Skip to main content

Către: Parlamentul României

STOP vânătorii de trofee

A plecat de la conducerea ministerului mediului dar a rămas parlamentar. Tanczos Barna a eșuat să legalizeze vânătoarea de trofee la minister și acum încearcă să o facă în Parlamentul României. Nu a făcut nimic la minister pentru protejarea oamenilor și a urșilor. S-a comportat ca un instigator la demonizarea ursului.

Individul a inițiat un proiect de lege pentru a da liber la vânătoarea a 500 de urși anual pentru trofee fără acceptul Academiei Române sau alt aviz științific independent, cu încălcarea Convenției de la Berna și a legislației europene. Tanczos Barna folosește fiecare tragedie de care se face vinovat pentru a instiga populația, guvernul și parlamentul să adopte această lege. Este de un populim ieftin și își hrănesște acum legea din cadavrul fetei care a murit pe Jepii Mici, în munții Bucegi. Dar sângele este pe mâinile miniștrilor mediului de la 2018 încoace. Atunci s-a aprobat planul național de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România. Tanczos Barna a blocat acest plan și este vinovat pentru isteria și tragedia actuale. Aici este planul care nu s-a aplicat niciodată: https://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G2HTBR76LUQNX917HEWBR19DWB5

Practic, dacă legea lui Tanczos ar trece atunci ar băga România în belea fără să rezolve problema urșilor. Trebuie închise prin lege definitiv toate portițele care astăzi sunt deschise. Când s-a făcut dovada că un urs a devenit agresiv și a atacat nejustificat oameni atunci acesta trebuie dus la un sanctuar pe care statul ar trebui să îl creeze. Soluția letală nu mai corespunde moral cu societatea din România. Nu poți să dai o lege prin care să anticipezi că în următorul an vor fi sute de urși care vor ataca oameni și să îi împuști preventiv exact pe aceia. La fel cum nu poți face același lucru pentru oameni. Nici măcar pentru aceia care apasă pe trăgaci să ucidă animale din pură plăcere. Pentru că nu este nimeni Dumnezeu să decidă cine să moară și cine să trăiască, fie el un urs mare pentru trofeu sau unul mai pricăjit.

În concluzie, vrem ca parlamentul să nu adopte legea lui Tanczos Barna ci să facă o lege din planul național de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România.

Mai mult, în cazurile excepționale când un urs a fost ucis pentru că nu a mai existat altă soluție, trebuie interzisă vânzarea cărnii, blănii și capului pentru trofeu. Acestea trebuie distruse prin incinerare pentru a descuraja industria trofeelor exact așa cum se practică global cu fildeșul pentru a proteja elefanții.

De ce este important?

Dacă această lege va trece atunci Comisia Europeană va duce România direct la Curtea Europeană de Justiție pentru că ursul este strict protejat. Mai mult, parlamentari vânători care votează această lege sunt în conflict de interese căci fac parte din asociații de vânătoare care primesc bani sau obiecte din animalele ucise și vândute.

Sintagma ”cote de recoltare” promovată de proiectul legislativ ridică atât de multe întrebări de natură științifică și etică:

1. Ursul este plantă sau animal? Se recoltează ca porumbul sau se ucide?

2. Dacă un om pune în pericol viața altor oameni atunci se dau cote de recoltare pentru uciderea preventivă a unui număr de oameni?

3. Dacă se dă o cotă de ucidere de 500 de urși pentru că unul a făcut probleme, atunci se va număra ursul problemă printre cei 500 uciși?

Întrebările pot contiunua, dar este bine de știut că ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești. Nu se poate da derogare când cineva trăiește la marginea habitatului ursului și nu și-a protejat gospodăria cu gard adecvat, câini speciali și dispozitive luminoase și sonore.

Comisia Euopeană a aprobat Statelor Membre buget pentru a compensa imediat și just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura.

Ursul întâmpină multiple amenințări care îi periclitează supraviețuirea: degradarea habitatului, schimbările climatice,persecuția omului și chiar deranjarea liniștii (sporturi motorizate). Ministerul mediului trebuie să abordeze cauzele care au condus la conflictul om-urs și nu efectele. Extracția masculilor mari destructurează populația și poate conduce la cosangvinizare. Nu se știe câți urși există cu adevărat și orice cotă de derogare acordată este periculoasă. Vânătoarea de trofee trebuie scoasă în afara legii. Alfel, confictele vor spori și specia va fi în pericol de dispariție, așa cum s-a întâmplat în majoritatea Europei

Poate îți mai amintești de cazul Arthur ucis în Covasna de Prințul Emanuel von und zu Liechtensten. Pentru a-I satisfice pofta de a lua o viață, ministerul a oferit pe tavă o derogare pentru eliminarea unei ursoaice cu pui despre care s-a presupus că ar fi cauzat pagube. Dar în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. A fost o crimă emblematică care arată că în spatele derogărilor stă indsutria trofeelor de vânătoare, iar ministerul mediului este doar marioneta acesteia.

România a încălcat în mod consecvent legislația comunitară în domeniu de când a intrat în UE prin stabilirea cotelor de recoltare și de derogare fără a implementa vreodată măsuri de coexistență și coadaptare. Mai presus de toate, România nu și-a măsurat niciodată populația de urși prin metode științifice care include probe de ADN. Măsurătorile realizate până acum s-au bazat doar pe observații directe ale reprezentanților fondurilor de vânătoare. O astfel de metodologie a permis numărarea aceluiași urs de multiple ori într-o singură zi și în consecință nu s-a știut niciodată câți urși au fost în România.

România este privilegiată că poate încă oferi un habitat pentru această specie emblemă din zona de climă temperată. Este nevoie de un plan national ambițios care abordează amenințările la adresa speciei și care prioritizează măsurile de coexistență și coadaptare. Ulterior, țara se va putea promova drept capitala biodiversității Europei. Potențialul pentru ecoturism este încă inegalabil.

Măsurile ne-letale de gestionare sunt eficace și relevante pentru rezolvarea conflictelor dintre oameni și urși în timp ce vânătoarea poate acționa adesea în detrimentul atenuării conflictelor și conservării speciilor. Unele tehnici de atenuare ne-letale eficiente includ îngrădirea electrică a stupilor și a zonelor în care se află vite cu pui, programele de colectare și eliminare a leșurilor de animale, instalațiile de depozitare a gunoiului protejate împotriva accesului urșilor, precum și reglementările privind purtarea unui spray cu piper și colectarea în mod corespunzător a rămășițelor animalelor ucise de vânători. În plus, considerăm că eforturile de a educa și de a ajuta proprietarii de animale afectați pot fi mai eficiente în reducerea conflictului dintre om și sălbăticiuni pe termen lung decât controlul letal al vieții sălbatice. De fapt, eficacitatea metodelor letale care vizează gestionarea populațiilor nu a fost niciodată demonstrată științific. Parlamentul României trebuie să suspende eforturile de control al prădătorului pentru care nu există dovezi care să demonstreze eficiența funcțională și ca oamenii de știință să se concentreze asupra unor standarde stricte de evidență în testele de control al prădătorilor”. Este absolut esențial ca măsurile de co-adaptare și coexistență să fie prioritare, iar măsurile letale interzise.

Află aici cum funcționează industria vânătorii de trofee și cine se ascunde în spatele acesteia:

Partea I-a:
https://stirileprotv.ro/stiri/inspectorul-pro/razboiul-ong-urilor-cu-autoritatile-care-vor-reluarea-vanatorii-de-ursi-marturia-unui-director-de-la-mediu.html

Partea a II-a
https://stirileprotv.ro/stiri/inspectorul-pro/dosar-penal-la-brasov-pentru-stabilirea-modului-in-care-au-fost-acordate-cotele-de-vanatoare.html

Cum va fi inmânată

Depunere la Parlamentul României

Linkuri

Actualizări

2021-05-06 17:33:02 +0300

S-a ajuns la 50,000 semnături

2021-05-05 21:44:46 +0300

S-a ajuns la 20,000 semnături

2021-05-05 17:21:24 +0300

S-a ajuns la 10,000 semnături

2021-05-05 14:30:50 +0300

S-a ajuns la 5,000 semnături

2021-05-05 10:15:16 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2021-05-04 21:52:50 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2021-05-04 19:34:28 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2021-05-04 19:18:25 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2021-05-04 19:12:44 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2021-05-04 19:10:27 +0300

S-a ajuns la 10 semnături