Cerem demisia lui Mihai Tomescu,președinte al ANPDPD pentru comportamentul inacceptabil și atitudinea avuta la adresa persoanelor cu dizabilități și a asistenților personali ai acestora in cadrul emisiunii „România, te iubesc”, difuzată în data de 9 aprilie pe canalul PRO TV Persoanele cu dizabilități, familiile lor și asistenții personali cer demisia lui Mihai Tomescu. Cer dreptul la o viață decentă și respect Cer să fie văzuți și acceptați.

Credem că acest gest ar putea da un semnal că premiile din teatrul românesc funcționează ca peste tot în lumea de azi, unde abuzatorii sunt retrași din listele de nominalizări la cea mai mică suspiciune în această privință.

Cetatenii ar trebui sa mi se alature pentru ca acest lucru se intampla foarte des in ultima perioada, cea ce determina deteriorarea imagini orasului Voluntari si creeaza probleme directe unor cetateni din acest oras.

Clujul este un oraș cultural prin tradiție și suntem mândri de asta. Avem zeci de instituții de cultură și peste 1000 de organizații și firme care produc mii de evenimente culturale pe an. În termeni de ofertă culturală, orașul nostru se aliniază din ce în ce mai mult la orașele europene. Totuși, pe lângă lărgirea binevenită a ofertei de produse culturale - aduse la Cluj într-o cheie antreprenorială și în logica pieței, avem, din păcate, și reversul medaliei: scăderea alarmantă a producției culturale locale. Un număr îngrijorător de locuri de producție culturală se află acum într-o situație critică, iar în ultimii ani multe s-au și închis, mai ales din cele care puneau în valoare procesul pe lângă produsul cultural - generând modele de organizare socială alternative și fiind active pe parcursul întregului unui an, construind relații constante cu publicul, și în comunitatea locală. Acest sector, care se manifestă de multe ori autoreflexiv, contribuie activ la redefinirea comunității noastre, tinzând spre o societate echilibrată și reprezentativă pentru toate categoriile sociale. Cu toate că dezvoltarea economică a orașului pare să fie în creștere, azi, la Cluj-Napoca, cultura și implicit artiștii, producătorii și spațiile care o susțin sunt într-o situație din ce în ce mai precară. Marea majoritate a organizațiilor culturale existente se află permanent la limita supraviețuirii în absența unor structuri solide de infrastructură și finanțare locală, iar sectorul cultural suferă constant pierderi, unele recente precum închiderea unor spații precum Fabrica de Pensule și ZUG.zone. Semnalăm cu îngrijorare faptul că dimensiunea socială a producției culturale locale nu poate fi suplinită de dimensiunea economică a culturii. Riscăm să pierdem tocmai procesele producției culturale locale care ne dau șansa să ne redefinim apartenențele la multiplele noastre comunități și apartenența la oraș. Or, neglijând producția propriilor sale identități culturale, Clujul ajunge să își piardă nu doar unicitatea culturală născută din diversitate, dar și coeziunea comunităților sale. Pledăm deci pentru elaborarea, asumarea și implementarea unei viziuni ample care să-și asume în mod real rolul esențial al culturii în societate: un loc de întâlnire și cunoaștere/dezvoltare a diverselor comunități. Semnatari: Diana Aldea, Centrul de Creație Maidan Zenkő Bogdán, producător independent, Universal Pleasure Factory Miki Braniște, manager cultural, ColectivA Simina Corlat, Asociația LaPătrat Alexandra Felseghi, dramaturg Andreea Iacob, Asociația Create.Act.Enjoy Levente Imecs-Magdó, președinte, Asociația Váróterem Projekt Petro Ionescu, Reactor de creație și experiment Csongor Köllő, președinte, Asociația Teatrală Shoshin Csilla Könczei, președinte, Fundația Tranzit Diana Moga, manager cultural Noémi Magyari, Fundația Tranzit Lorand Maxim, Fundația Tranzit & Asociația Reciproca Filip Odangiu, profesor de actorie Miruna Runcan, critic de teatru Monica Sebestyen, președinte, Asociația ARTA în dialog / Cinema ARTA Ioana Sileanu, dramaturg István Szakáts, președinte, Fundația AltArt Helga Thies, ArtCrawl Cluj Doru Taloș, Reactor de creație și experiment Oana Mardare, Reactor de creație și experiment

Teatrul trebuie să fie un spațiu al toleranței și al solidarității, un spațiu al valorilor și al adevărului. În spiritul acestor valori, trebuie să denunțe nedreptatea și să condamne agresorul. Altfel e o făcătură tristă. Domnul Mircea Rusu, directorul Teatrului Național București, interzice angajaților săi exprimarea solidarității față de artiștii din Ucraina și proiectarea steagului Ucrainei pe clădirea TNB. Această atitudine dictatorială nu își are locul într-o instituție de cultură, cu atât mai puțin într-o perioadă atât de tulbure cum e cea curentă. Ulterior, într-o dubioasă tentativă de detur naționalist, pe fațada TNB se proiectează steagul României... Ba mai mult, apar steagurile Ucrainei și ale Federației Ruse împreună (???), în condițiile în care armata rusă ucide civili în Ucraina, făcându-se vinovată de crime de război! Acesta nu este un mesaj de susținere al Ucrainei! E o rușine și o ipocrizie plină de cinism! Teatrul Național București merită mai mult, merită empatie și adevăr! Pentru că empatia și adevărul stau la temelia artei, nu naționalismul deșănțat și sinistre influențe putiniste!

Acest eveniment nu se adreseaza doar Papusarilor, se adreseaza oricarei persoane care a beneficiat de Magia Teatrului de Animatie, se adresează oricui ne vede si considera ca existam, ca suntem relevanti, ca ne aducem aportul in viata lor .

România nu poate constitui un pol ferm al libertății, al orientării pro-occidentale și al prosperității în Europa de Est fără a avea UN PUNCT NEUTRU DE STABILITATE ȘI DE IDENTITATE NAȚIONALĂ situat DEASUPRA vieții politice, al intereselor electorale și parlamentare de moment. Acest rol nu poate fi asumat de niciun Președinte, indiferent de proveniența sa politică, fiindcă Președintele este doar un funcționar public temporar, supus intereselor de partid, în timp ce un Rege sau o Regină SE IDENTIFICĂ cu Națiunea, în profunzimea sa.

Astăzi 02.03.2022 pe postul CNN am văzut o transmisiune în direct de la granița României cu Ucraina. Astfel de transmisiuni doar se vor repeta, Antena3 generându-i-se prin asocierea cu CNN imaginea de post de televiziune respectabil și credibil. Reporterul român era de la Antena3, post asociat CNN Internațional. CNN are o imagine bună în România și este văzut ca un post cu informații internaționale cât se poate de valoroase. Însă acest brand își pierde drastic din credibilitate prin asocierea cu Antena3. Antena3 este deținut de un oligarh român, Dan Voiculescu, unul dintre apropiații regimului comunist Nicolae Ceaușescu, pe lângă care s-a îmbogățit și de unde a avut banii să-și construiască imperiul mediatic. Antena3 este televiziunea care l-a susținut pe Liviu Dragnea, liderul euro-sceptic, susținătorul lui Donald Trump (doar a mituit un lobby-ist cu 100.000 dolari doar pentru o poză cu Trump) care a intrat la închisoare pentru infracțiuni ce aduc atingere democrației. Antena3 este postul de televiziune care s-a împotrivit protestelor de stradă din 2017-2019, proteste care susțineau reforma în justiție și lupta anti-corupție. Antena3 a invitat oameni care instigau la violență împotriva protestelor pașnice din acea perioadă. Asocierea CNN-ului cu Antena3 este o pată pe imaginea postului american, însă mai mult de atât, este un scuipat pe obrazul tuturor românilor pro europeni, pro nato, pro democrație și pro justiție. În contextul războiului din Ucraina, a cărui motiv oficial - denazificarea Ucrainei - a fost răspândit în Rusia prin medii de propagandă identice Antenei 3, noi, semnatarii acestei petiții, cerem CNN să rupă orice legătură cu Antena3 și astfel să-și spele și imaginea și să ne arate și nouă, celor care îi urmărim și respectăm pe Clarissa Ward, Wolf Blizer, Anderson Cooper, Don Lemon sau Christiane Amanpour ca să număr doar câțiva dintre jurnaliștii absolut respectabili de acolo, că au respect față de valorile pe care le susțin: adevărul desupra banului, informația deasupra propagandei, dreptatea deaspra corupției!

Dacă ai trecut pe lăngă vreo clădire istorică aflată în paragină să știi că e în principal vina unor oameni care conduc patrimoniul precum Lucian Romașcanu. Cu oameni incompetenți și cu probleme penale pe care îi propune în acest moment în funcții cheie nu vom mai avea ce lăsa în urmă generațiilor viitoare. Demite-l din funcția de Ministru al Culturii!

Împreună putem face Consiliul Local Bragadiru să fie mai receptiv la astfel de inițiative. Dacă locuiești în Bragadiru sau împrejurimi semnează petiția pentru ieși din monotonia cauzată de pandemia Covid 19. Semnează pentru a nu mai fi nevoit să mergi în centrul vechi dacă vrei sa vezi o piesă de teatru! Semnează dacă nu mai vrei să mergi până la Cluj pentru a participa la un festival! Semnează dacă vrei să înveți să dansezi la tine în parc! Semnează pentru tine, pentru noi, pentru toți!

1. Strict ştiinţific (fără niciun fel de părtinire, “evaluativ”) vorbind, Roşia Montană merită pe deplin statutul de sit protejat UNESCO. Tocmai excelenţa (care, în cazul minelor romane, merge până la unicitate, a) patrimoniului cultural al localităţii i-a făcut până acum pe politicieni să apeleze la decizii discreţionare pentru a apăra interesele companiei miniere: ei sunt conştienţi că, dacă Roşia Montană ajunge să fie luată în discuţie, onest, de către experţi internaţionali neimplicaţi în disputele de putere din România, în vederea înscrierii în patrimoniul cultural universal, ea va căpăta, fără nicio îndoială, statutul, nivelul de protecţie, şansele de dezvoltare comunitară pe care le merită. 2. USR (Uniunea Salvaţi România) îşi datorează însăşi existenţa, ca forţă civică şi abia ulterior politică, mişcărilor de stradă dedicate Roşiei Montane, în principal în toamna lui 2013 – primele demonstraţii publice, după foarte mulţi ani de amorţire totală a societăţii civile, care au repus România pe harta interesului şi a activismului cetăţenesc pentru democraţie. Valoarea simbolică a cauzei Roşiei Montane ar trebui să reprezinte, fără nuanţe sau ezitări, fără prefăcătorie şi politicianism, un punct de ancoraj pentru orice membru al USRPLUS – şi cu atât mai mult pentru conducerea/ decidenţii partidului. 3. PNL nu trădează pentru prima oară cauza Roşiei Montane; dimpotrivă, dezvoltarea abuzivă din trecut a companiei miniere, planurile ei de a pune în aplicare un proiect care încalcă nenumărate legi şi regulamente de protecţie româneşti, distrugerea deliberată a localităţii şi şantajul economic asupra comunităţii locale (prin impunerea unui statut “monoindustrial”) nu ar fi fost posibile fără complicitatea, în formă continuată, a politicienilor locali – cei de la care, de altfel, pleacă în mod explicit şi actuala solicitare adresată premierului Cîţu. Ca membru al USL, Partidul Naţional-Liberal a participat, de altfel, la elaborarea celui mai odios proiect legislativ din istoria postrevoluţionară a României – a legii care încălca/ modifica numeroase alte legi în folosul unui operator industrial privat, Legea Specială a Roşiei Montane (ulterior reintrodusă în procesul parlamentar ca modificare a Legii Minelor – şi aceasta respinsă, în cele din urmă, tot din cauza presiunii civice). De altfel, actualul argument principal al premierului Cîţu – că înscrierea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO ar periclita şansele României în actualul arbitraj internaţional – reia, fără modificări de esenţă, o grosolană dezinformare a fostului premier USL, Victor Viorel Ponta. Domnule Dan Barna, domnule Dacian Cioloş, participarea la Putere şi la guvernare presupune întotdeauna negociere şi compromis; dar acestea nu pot merge până la negarea completă a adevărului factual (valoarea sitului Roşia Montană în sine), până la falsificarea brutală a logicii juridice (nimeni şi nimic nu poate obliga România să-şi încalce sau modifice propria legislaţie de protecţie culturală sau ecologică, adaptându-se intereselor unui operator privat), până – şi acest aspect este extrem de relevant pentru USRPLUS – la abandonarea valorilor şi asumărilor primare de la care forţele politice care au încercat, în ultimul deceniu, revirimentul democratic al României s-au revendicat. Pentru USR, abandonarea/ trădarea cauzei Roşia Montană ar reprezenta un act public de autonegare, o sinucidere politică. "Roşia Montană e România", obişnuiam cu toţii să spunem în toamna “fierbinte” a lui 2013 – şi acesta nu era un slogan sentimental, ci mai degrabă constatarea lucidă a faptului că modul în care societatea politică românească va soluţiona chestiunea acestei localităţi va reprezenta proba clară a funcţionalităţii sau, dimpotrivă, a disoluţiei democraţiei româneşti. Iată că, un deceniu mai târziu, vă aflaţi în poziţia de a răspunde concret, fără echivoc, la întrebarea / provocările esenţiale pe care acest loc cu totul special din Apuseni le ridică în faţa ţării şi a naţiunii noastre privite în întregul (şi integritatea) lor.

Rafinăria și Câmpina au trăit în simbioză timp de peste 100 de ani. Cu bune și cu rele, Rafinăria a influențat decisiv dezvoltarea și destinul Câmpinei, precum și cel al României și chiar al Europei. Fiind una din cele mai vechi rafinării din Europa și, la vremea înființării, cea mai mare și mai modernă, Rafinăria „Steaua Română” a adus în zonă prosperitate și specialiști de pe toate meridianele. Mărturie din acele vremuri stau, încă, unele clădiri centenare și instalații cu valoare istorică ce datează chiar de la începuturile activității. Clădiri și instalații unde s-a produs combustibil încă de la începuturile exploatării industriale a petrolului din România și care au fost martore și sunt, astăzi, mărturii ale începuturilor industrializării României. Clădiri și instalații ce au supraviețuit bombardamentelor de amploare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial - atunci când Rafinăria a jucat un rol cheie strategic, combustibilul produs aici alimentând invazia susținută de trupele germane. Clădiri și instalații ce au supraviețuit erei comunismului și, de asemenea, ce au trecut cu bine prin două mari cutremure. Clădiri și instalații ce nu au putut fi, deci, distruse, în ciuda încercărilor istoriei și evenimentelor fulminante în care au fost implicate. Clădiri și instalații ce au influențat Câmpina și comunitățile din zonă încă de la sfârșitul secolului XIX și care continuă să aibă un loc special în sufletele celor din zonă. Ne dorim ca aceste mărturii și repere istorice să fie corect recunoscute și să fie integrate în viitoarele dezvoltări. Astfel, ne vom asigura că păstrăm o bucată importantă de istorie europeană și, în același timp, vom ajuta Rafinăria să dea o nouă șansă Câmpinei. Avem șansa de a salva o bucată din istoria Europei iar, împreună cu aceasta, avem șansa de a salva un oraș. Prin conservarea patrimoniului industrial și prin identificarea unor direcții de dezvoltare care să țină cont de și să pună în valoare acest patrimoniu, putem creiona un proiect care să reprezinte o nouă șansă pentru Câmpina și pentru locuitorii din jur - un proiect comparabil cu proiecte de protejare și revitalizare a patrimoniului industrial din Europa și din lume. Așa cum la înființare Rafinăria „Steaua Română” punea Câmpina - un orășel ce număra atunci 2500 de suflete - pe harta Europei, așa și acum, la mai bine de 125 de ani de la acel moment, Rafinăria poate repune Câmpina pe acea hartă. Împreună putem transforma asta în realitate.