Skip to main content

Către: Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Județean Bihor / Nagyváradi városháza, Bihar megyei tanács

Statuie pentru doamna Anna Marossy / Marossy Anna szobra

Amplasarea unei statui în memoria doamnei Anna Marossy / Állitsanak szobrot Marossy Anna emlékére

De ce este important?

RO: Luna aceasta Anna Marossy ar fi împlinit, dacă nu ar fi plecat prea devreme spre o lume mai bună, 90 de ani.

Reputatul biolog, vajnic apărător al patrimoniului natural județean și nu numai, deși a fost o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, foarte apreciată de cei care au cunoscut-o și care au interacționat cu ea, a beneficiat de o recunoaștere publică modestă.

Aleea din Parcul Libertății situat în municipiul Oradea îi poartă numele (alee, nu stradă!), iar asociația Aqua Crisius a realizat, la un an de la dispariția sa, un monument în onoarea domniei sale, amplasat în Rezervația Naturală Pârâul Pețea, pe malul fostului lac termal de la 1 Mai. Din păcate monumentul a fost vandalizat în repetate rânduri, iar momentan este puternic deteriorat.

Tot pentru a o comemora pe doamna Marossy, Fundația Comunitară Oradea a dezvelit, în toamna anului 2020, o placă pe aleea care îi poartă numele. Mesajul acesteia este deja dificil de înțeles, întrucât metalul din care este realizată s-a oxidat, deteriorând placa.

Pentru a ne arăta respectul față de cine a fost și pentru a putea să o comemorăm corespunzător pe doamna Anna Marossy, solicităm amplasarea unei statui/unui bust, care să o reprezinte și care să devină un loc de pelerinaj pentru cei care doresc să o omagieze pe cea care a fost unul dintre cei mai reputaţi biologi români, membră a Academiei Române.

În memoria Anna Marossy (12.03.1931-18.10.2015).

HU: Ha nem távozott volna el egy jobb világba, ebben a honapban lett volna 90 éves.

Annak ellenére hogy mint neves biologust és a megye természeti örökségének ádáz védelmezőjét értékelték azok akik ismerték, nem sok nyilvános elismerésben volt része.

A Nagyváradon található Libertății Park sétánya a nevét viseli (egy sétány, nem egy utca!). Az Aqua Crisius egyesület, eltávozása után egy évvel emlékművet emelt tiszteletére a Pârâul Pețea Természetvédelmi Területen, a volt termál-tó partján.

Sajnos az emlékmű töbször vandalizmus áldozatává vált, jelenleg is darabokban hever.

2020 őszén a Nagyváradi Közösségi Alapítvány leleplezte a Marossy Anna sétányon a biológus nevét viselö emléktáblát. Az emléktábla üzenetét már nehéz megérteni, mivel a fém, amelyből készült, oxidálódott, károsítva a lemezt.

Annak érdekében, hogy tisztelettel adózunk aziránt, aki volt, és hogy megfelelően emlékezhessünk Marossy Annára, egy szobor / mellszobor elhelyezését kérjük, amely a tiszteletadás jeléül szolgálna az egyik leghíresebb román biológusnak, a Román Akadémia tagjának.

In memoriam Marossy Anna (12.03.1931 – 18.10.2015)

Actualizări

2021-03-19 09:09:02 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2021-03-18 18:25:37 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2021-03-18 16:45:36 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2021-03-18 14:21:00 +0200

S-a ajuns la 10 semnături