Skip to main content

Către: Primul Ministru, Ministrul Finanțelor, Presedintele ANAF, Presedintele Senatului, Presedintele Camerei Deputatilor

Fără haos în legislația fiscală! Vrem predictibilitate!

Cerem PREDICTIBILITATE!
 
Chiar daca Ministerul Finantelor a dat un pas inapoi cu modificari la OUG 70/2024 privind e-TVA, protestul nostru merge mai departe, scopul nostru nu a fost indeplinit. Digitalizarea nu inseamna birocratizare, iar e-TVA acest lucru il reprezinta, in ambele forme publicate. ANAF detine un numar semnificativ de informatii din raportarea SAF-T pentru a putea calcula diferentele de conformare, fara a delega aceste atributii in sarcina contribuabilului.
Vrem masuri concrete de debirocratizare, in acelasi timp cu digitalizarea!

Cerem eliminarea E-TVA și oprirea dictaturii fiscale exercitate prin ordonanțe de urgență emise noaptea. Este vital ca vocea noastră să fie auzită și să participăm activ la masa negocierilor cu Ministerul de Finanțe. Dorim un dialog constructiv și implicarea noastră directă în procesul de luare a deciziilor care ne afectează viețile și afacerile.

Contabilii și antreprenorii din România s-au săturat de numărul mare de modificări fiscale, de sarcinile administrative care s-au pus în cârca lor, de birocratizarea excesivă în locul digitalizării, de disfuncționalitățile aplicațiilor instituțiilor publice în care suntem obligați să raportăm, de lipsa de consultare cu specialiștii din domeniu, de ordonanțe apărute peste noapte, de legi reactive, de amenzi disproporționate, de lipsa dezbaterilor publice și a transparenței decizionale! 

Ne dorim un parteneriat corect cu statul român, să muncim în liniște, să ne plătim taxele cu demnitate, să ne putem prognoza bugetele, să fim tratați cu respect! 

Refuzăm să ne lăsăm hărțuiți fiscal și birocratic! 

De ce este important?

Ne confruntăm cu un moment critic pentru viitorul nostru economic. Abuzurile legislative și măsurile fiscale opresive afectează fiecare antreprenor, economist, contabil și contribuabil din această țară. 
Este timpul să ne ridicăm împotriva acestor nedreptăți și să cerem schimbări fundamentale.
Pentru a atrage atenția și a exercita presiune reală asupra autorităților, avem nevoie de participarea voastră.
O prezență masivă la marșul de protest va transmite un mesaj puternic: nu mai tolerăm nedreptățile și cerem acțiuni imediate.
Facem un apel la solidaritate și acțiune!
Să ne vedem pe 8 iulie 2024 la ora 8:30 în Piața Victoriei și să ne plimbăm până la Ministerul Finanțelor! 

Acest protest nu este doar despre fiscalitate, ci despre dreptate și transparență în guvernare. Este despre a ne asigura că avem un cuvânt de spus în deciziile care ne afectează viețile.
Piața Victoriei, București, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2024-06-27 19:59:27 +0300

S-a ajuns la 20,000 semnături

2024-06-27 11:02:14 +0300

S-a ajuns la 10,000 semnături

2024-06-27 08:20:44 +0300

S-a ajuns la 5,000 semnături

2024-06-26 21:55:14 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2024-06-26 21:33:52 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2024-06-26 21:16:29 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2024-06-26 21:12:52 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2024-06-26 21:11:01 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2024-06-26 21:09:33 +0300

S-a ajuns la 10 semnături