Solicităm Consiliului Local Codlea și conducerii Ocolului Silvic Codrii Cetaților Codlea aprobarea, identificarea, achiziționarea și instalarea unei soluții tehnice de monitorizare video a tuturor transporturilor de lemne care au acces pe domeniul silvic administrat, folosind drumurile forestiere.
Soluția tehnică trebuie să permită scanarea numerelor auto, captura de imagini cu mașinile și trimiterea lor către conducerea Ocolului, pentru arhivarea acestora și folosirea ulterioară.
De ce este important?
Lipsa de încredere în actualul sistem de monitorizare și prevenție a furtului de lemne, inclusiv prin metode "legale", ne duce la o concluzie firească: avem nevoie să putem compara documentele cu realitatea, iar aceasta presupune să existe informații foto/video cu toate autovehiculele care au circulat pe drumurile forestiere din pădurea administrată pe teritoriul UAT Codlea.