Către: Administrația publică locală - Primăria Timișoara

Păstrăm Pepiniera ca obiectiv permanent în Timișoara

Păstrați unul dintre cele mai vizitate locuri din anul Capitalei Culturale a Europei - Pepiniera. În scurt timp, Pepinera a câștigat inimile noastre și a devenit un simbol al orașului.

Pepiniera a fost distinsă cu Premiul pentru secțiunea 'Efemer' din cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură organizată de Uniunea Arhitecților din România, și a fost nominalizată la prestigiosul premiu internațional "EU Prize for Contemporary Architecture - Mies van der Rohe Awards", consolidând prestigiul orașului. În plus, a fost unul dintre cele mai vizitate locuri din anul în care Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană, atrăgând peste 180.000 de vizitatori și devenind locul preferat pentru sute de mii de fotografii de neuitat.

Pepiniera a reprezentat un hub cultural și comunitar unde s-au desfășurat evenimente, concerte, expoziții. A fost locul în care arta și creativitatea au prosperat, iar orașul nostru s-a îmbogățit cu fiecare eveniment care a avut loc aici. Este un punct de belvedere asupra centrului orașului, apreciat în mod special și de turiști.

Însă, Pepiniera urmează să fie demontată în data de 6 noiembrie. Noi credem că Timișoara are nevoie de acest loc în mod permanent, ca un simbol al inovației și creativității noastre.

Vă mulțumim pentru susținerea voastră și pentru apărarea patrimoniului cultural al Timișoarei!

De ce este important?

Această instalație a atras numeroși turiști și vizitatori din întreaga lume, consolidând statutul Timișoarei ca destinație culturală de top. Păstrarea Pepinierei ar contribui la menținerea interesului pentru oraș și ar stimula turismul.

Prin reconversia și menținerea Pepinierii, Timișoara ar sublinia angajamentul său față de conceptele de sustenabilitate și dezvoltare urbană inteligentă.

Păstrarea Pepinierei este importantă pentru a continua să valorificăm creativitatea și inovația, pentru a ne conecta cu comunitatea globală și pentru a aduce beneficii culturale, economice și sociale orașului Timișoara.

Cum va fi inmânată

Share pe social media și personal către prieteni și cunoscuți

Timișoara, România

Maps © Stamen; Data © OSM and contributors, ODbL