Skip to main content

Către: Către: Primăria Municipiului Arad; Primarului Municipiului Arad, Călin Bibarț, Viceprimarului Sergiu Cosmin Vlad

Cerem oprirea tăierii copacilor maturi de pe Faleza Mureșului (si din parcurile adiacente)!

Municipiul Arad riscă să piardă una dintre cele mai frumoase și naturale zone ale sale: faleza râului Mureș!  În numele unei „modernizări” / regenerări de 15 milioane de euro, autoritățile locale pregătesc un proiect care implică tăierea copacilor maturi, înlocuirea lor cu vegetație decorativă și transformarea spațiului într-un coridor artificial, cu pasarele, pontoane și mobilier urban. 
Mai grav este că acest proiect a fost conceput fără o consultare publică reală, fără transparență și fără ca locuitorii Aradului să fie întrebați dacă își doresc o astfel de intervenție. 

Nouă, cetățenilor acestui oraș, ne pasă de această zonă  verde a orașului! Este unică atât în Arad, cât și în vestul țării, fiind de asemenea sursa principală de oxigen a orașului nostrum și un filtru natural pentru dioxidul de carbon. Arborii maturi au coroane bogate care pot să asigure umbra atât de necesară pe timp de vară, menținând temperaturi cu 5-10 grade C mai scăzute în comparație cu zonele deschise,  betonate sau asfaltate. 

Din aceste motive dorim și  încurajăm prezervarea arborilor existenți deja în oraș și plantarea altora noi PE LÂNGĂ, NU ÎN LOCUL celor vechi, pentru a le da măcar câțiva ani buni sa se prindă și să crească înainte de a-i elimina pe cei bolnavi sau afectați de diverse intervenții anterioare, necorespunzătoare. 

Ne-ar plăcea ca faleza Mureșului să fie ajutată să devină un plămân real al orașului. Pentru cei fără curte sau mașină este spațiul cel mai accesibil pentru a fi in contact direct cu natura, fiind în același timp și un habitat pentru multe animale sălbatice (mai ales păsări și mamifere mici). Malul Mureșului este locul în care cu toții găsim liniște și relaxare.
Ne dorim ca malul Mureșului să rămână viu, cu biodiversitatea lui bogată, cu zone tăcute,cu alei naturale și discrete, cu spații de contemplare, cu umbră și răcoare. Dorim un parc fără intervenții artificiale care îndepărtează oamenii de natură, în loc să îi apropie.

Cerem reprezentanților Primăriei Arad să păstreze ce a rămas din echilibrul actual al parcurilor de pe faleza Mureșului și să oprească orice intervenție care presupune tăierea sau toaletarea abuzivă a arborilor maturi. Atât a celor plantați în trecut, cât și a florei spontane specifice Luncii Mureșului. Modernizarea nu trebuie să însemne distrugere!

Prin urmare, ne opunem introducerii iluminatului artificial excesiv, în special în jurul copacilor. În primul rând, acesta poate afecta direct  vegetația și copacii maturi, distrugându-le rădăcinile (așa cum ni se spune ca s-a întâmplat cu teii de pe mediană).  În al doilea rând, lumina nocturnă perturbă ritmul păsărilor și viețuitoarelor mici având un impact negativ asupra reproducerii, hrănirii și creșterii puilor. 

Totodată, ne opunem irigării artificiale și preferăm pajiștea cu floră biodiversă, în locul gazonului care necesită întreținere continuă, distrugând microbiomul solului. Prin păstrarea copacilor vechi și a vegetației spontane, se menține echilibrul natural al apei în sol și al precipitațiilor, în timp ce sistemele de irigare artificiale sunt în detrimentul acestuia, deteriorând considerabil și foarte rapid copacii și plantele deja existente. 

Dorim excluderea aparatelor de fitness, a grătarelor, a meselor de ping-pong, a spațiilor specifice pentru alergat, dart și a țarcurilor pentru căței din proiectul final,  locul acestora fiind  mai degrabă în cartiere și nu în centrul orașului. 

Ne opunem ferm extinderii suprafețelor pietonale artificiale de orice fel.  Cei care vin aici pentru a petrece timp în natură pot fi lăsaâți să-și creeze propriile cărări de pământ, mult mai puțin invasive, dacă cele deja existente nu sunt suficiente. 

Așadar, solicităm:

  • Să opriți tăierea copacilor care pot fi salvați aplicând tehnici de securizare a lor sau a zonei;
  • Să excludeți din planul de regenerare urbană toate măsurile care amenință arborii maturi, liniștea și biodiversitatea parcului;
  • Să inițiați plantarea mai multor arbori, specifici zonei de luncă;
  • Să înlocuiți gazonul, care necesită multă irigație, cu pajiște biodiversă;
  • Să organizați audieri publice reale atunci când demarați astfel de proiecte ce propun atât schimbarea feței orașului, cât și a vieții cotidiene ale acestuia.

Studiile științifice din ultimii zeci de ani arată că suntem în plin proces de extincție a speciei umane datorită degradării vertiginoase a ecosistemului planetar. Omenirea suferă an de an de tot mai multe boli noi ca o urmare a stilului de viață modern. Singura cale viabilă de a ne regăsi echilibrul și de a ne redobândi sănătatea și forța vitală este reuniunea omului cu natura din care face parte. (Ex: Elizabeth Kolbert, The Sixth Extinction).


Prin urmare, cerem reprezentanților Primăriei Municipiului Arad să găsească de urgență o soluție pentru păstrarea, în bune condiții, a arborilor maturi din orasul Arad,  iar pe termen lung, să gândească politici pentru prezervarea și îmbogățirea patrimoniului natural al orașului nostru.

Semnează și tu pentru un oraș verde, sănătos și responsabil față de natura și cetățenii săi! 
Stop tăierii copacilor de pe faleza Mureșului! Spunem NU distrugerii patrimoniului natural!

De ce este important?

Faleza Mureșului nu trebuie transformată în beton și aparate de fitness, ci protejată și îngrijită!

Copacii existenți: oferă umbră într-un oraș tot mai cald; reduc poluarea și zgomotul; adăpostesc păsări și insecte; reprezintă o moștenire naturală transgenerațională a orașului nostru. 
Proiectul actual riscă să distrugă iremediabil ecosistemul urban, să creeze o zonă suprasolicitată și să înlocuiască natura cu o viziune artificială, organizată în exces. 

Pentru a ne bucura atat noi, cat si generatiile viitoare, de un oras mai verde si mai racoros, haideti sa salvam patrimoniul natural existent si sa spunem NU distrugerii naturii din Arad!

Cum va fi inmânată

Personal, impreuna cu cativa cetateni cu spirit civic, initiatori si creatori ai petitiei.

Arad, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Linkuri

Actualizări

2025-08-11 11:42:02 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2025-08-09 18:58:48 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2025-08-07 18:25:10 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2025-08-07 15:16:47 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2025-08-07 14:07:21 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2025-08-07 13:56:19 +0300

S-a ajuns la 10 semnături