Skip to main content

Către: Poliția Locală a Municipiului București; Administrația Domeniului Public Sector 1 și Direcția Regională de Drumuri si Poduri București

Petiție pentru GIRATORIU SEMAFORIZAT și reconfigurare legătură DN1-DNCB sub Pasajul Otopeni

Cerem reconfigurarea legăturii Șoseaua București-Ploiești (DN1) cu Centura București (DN CB) conform „STUDIULUI DE IMPACT ASUPRA TRAFICULUI GREENFIELD, Reconfigurare legătură DN1-DN CB, elaborat de Urban Trafic in august 2019”.

De ce este important?

Din următoarele motive:
1. Suntem cetățeni ai Sectorului 1, plătitori de impozite și taxe;
2. La ieșirea din Aleea Teișani pentru sensul de mers spre DN1 avem obligația de cedează trecerea. La orele de vârf (7-10 dimineața și 15-18 după amiaza), mai ales în perioada cursurilor școlare, se creează cozi de așteptare pe o distanță de 3 kilometri până în cartierul Greenfield Băneasa și timpii de ieșire în DN1ajunge până la o oră;
3. Aleea Teișani, un drum îngust cu două benzi, este singura cale de acces pentru: locuitorii Cartierului Greenfield Băneasa, părinții cu copii la Colegiului Avenor, părinții cu copii la Grădinița Avenor care va începe să funcționeze din această toamnă, părinții cu copii la grădinița Karin's Kids Academy Băneasa, camioanele de gabarit mare care aprovizionează societățile comerciale Impact Developer & Contractor, Arabesque, Piatraonline, mașinile de marfă, curierii și taximetriști care deservesc zona , locuitorii Aleii Teișani, locuitorii din Drumului Pădurea Pustnicu, autobuzele ale transportului public liniile 203 și 204;
4. Incapacitatea Poliției Locale și a Brigăzii Rutiere de a asigura zilnic un echipaj la orele de vârf pentru a dirija circulația în scopul fluidizării traficului;
5. Închiderea Drumului Vadul Moldovei din 7 ianuarie 2023;
6. PUZ-uri în curs de aprobare pentru căile de acces suplimentare care vor fi construite de Impact Developer & Contractor;
7. Corelarea proiectelor de infrastructură urbană a Municipiului București și Primăriei Sectorului 1 cu proiectele CNAIR la nivel național pe baza „STUDIULUI DE IMPACT ASUPRA TRAFICULUI GREENFIELD, Reconfigurare legătură DN1-DN CB, elaborat de Urban Trafic in august 2019”.
Concluzia studiului este propunerea unui sens giratoriu semaforizat la intersecția DN1/DN CB sub Pasajul Otopeni.
8. Lipsa unei treceri de pietoni la traversarea dinspre stația de autobuz „Pasaj Otopeni” către singurul trotuar al Aleii Teișani aflat pe partea cu Arabesque;
9. Nerespectarea semnului de „limitarea a vitezei 30 km” aflat în stația STB „Pasaj Otopeni” care ar putea facilita ieșirea din Aleea Teișani de către cei care au obligația de a ceda trecere;
10. Evitarea încetinirii traficului de către cei care intră pe Aleea Teișani pentru cei care ies din Aleea Teișani;
11. Îndeplinirea obligației de fluidizare a traficului de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Direcţia Poliţiei de Siguranţă Publică prin Brigada Rutieră București;
12. Îndeplinirea atribuțiilor de administrare, gestionare şi întreţinere a Șoselei de centură a Municipiului București de către Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București;
13. Îndeplinirea atribuțiilor care decurg din obiectul de activitate al Administrației Străzilor București de a întreținere și repara sistemului de dirijare și semnalizare rutieră (semaforizare, indicatoare și marcaje rutiere) pe teritoriul Municipiului București, conform hotărârilor Consiliului General al Municipiului București.
14. Îndeplinirea atribuțiilor care decurg din obiectului de activitate al Administrației Domeniului Public Sector 1 de a răspunde nevoilor comunității locale în ceea ce privește buna organizare a domeniului public de pe raza Sectorului 1, de întreținerea a străzilor și căilor de acces, organizarea circulației pietonale și rutiere.

Bucureşti Sectorul 1, București, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2024-01-02 20:59:13 +0200

S-a ajuns la 1,000 semnături

2023-09-13 08:45:47 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2023-08-29 19:20:18 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2023-08-29 13:48:01 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2023-08-29 12:51:35 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2023-08-29 12:36:38 +0300

S-a ajuns la 10 semnături