Skip to main content

Către: Membrilor Camerei Deputaților

Vrem păduri, nu gropi de gunoi și incineratoare!

Stimați deputați,

Vă solicităm să nu susțineți modificarea articolului 37, alineatul (1), litera e) din propunerea legislativă 230/2017, care include ”centrele de management integrat a deșeurilor” pe lista obiectivelor existente.

În timp ce România eșuează lamentabil în a propune soluții reale pentru fenomenul dispariției suprafețelor împădurite, practică în același timp o politică de investiții în gropi de gunoi și incineratoare, respectiv instalații de valorificare energetică a biomasei. Aceasta este contrară cu cea promovată de Comisia Europeană care prin comunicări recente a recomandat investiții în nivelurile superioare din ierarhia deșeurilor, în conformitate cu economia circulară.

De ce este important?

In regim de urgență și sub falsul pretext al crizei lemnului de foc, PSD intenționează să dea liber la transformarea pădurilor în gropi de deșeuri, simplificând procedura de trecere a pădurilor aflate în fondul forestier național în subordinea autorităților locale și introducerea posibilității de transformare a acestora în depozite de deșeuri.

Legea inițiată de deputatul PSD de Bistrița, Doina Pană, este cu dedicație pentru extinderea gropii de gunoi de la Târpiu, din același județ, care a creat numeroase probleme de sănătate cetățenilor din zonă.

Contrar opoziției localnicilor, Consiliul Județean condus de PSD a planificat deja distrugerea a circa 20 de hectare de pădure pentru deschiderea a două noi celule de depozitare a gunoaielor, in cadrul proiectului SMID, dezvoltat pe fonduri EU in valoare de 160 de milioane de lei.

Dragi prieteni, avem nevoie de sprijin pentru a expune, dincolo de falsele argumente invocate de inițiatori, un proiect de lege cu dedicație, care nu doar că ne lasă fără păduri, dar susține amenajarea de gropi mamut de gunoi.

Semnați și distribuiți!

Inițiatori: Gal Ruralis Bistrița și Rețeaua Zero Waste Romania

Surse: Dragnea vrea să tăiem păduri pentru depozite de gunoi
https://pressone.ro/dragnea-vrea-sa-taiem-paduri-pentru-depozite-de-gunoi/

Actualizări

2017-06-21 22:23:18 +0300

S-a ajuns la 1,000 semnături

2017-06-20 19:49:23 +0300

S-a ajuns la 500 semnături

2017-06-20 14:59:16 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2017-06-20 14:45:48 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2017-06-20 13:19:23 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2017-06-20 12:42:33 +0300

S-a ajuns la 10 semnături