Skip to main content

Către: Guvernul României

Apel urgent pentru onorarea angajamentelor față de refugiații ucraineni

Cerem de urgență Guvernului României să respecte îndatoririle asumate prin OUG 15/2022 și HG 368/2023 privind acordarea sprijinului și asistenței umanitare de către statul român cetățenilor străini și apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. Cerem deblocarea mecanismului de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor cu cazarea și hrana și plata de urgență a tuturor restanțelor din lunile anterioare.
La data acestei petiții, refugiații din Ucraina aflați pe teritoriul României, se află în imposibilitatea de a-şi mai asigura traiul necesar. Nu îşi mai permit de mult timp să plătească chiria, să achite costurile facturilor lunare și ale hranei și medicamentelor necesare. Supraviețuirea mamelor cu copii minori, a persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, a personelor bolnave sau cu dizabilități din Ucraina depinde de banii pe care guvernul i-a promis.
Impactul negativ asupra vieții
Intârzierea în eliberarea fondurilor promise a avut un impact grav asupra vieților refugiaților ucraineni care au căutat adăpost în România. Aceștia trăiesc acum în condiții dificile și incerte, fără mijloacele necesare pentru a-și asigura traiul de zi cu zi. Întârzierea în acordarea asistenței financiare a dus la:
Lipsa accesului la necesitățile de bază: Refugiații se confruntă cu dificultăți în asigurarea nevoilor de bază, cum ar fi hrană și îmbrăcăminte adecvată, având un impact direct asupra sănătății și bunăstării lor.
Probleme cu locuinţele: O mare parte dintre refugiați se confruntă cu dificultăți în găsirea și menținerea unei locuinţe adecvate. Lipsa fondurilor promise agravează situația locativă precară a acestora şi are un impact profund negativ asupra șanselor ucrainenilor de a-și închiria locuințe pe termen lung, proprietarii locuințelor fiind mult mai reticenți în a închiria ucrainenilor în general din cauza incapacității de plată și inexistența unei plase de sprijin.
Acces limitat la educație și asistență medicală: Copiii se confruntă cu dificultăți în accesarea educației, iar nevoile medicale urgente rămân neacoperite din cauza lipsei de resurse financiare.
Asistenta oferită de organizațiile neguvernamentale: Majoritatea organizațiilor neguvernamentale au oprit programele de sprijin pentru locuinţe și asistență financiară, având încredere în tranziția acestui sprijin către autoritățile statului român care și-au asumat acest rol, aceștia concentrându-se pe sprijin pentru integrare.
Totodata, vrem să semnalăm Guvernului Romaniei barierele birocratice:
1. Termenul de eliberare a certificatelor de încadrare în grad de handicap de catre Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap este de 60 de zile de la înregistrarea dosarului de handicap. În practică, de la intocmirea dosarului si programarea anchetei sociale necesare pentru încadrarea în grad de handicap până la obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap trec 3-6 luni. Din aceste motive, accesul persoanelor cu dizabilități la sprijinul pentru hrană și cazare oferit de către statul roman este sever restricționat, neputând respecta termenele de depunere a dosarelor din motive neimputabile.
2. Cererile de înscriere a copiilor în unitățile de învățământ preuniversitar în calitate de antepreșcolari, preșcolari, elevi sau audienți înaintate către unele inspectoratele școlare nu sunt soluționate în termenele legale, copiii nefiind repartizați în școli creșe sau grădinițe. Totodata, capacitatea huburilor educaționale coordonate de către organizații neguvernamentale este limitată, acestea neputând acoperi nevoia reală. În lipsa repartizării în școli sau huburi educaționale a copiilor, nu pot îndeplini condiția obligatorie a acordării sumelor forfetare pentru hrană și cazare, chiar dacă au parcurs pașii necesari pentru obținerea acestora.
3. Depunerea cererii de accesare a sprijinului umanitar pentru hrană și cazare după primele 5 zile lucratoare ale lunii din motive neimputabile (spitalizare, imposibilitatea învoirii de la locul de muncă) aduce după sine decăderea din dreptul de a mai beneficia de suma forfetară în luna respectivă.
4. Deschiderea unui cont bancar în România este condiționată de posesia unui pașaport biometric. Multe dintre persoanele vârstnice având peste 65 de ani nu dețin un pașaport biometric, iar în practică, eliberarea pașapoartelor biometrice de către Ambasada Ucrainei în România durează 6 luni. Fără un cont bancar, nu pot accesa sprijinul umanitar pentru hrană și cazare oferit de către statul român.
5. Unele dosarele depuse fizic sunt respinse arbitrar de către funcționari ai autorităților publice, fără a fi oferită o justificare sau o informare privind suplimentarea sau corectarea documentelor.

De ce este important?

Această problemă este fundamentală pentru că atinge principii de umanitate și solidaritate. Într-un moment de criză, cum este conflictul din Ucraina, arătăm cine suntem prin modul în care ne tratăm semenii. A te alătura acestei campanii înseamnă să susții drepturile fundamentale ale omului, să oferi sprijin celor în nevoie și să contribui la construirea unei societăți mai bune. Nu rămâne indiferent în fața suferinței altora! Împreună, putem aduce schimbarea necesară pentru a ne asigura că fiecare persoană afectată de conflict primește ajutorul de care are nevoie.

Actualizări

2024-02-09 22:01:21 +0200

S-a ajuns la 1,000 semnături

2024-02-09 18:09:03 +0200

S-a ajuns la 500 semnături

2024-02-09 15:08:51 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2024-02-09 13:57:52 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2024-02-09 13:22:45 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2024-02-09 13:08:58 +0200

S-a ajuns la 10 semnături