Skip to main content

Către: ADITPBI - Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov; Primaria Oras Bragadiru

Transport public eficient in zona Bucuresti - Bragadiru

Eficienta transportului public trebuie sa fie deopotriva prioritatea autoritatilor din Municipiul Bucuresti si Jud. Ilfov, fluxul de calatori fiind in ambele directii. Locuitori ai Jud Ilfov se deplaseaza catre locul de munca sau institutiile de invatamant din Bucuresti, in aceiasi masura in care o parte a locuitorilor Municipiului Bucuresti se deplaseaza catre job, scoala sau centre comerciale aflate pe teritoriul localitatilor Judetului Ilfov.

De ce este important?

Stimati conducători ai instituțiilor publice responsabile de domeniul transportului public în
regiunea București-Ilfov, va comunicam pe aceasta cale poziția ferma a locuitorilor din orașul Bragadiru: nevoia locuitorilor de transport public nu este satisfacuta.
Schimbările produse de la 1 decembrie 2022 au readus în discuție în spațiul public online toate
nemulțumirile cetatenilor care folosesc transportul public:
1. Prea puține linii care deservesc orașul de-a lungul DN6 (421 și 424 vin din Cornetu și Clinceni),
2. Numărul insuficient de autobuze pe liniile existente,
3. Timpi mari de așteptare în stație,
4. Prea mare aglomerație la ore de vârf, călătorii ramanand în statii,
5. Nu exista o linie care sa traverseze doar orașul Bragadiru pana la CORA ALEXANDRIEI,
6. Nu exista o linie care sa facă legătură cartierului Bulgaru – Srtr. Unirii cu DN6,
7. Nu exista o linie care sa facă legătură zonei Prelungirea Ghencea și Diamantului cu centrul orașului Bragadiru,
8. Linia 485 nou înființată ca răspuns la solicitarea cetatenilor din zona Ghidiceni și Diamantului nu circula și pe strazile Ghidiceni-Topaz-Safirului, asa cum s-a cerut și s-a convenit inițial,
9. Nu exista refugii în toate stațiile,
10. Nu exista niciun centru sau aparat de eliberare și încărcare titluri de călătorie.
Suntem conștienți ca problemele mai sus menționate pot fi rezolvate doar cu o colaborare între instituții, dacă se urmărește interesul cetatenilor, și ca este nevoie de alocări financiare suplimentare fata de situația actuala, dar asa nu mai putem continua!
Va rugam sa înțelegeți ca orașul este în continua dezvoltare și ca din ce în ce mai mulți oameni se muta aici, mare parte neavând mijloace de transport proprii, bazandu-se pe transportul public.
În mod special sunt 2 categorii puternic afectate de situația actuala: minorii elevi și persoanele vârstnice, carota le este și mai grea așteptarea în statii după autobuze care vin rar și pline.
Chiar și o buna parte dintre adultii care muncesc în București și au autoturisme proprii și-ar lăsa mașinile acasă dacă ar avea acces la un transport public în comun eficient, accesibil și civilizat.
În spiritul respectului față de cetățeni, va solicitam sa luați masuri urgente pe care sa le puneți în aplicare cât
mai curând, fiecare în funcție de responsabilitatea legala pe care o poarta:
1. Înființați o linie de transport care sa pornească de la Târgul din Bragadiru de pe Str. Unirii și sa
meargă pana la Cora Alexandriei,
2. Suplimentati numărul de mașini pe liniile 421, 424, 484 în intervalele orare de dimineata și după-amiază când este traficul cel mai intens, și corelati orele la care acestea circula pentru a nu ajunge 2 mașini in același timp și apoi sa se aștepte 20-30 minute pentru următoarea,
3. Înființați o linie de transport care sa pornească din cartierul Latin si sa parcurgă strazile Alunului-
Ciresar-Iernii-Ghidiceni-Topaz-Safirului-Jadului-Sos. Alexandriei cu întoarcere la sensul giratoriu de
la Leroy Merlin,
4. Prelungiți traseul liniei 485 și pe strazile Ghidiceni-Topaz-Safirului,
5. Montați centre/aparate de eliberare și încărcare titluri de călătorie în stațiile Primărie, Smârdan, Diamantului, Cartierul Latin,
6. Montati refugii acoperite în stațiile care momentan nu sunt prevazuteacestea, pe traseele liniilor 481, 421, 424, 122, 484, 485.

Bragadiru, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Actualizări

2022-12-12 19:29:16 +0200

S-a ajuns la 500 semnături

2022-12-08 22:31:05 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2022-12-08 21:03:52 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2022-12-08 20:38:13 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2022-12-08 20:21:46 +0200

S-a ajuns la 10 semnături