Presa locală din Iași ne atrage atenția că la ședința Consiliului Local Iași planificată pentru 29 decembrie 2021 se va dezbate din nou un proiect de aprobare a unui Plan Urbanistic Zonal depus de Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, în vederea extinderii capacității cu 600 de locuri și dublării efective a suprafeței construite până la 24 000 de metri pătrați! Detalii aici
https://apix.ro/extinderea-penitenciarului-in-copou-din-nou-pe-masa-cl-de-data-aceasta-sunt-sanse-mari-ca-proiectul-sa-fie-aprobat/
Acest proiect presupune costuri financiare semnificative (de ordinul zecilor de milioane de lei), ce nu se justifică doar pentru o perioadă de 5-10 ani de zile.
Măsura corectă este relocarea în întregime a acestui obiectiv în afara Iașului, la o distanță rezonabilă (15-20 de km) față de instanțele de judecată.
Înțelegem necesitatea asigurării unor condiții civilizate pentru persoanele private de libertate, însă acest lucru trebuie realizat într-un mod rațional, fără a afecta viața zecilor de mii de ieșeni care locuiesc în cartierul Copou sau obișnuiesc să facă plimbări în această zonă verde a Iașului.
Amplasarea PMS Iași în cartierul Copou a fost o eroare de la bun început, iar proiectul de extindere nu ar face decât să permanentizeze această decizie greșită luată inițial de regimul comunist în anii 1950 (
http://anp.gov.ro/penitenciarul-iasi/2019/10/14/monografia-penitenciarului-iasi/) și continuată apoi în 1984.