Skip to main content

Către: Comunității București-Ilfov

Fără praf în administrație

Fără praf în administrația publică. Fără praf în ochii cetățenilor!

Praful din București și Ilfov nu e doar pe străzi. E în mentalități și legi învechite, într-o administrație supradimensionată, consumatoare de resurse și incapabilă să rezolve probleme reale, e în stivele de hârtii și dosare cu șină din sediile autorităților.

Astăzi, comunitatea noastră zace sub praf și nepăsare.
Ce se poate face?

Pentru praful de pe străzi:

- Colectarea și gestionarea în comun a deșeurilor regiunii București-Ilfov
- Implementarea unor sisteme de colectare selectivă funcționale
- Construcția unei stații de sortare, incinerare ecologică și transformare a deșeurilor în energie electrică
- Construcția instalațiilor de transfer și recuperare/tratare

Pentru praful din administrație:

- O asociere coerentă și legitimă pentru dezvoltarea întregii regiuni București-Ilfov
- Desființarea primăriilor de sector și reducerea aparatului administrativ
- Crearea unei asociații de dezvoltare intercomunitară la nivelul regiunii
- Servicii publice integrate și împărțirea costurilor administrative
- Atragerea de fonduri de investiţii publice sau private
- Management de resurse umane inteligent și eficient

De ce este important?

Trăim într-o comunitate care ne otrăvește lent, cu fiecare gură de aer respirat. Avem un grad de poluare a aerului mult peste limite care afectează serios sănătatea noastră și a copiilor. Mii de persoane mor anual din cauza poluării, în București.

Din cauza traficului infernal și a noxelor, a gropilor de gunoi neadministrate, a poluatorilor care încalcă normele și a unui management al deșeurilor dezastruos. Comunitatea noastră se sufocă sub o administrație incompetentă și ineficientă.

Însă praful nu e doar pe străzi. E și în ochii noștri, ai locuitorilor din București și Ilfov cărora li s-a spus de prea multe ori că “așa zice legea” și “așta e procedura”, că plătim taxe și impozite pentru bunul mers al comunității, pentru infrastructură și servicii publice decente. În realitate, plătim oamenii de partid și plătim taxe aberante din cauza unei fragmentări fără sens a administrației.

Detalii pe www.am-bi.ro!

Bucharest, Romania

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL

Linkuri

Actualizări

2020-01-30 14:03:17 +0200

S-a ajuns la 100 semnături

2020-01-29 15:31:36 +0200

S-a ajuns la 50 semnături

2020-01-29 11:53:16 +0200

S-a ajuns la 25 semnături

2020-01-29 10:19:34 +0200

S-a ajuns la 10 semnături