Skip to main content

Către: Președintele Camerei Deputaților, Președintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, liderii principalelor grupuri parlamentare

Salvați publicarea declarațiilor de avere!

Vă adresăm această petiție pentru a vă ruga să acționați urgent în vederea modificării Legii nr. 176/2010, astfel încât să fie menținută posibilitatea publicării declarațiilor de avere și de interese ale persoanelor care exercită demnități sau funcții publice.

Ce vă solicităm concret:
  • Inițierea și susținerea unui proiect de lege care să restabilească publicarea declarațiilor de avere și de interese pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și ale instituțiilor publice, cu respectarea cerințelor de protecție a datelor personale, dar fără a elimina esența transparenței.
  • Dezbaterea și adoptarea proiectului în regim de urgență, având în vedere impactul negativ major pe care lipsa publicării îl are asupra luptei anticorupție, a încrederii publice și a angajamentelor internaționale ale României.
  • Consultarea societății civile și a experților în domeniu pentru ca soluția legislativă să fie solidă, eficientă și să răspundă atât exigențelor Curții Constituționale, cât și nevoii de control public real.

Decizia CCR din 29 mai 2025, care elimină obligația de a declara averile și interesele soțului/soției și copiilor și interzice publicarea online a declarațiilor de avere și de interese, creează un precedent periculos ce poate afecta grav integritatea publică și lupta anticorupție. Argumentul central al CCR este dreptul la viață privată, însă această logică poate fi extinsă și asupra altor instrumente-cheie de transparență și prevenire a corupției, riscând să anuleze și alte măsuri esențiale.  Astfel, solicităm suplimentar, pentru a preveni noi derapaje și a proteja integritatea publică,  menținerea unor protecții clare și eficiente pentru prevenirea contestării altor măsuri anticorupție invocând interferențe nejustificate în viața privată, prin definirea explicită a statutului de persoană expusă public pentru demnitari și funcționari publici.  Modificările solicitate trebuie să asigure în continuare interzicerea angajării rudelor în instituțiile publice și ocuparea unor funcții de către acestea, astfel încât aceste măsuri să nu poată fi contestate pe baza dreptului la viață privată. De asemenea, solicităm păstrarea obligației de declarare a intereselor financiare ale rudelor extinse și asigurarea publicării declarațiilor de interese, precum și menținerea obligației de declarare a cadourilor primite de membrii familiei funcționarilor sau demnitarilor, pentru a garanta transparența și integritatea în exercitarea funcțiilor publice.


Argumente: 

  • Publicarea declarațiilor de avere și de interese este esențială pentru prevenirea corupției, pentru controlul civic și pentru menținerea încrederii în instituțiile statului.
  • Decizia CCR, în lipsa unei reglementări noi, deschide calea îmbogățirii netransparente și ilicite și afectează grav imaginea României la nivel european și internațional.
  • Societatea românească a demonstrat constant că susține transparența și integritatea în viața publică.
 Vă rugăm să tratați această solicitare cu maximă responsabilitate și urgență, pentru a apăra valorile statului de drept și pentru a demonstra că România rămâne ferm angajată pe drumul integrității și transparenței. 


De ce este important?

Noi, semnatarii acestei petiții, ne exprimăm profunda îngrijorare față de decizia recentă a Curții Constituționale a României (CCR), care a declarat neconstituționale articolele ce asigurau publicarea declarațiilor de avere și de interese ale demnitarilor, funcționarilor publici și ale altor persoane cu funcții de răspundere în stat.

Prin această decizie:
  • Declarațiile de avere nu mai includ bunurile și veniturile soțului/soției și copiilor aflați în întreținere, eliminând astfel posibilitatea de a urmări transferul nejustificat de avere către membrii familiei.
  • Publicarea declarațiilor de avere și de interese pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) a fost declarată neconstituțională, ceea ce face imposibil controlul civic și jurnalistic asupra averilor dobândite de persoanele cu funcții publice.
Această situație reprezintă un regres grav al statului de drept din România și anulează 15 ani de eforturi anticorupție, afectând grav credibilitatea țării în fața Uniunii Europene și a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), unde România aspiră să devină membră.

De ce este URGENTĂ modificarea legii?

  • Publicarea declarațiilor de avere și de interese este singurul instrument eficient de control civic împotriva corupției și îmbogățirii ilicite.
  • Fără publicarea acestor declarații, orice control public devine imposibil, iar riscul de corupție și abuz crește exponențial.
  • Decizia CCR nu se aplică retroactiv, dar, fără o nouă reglementare, viitorul integrității publice este grav compromis.

Actualizări

2025-05-29 22:55:09 +0300

S-a ajuns la 100 semnături

2025-05-29 21:56:43 +0300

S-a ajuns la 50 semnături

2025-05-29 21:14:03 +0300

S-a ajuns la 25 semnături

2025-05-29 21:07:07 +0300

S-a ajuns la 10 semnături