S-a ajuns la 50 semnături
Către: Candidaților la Președinția României, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă
Vrem dezbatere între candidații la Președinție!
Această campanie a fost încheiată
Democrația se bazează pe dialog, consens și dezbatere de idei.
Ce reclamă mai bună pentru democrația Românească decât o dezbatere între principalii candidați la cea mai înaltă funcție în stat?
Domnule Președinte Klaus Iohannis, doamna Președinte Viorica Dăncilă, societatea așteaptă să vă asculte planurile într-o dezbatere față în față.
Respectul pentru cetățean așa se arată, venind în fața lui cu curaj și expunându-vă planurile în fața contracandidatului, acesta din urmă având posibilitatea să vi le combată cu argumente mai bune sau mai slabe. În final, cetățeanul este cel ce își va lua intern decizia pentru cine va vota sau dacă o va face.
Asociația Pro Democrația club Brașov are încredere că ambii candidați își doresc o democrație reprezentativă consolidată, iar această consolidare se face doar prin expunerea constantă a societății la elementele simbol ale democrației.
Universitatea București și Europa FM, printre alții, au lansat până acum invitații la dezbateri total nepărtinitoare, unde fiecare dintre candidați este liber să-și expună în fața națiunii, planurile, gândurile, ținta pe care o au și înspre care vor să cârmuiască societatea. Astfel, există instituții interesate să desfășoare o astfel de dezbatere într-un cadru organizat, civilizat, non-partizan.
Fiecare dintre dumneavoastră, candidați la această funcție, ați fost votați de un număr considerabil de cetățeni și cu siguranță îi respectați pe fiecare dintre aceștia, indiferent cum au votat.
Astfel, o dezbatere între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă nu ar fi doar un deziderat împlinit într-o democrație funcțională spre care - sperăm noi cei de la Asociația Pro Democrația club Brașov - ambii sperați să tindem, dar ar fi un demers prin care ați demonstra că respectați și cetățenii votanți ai contra-candidatului dumneavoastră.
Dezbaterile politice au fost cerute de societate și în trecut, iar ele au fost momente importante pentru electorat. Au fost cadrul în care multe dintre balanțele puterii s-au clătinat în fața ochilor societății.
Noi, Asociația Pro Democrația club Brașov și semnatarii acestei petiții vă cerem să vă prezentați în fața noastră și să dezbateți subiectele pe care le considerați importante, să ne prezentați programul dumneavoastră, să ne convingeți că meritați un nou vot. Vă cerem acest lucru pentru consolidarea democrației, pentru transparentizarea procesului electoral și pentru ca dumneavoastră să aveți șansa să arătați că respectați electoratul pe de-a-ntregul lui. Inclusiv cel ce nu a votat cu dumneavoastră în primul tur.
Radu Hossu,
Președinte Asociația Pro Democrația club Brașov

De ce este important?
Dezbaterea este un element esențial într-o democrație. Un candidat într-o situație favorabilă, alături de susținători își poate prezenta programul politic ca fiind unicul și cel mai bun. În schimb, cu un contra-candidat în față, tot eșafodajul făcut pentru a convinge în condiții ușoare, s-ar putea să se clatine.
Dezbaterea întărește candidații, îi pregătește mai bine pentru funcțiile ce urmează să le ocupe. Totodată, dezbaterea pentru președinție, este cea care arată consolidarea dialogului și confruntării civilizate, elemente ce sunt esențiale în democrațiile funcționale.
Acceptarea unei dezbateri arată respectul față de susținătorii contra-candidatului, susținători care sunt la fel de cetățeni ai României, stat pe care candidatul vrea să-l conducă pentru următorii 5 ani.

Cum va fi inmânată
E-mail cu semnăturile, conferință de presă.