Susţinem olimpiadele, concursurile şi competiţiile artistico-sportive pentru elevii de nivel primar!

Alea iacta est 

Stimate Domnule Prim-Ministru Marcel Ciolacu, 
Stimate Domnule Ministru Daniel David, 

Sunt profesor la ciclul primar de +10 ani. 
Îngăduiţi-mi să cred că aţi făcut o greşeală. Prin decizia Domniilor Voastre de renunţare la organizarea de olimpiade, concursuri sau competiţii între elevii de vârstă şcolară mică, nu doar că aţi anulat dreptul fundamental al copiilor capabili de performanţă de a-şi exprima şi afirma aptitudinile cognitive şi motrice, înnăscute şi/sau dobândite, într-un context nonformal, într-un cadru organizat, competitiv, dar consider că aţi dat, pe nedrept, o lovitură puternică însăşi ideii de creştere şi dezvoltare, de emulaţie şi experimentare, de orientare şi stimulare a imaginaţiei, a creativităţii şi a motivaţiei, de înlesnire şi de satisfacere a curiozităţii, de „însetare” a spiritului şi de „alimentare” a doleanţelor, visurilor şi aspiraţiilor prin procese cognitive, senzoriale şi afective, prin metode euristice, de învăţare prin descoperire. Est modus in rebus! 

Cred că elevii de nivel primar sunt fiinţe umane complexe, cu gânduri, emoţii, idei, trăiri, frământări şi preocupări dintre cele mai diverse, de multe ori numai de ei ştiute, cu nimic mai prejos elevilor din celelalte cicluri de învăţământ. Lumea lor interioară este un loc plin de magie, culoare şi fantezie, un joc ultracreativ, volitiv şi dialectic nesfârşit, de dimensiuni cosmice, într-un Univers cu potenţial cognitiv şi psihomotric infinit. Excluderea lor din circuitul competiţional este, în opinia mea, şi o criză de imagine pentru România în peisajul european în care credem şi pe care ne dorim să îl urmăm ca naţie şi în care să facilităm procesul de incluziune socială pentru copiii noştri, pentru un viitor demn de toţi strămoşii care au studiat, luptat şi reprezentat cu cinste şi mândrie patria, purtând şi ridicând tricolorul pe cele mai înalte culmi şi podiumuri, bucurându-ne inimile la intonarea imnului în nenumărate şi prestigioase concursuri internaţionale. Recunoştinţa noastră pentru aceste performanţe trebuie să răsune în ecourile veşniciei. Historia magistra vitae! 

Am trăit alături de copii experienţe memorabile, momente unice de bucurie şi tristeţe, am sărbătorit cu ei succesele şi le-am împărtăşit lacrimile la eşecuri. Am investit suflet şi timp, am depus eforturi, am făcut sacrificii şi planificări, am demarat antrenamente, pregătiri peste pregătiri, am avut speranţe şi visuri, visuri pe care acum ni le-aţi năruit. Am văzut cum copiii se dezvoltă frumos şi sănătos de la o zi la alta, cum învaţă să lucreze în grup, cum se încurajează, cum se susţin, cum se ajută. Prin competiţii, au învăţat disciplina şi rigoarea, altruismul şi empatia, curajul şi optimismul, încrederea şi spiritul de echipă, valori nepreţuite şi intangibile. Acolo au învăţat cum să se bucure împreună la victorie şi cum să devină mai puternici după o înfrângere. 
Sub ochii mei, în context competiţional-sportiv, copiii şi-au dezvoltat memoria şi inteligenţa motrică, atenţia, abilitatea de a se concentra, viteza de reacţie la factori şi stimuli externi, viteza de gândire şi decizie, capacitatea de anticipare a situaţiilor noi, neprevăzute, limbajul şi inventivitatea. Prin competiţii, copiii din ciclul primar trăiesc experienţe de viaţă, dobândesc deprinderi şi cunoştinţe esenţiale care constituie pilonii dezvoltării lor ulterioare în plan personal şi profesional. Sportul are un limbaj universal prin faptul că uneşte copiii şi oamenii de toate vârstele. Această calitate şi putere a sportului nu trebuie subestimată şi neglijată. Non scholae, sed vitae discimus!

Cu toţii am fost cândva copii, iar marile personalităţi se formează şi se modelează de la cele mai mici vârste. Cum altfel am putea sădi încrederea copilului în sine, cum am putea trezi şi menţine vie pasiunea sa pentru o disciplină sau un lucru anume fără sprijin material şi financiar? Daţi-ne un punct de sprijin şi vom mişca lumea, vom ţine în mână întreg Universul. Cum mi-aţi putea reda mie, unui profesor de rând, şi altor zeci de mii de dascăli ca mine, încrederea că ceea ce face statul pentru noi şi pentru copiii şi elevii noştri, este o reflexie justă a vorbelor d-voastră despre integrare şi incluziune, apartenenţă şi misiune, aferentaţie inversă şi promisiune că hotărârile Domniilor Voastre sunt ceea ce „trebuie” făcut în acest moment, că ceea ce facem pentru alţii este ceea ce ne defineşte şi ne relevă caracterul şi ne face să trăim în spiritul valorilor ce sprijină viaţa? Pentru că valoarea nu aşteaptă vârsta s-o măsoare. Cum putem avea garanţia că ceea ce faceţi în prezent este bine pentru noi, pentru copii, pentru viitorul ţării? Cred, stimaţi miniştri, că este o discriminare a nu organiza şi a nu permite participarea la competiţii pentru această categorie de vârstă. Ignorantia delenda est! 

De asemenea, cred că participarea elevilor din etapa antepubertară la competiţii reprezintă un bun prilej de feedback, constant şi necesar, asupra nivelului, stadiului şi progresului înregistrat de aceştia într-un anumit moment sau interval de timp.  
Doar un copil crescut bine şi un copil bine-crescut pot avea o mens sana in corpore sano. 
Iar dacă Iulius Cezar ar fi trăit în zilele noastre, probabil că, de la înălţimea pupitrului său din Senat, veghind asupra Republicii, ni s-ar fi adresat şi nouă, astăzi, cu aceeaşi straşnică impetuozitate ca la trecerea Rubiconului: 
Alea iacta est. 

Cu deferenţă, 
Horațiu Macovei 
Prof. Educaţie Fizică şi Sport, Sibiu