Skip to main content

Către: Camera Deputaților

Egalitate cu judecătorii

Proiect de lege privind pensiile.
  Având în vedere că C.C.R. a admis contestația de neconstituționalitate făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție  la legea privind modificarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, vă solicit inițierea unui proiect de lege privind pensiile tuturor românilor.
  Deoarece judecătorii susțin în contestație, că se simt discriminați față de colegii lor, care au ieșit la pensie la 48 de ani, consider că este necesar un proiect de lege prin care toți românii, să ieșim la pensie la 48 de ani, pentru că ne simțim discriminați față de judecători. În plus doresc un proiect de lege prin care toți românii care au muncit 40 de ani, să primească pensie specială la fel ca parlamentarii, care o primesc după 5 sau 10 ani de muncă. Astfel că nu vor mai fi discriminați față de aceștia.

De ce este important?

 Parlamentul se joacă cu Guvernul pe tema pensiilor nesimțite ale judecătorilor și altor pensionari speciali. Părerea mea e că trebuie inițiată o grevă generală la nivel național, până când vor înțelege că "specialii" nu trebuie să mai existe. Suntem egali în fața Constituției, dar nu în fața legii. Unii ies la pensie la 48 de ani, alții la 65 de ani. Unii sunt "speciali" și iau pensie specială, alții sunt normali și au pensie conform contribuției. Unde este egalitatea în fața legii pentru pensionari? 

Actualizări

2025-10-08 14:23:24 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2025-09-11 08:38:34 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2025-09-08 16:36:36 +0300

S-a ajuns la 10 semnături