevoie de îngrijire atentă. În plus, avizele pentru lemn sunt emise ilegal (menționând tăieri sub Tampa, în timp ce transportul arată ca lemnul e încărcat în Parcul Central).

3.  Pădurea de pini de pe Cloșca - Se taie masiv și în pădurea aceasta unică a Brașovului. 

De ce este important?

Sunt copaci cu care am copilărit, care ne-au adus umbră în zilele de vară și au găzduit opere de artă la festivaluri de mobilitate urbană. Orașul devine din ce în ce mai mult destinat mașinilor, dar orașul este format din oameni, ei îi dau viața și sens. Arborii înseamnă oxigen, avem nevoie de ei ca de aer! 

 Ne opunem distrugerii parcurilor, a pădurilor, a promenadelor istorice ale orașului nostru! 
-Cerem oprirea lucrărilor din Parcul Central, transparentizarea proiectelor și discutarea lor într-o consultare publică.
-cerem oprirea taierilor și toaletarilor nejustificată
Arborii Brasovului nu sunt lemn de foc! 
Brașov, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Linkuri

Actualizări

2025-06-14 22:33:49 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2025-03-26 12:49:47 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2025-03-26 10:13:37 +0200

S-a ajuns la 10 semnături