S-a ajuns la 5,000 semnături
Către: Guvernul României, ANPDPD
Nu ,,h*ndicap'', ci ,,dizabilitate''.

Cerem înlocuirea termenului ,,h*ndicap'' cu termenul ,,dizabilitate'' în toate actele normative, legislația și documentele oficiale ale României. Această schimbare este vitală pentru a crea un spațiu inslusiv bazat pe respect și demnitate pentru persoanele cu dizabilități din România. Cerem ca limbajul folosit cu referire la persoanele cu dizbilități să reflecte realitatea acestora, nu să perpetueze stigma.
De ce este important?
Când schimbăm cuvintele, schimbăm percepțiile.
De-a lungul timpului, multe cuvinte stigmatizante folosite în medicină au fost înlocuite cu altele demne. Până nu demult, ,,idiot’’ era un diagnostic medical pe care multe persoane cu dizabilități îl primeau. Societatea a evoluat însă, iar oamenii au început să acorde mai multă atenție cuvintelor pe care le folosesc în raport cu persoanele cu dizabilități.
Termenul ,,h*ndicap’’ are o istorie problematică, fiind definit astfel: ,,deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane’’ (sursa: dex.ro). Cuvintele ,,deficiență’’ și ,,infirmitate’’ nu reflectă realitatea unei persoane cu dizabilități.
Astfel, ,,h*ndicap’’ pune accent pe lipsuri și incapabilitate, pe când ,,dizabilitate’’ transmite doar ideea de limitare. Este vital să avem o atitudine neutră și fără încărcătură negativă când ne referim la experiența a celor aproape 900.000 de persoane cu dizabilități din România (date referitoare la începutul anului 2023, conform Ministerului Muncii).
Alinierea la standardele internaționale
La nivel global, majoritatea țărilor, datorită influenței ONU și CDPD, au realizat că acest termen este învechit și stigmatizant, fapt pentru care au decis să îl elimine din legislație și au adoptat în schimb ,,dizabilitate’’, cu definiția: ,,stare fizică, psihică sau mintală care limitează o persoană în deplasare, activitate, receptare’’ (sursa: dex.ro).
Impactul social
Schimbarea termenului va contribui la schimbarea percepției publice și la reducerea discriminării și excluziunii sociale. Un limbaj adecvat este un pas important în crearea unei societăți mai incluzive și mai tolerante, unde fiecare individ este respectat și valorizat pentru contribuțiile sale.
Ca oameni cu dizabilități, nu suntem deficitari sau infirmi. Deși avem limitări, noi putem trăi o viață plină de satisfacții și realizări atunci când avem parte de acomodări, cum ar fi un scaun cu rotile, un aparat auditiv sau informație accesibilă (de exemplu în braille sau inteligibilă și sumarizată pentru oricine).
Vrem să fim adresați cu respect și demnitate. Ne dorim ca termenii care ne descriu să reflecte realitatea noastră de zi cu zi, iar Guvernul României are puterea pentru această schimbare. Nu vrem să mai vedem nicăieri ,,h*ndicap’’, ci ,,dizabilitate’’.