Skip to main content

Către: FSLI și FSE „Spiru Haret”

Cerem demisia liderilor naționali ai sindicatelor din învățământul preuniversitar!

În 22 mai a.c., reprezentați prin Colegiul Național al Liderilor din FSLI și FSE, angajații din învățământul preuniversitar românesc au declarat GREVA GENERALĂ, solicitând Guvernului:
1. Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
2. Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
3. Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
4. Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
5. Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
6. Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
7. Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Astăzi, 12 iunie a.c. , potrivit comunicatului oficial „Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”.

Având în vedere faptul că majoritatea angajaților din învățământul preuniversitar care au declarat grevă au refuzat ultima ofertă a guvernului, solicităm demisia liderilor sindicali de la nivel național (care au luat decizia suspendării grevei) și a liderilor de la nivel județean (care în Colegiile liderilor au oferit 51 din 57 de voturi pentru suspendarea grevei).
Nu ne mai reprezentați, plecați!

De ce este important?

Sindicalismul în România arată în continuare precum în comunism, cu liderii de la nivel național și județean subordonați Partidului. Refuzăm să mai fim reprezentați de „relicve”!

Actualizări

2023-06-12 19:28:04 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2023-06-12 18:07:07 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2023-06-12 17:12:35 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2023-06-12 17:04:41 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2023-06-12 16:59:07 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2023-06-12 16:54:49 +0300

S-a ajuns la 10 semnături