S-a ajuns la 500 semnături
Către: Primăria municipiului Iași
Avem nevoie de trotuare în zona Bucium!
.jpeg)
Stimați reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași, stimați reprezentanți ai Consiliului Local Iași,
Noi, ieșenii, vă adresăm această petiție în legătură cu starea de neglijență în care se află șantierul deschis pe șoseaua Bucium, unde lucrările de modernizare a șoselei au fost demarate, dar abandonate de peste 5 luni, iar termenul anunțat inițial pentru finalizare a fost depășit. Trotuarele sparte, pavajul neterminat, pietrele si acum noroiul sunt martorii nepăsării.
De asemenea, vă supunem atenției dumneavoastră și necesitatea înființării unui trotuar pe Șoseaua Bucium începând de la Rond Bucium până la intersecția cu str Ioan Goțcu, precum și necesitatea amenajării stațiilor de autobuz în această zonă. Momentan nu există trotuar, iar așa-zisele stații de autobuz sunt reprezentate de câteva locuri cu pământ bătătorit în mijlocul vegetației de pe marginea șoselei.
Prin această petiție, noi, ieșenii, dar mai ales locuitorii cartierului Bucium, vă solicităm un gram de respect. Vă solicităm să aveți în vedere ca Buciumul este parte din acest oraș. Vă solicităm să țineți cont de faptul că și în zona Bucium locuiesc oameni. Oameni care muncesc și care trebuie să se deplaseze zilnic. Oameni care merg la cumpărături în zonă. Copii care merg la școală sau grădiniță. Bătrâni pentru care circulatul prin zonă a devenit aproape imposibil în condițiile actuale. Acești oameni au nevoie de trotuare. Așadar, vă rugăm să vă uitați și către noi și să nu ne mai lăsați de izbeliște în continuare.
Indiferent de eventualele modificări ale proiectului șoselei Bucium, de alte avize necesare, de birocrație și alte asemenea lucruri, oamenii merită mai mult. Inclusiv noi, cei din Bucium. Această petiție este expresia unei comunități care nu mai acceptă neglijența.
Solicităm cu fermitate următoarele:
- Publicarea clară a motivelor întârzierii lucrărilor la trotuare și a pașilor concreți care se vor face pentru remediere;
- Reluarea urgentă a lucrărilor și refacerea trotuarelor, cu asigurarea accesului pietonal temporar până la finalizare;
- Asumarea responsabilității de către toți cei care gestionează acest proiect pentru finalizarea acestuia într-un timp cât mai scurt;
- Înființarea unui trotuar pe Șoseaua Bucium începând de la Rond Bucium până la intersecția cu str Ioan Goțcu, precum și amenajarea stațiilor de autobuz în această zonă.
Aceste măsuri nu sunt doar recomandări. Nevoia de a acționa urgent este vădită, iar această petiție reflectă îngrijorările reale ale unei comunități care dorește să trăiască într-un mediu sigur.
Știm că în răspunsuri oficiale se vorbește adesea despre “proceduri”, “blocaje”, “fonduri insuficiente”, “contracte în desfășurare”, “autorizații” etc., dar dincolo de șabloane, avem nevoie de acțiune. Trotuarele nu sunt un lux. Sunt o chestiune de siguranță și demnitate. Fiecare zi de întârziere este o zi în care oamenii sunt puși în pericol și în care aceștia simt că sunt invizibili pentru cei care ar trebui să îi reprezinte.
Nu avem nevoie de explicații sterile sau de comunicări formale, ci de rezultate vizibile și de o reacție pe măsura gravității situației. Vă rugăm să tratați această sesizare cu maximă seriozitate și promptitudine. Așteptăm bunăvoința dumneavoastră. Așteptăm o dovadă de respect și pentru noi, ieșenii din zona Bucium.
În speranța că administrația locală funcționează în interesul oamenilor, vă mulțumim anticipat pentru sprijinul acordat și așteptăm cu interes un răspuns din partea dumneavoastră.
Cu stimă,
Cetățenii municipiului Iași
De ce este important?
De ce este important?
Lipsa infrastructurii pietonale în zone rezidențiale intens circulate generează riscuri:
- Crește semnificativ probabilitatea accidentelor rutiere. Lipsa trotuarului obligă pietonii să circule pe carosabil, ceea ce îi expune riscului de accidente.
- Persoanele vulnerabile nu mai au practic posibilitatea de a circula. Această problemă afectează în mod special copiii, bătrânii și persoanele cu mobilitate redusă care au nevoie de un spațiu sigur pentru deplasare.
- Se creează un disconfort general, care afectează calitatea vieții în cartier. O comunitate nu poate funcționa sănătos când cetățenii nu pot circula în siguranță nici măcar până la școală, la serviciu sau la magazinul din colțul străzii.
Prin semnarea acestei petiții, vă exprimați susținerea pentru această campanie și transmiteți un mesaj clar: siguranța pietonilor din zona Bucium nu mai trebuie neglijată!