In acest moment foarte multe obiecte de colectie cu caracter istoric sau artistic de origine Romaneasca se afla in strainatate. Monede rare, carte, timbre, pictura, sculptura, piese arhiologice, etc ce se gasesc in mari colectii private ajung fregvent pe piata libera in cadrul unor licitatii internationale. Exista colectionari Romani care ar dori sa repatrieze aceste valori dar costurile cu TVA si taxe vamale sunt prohibitive. Eliminarea acestor costuri ar incuraja colectionari si iubitori de arta si istorie din tara sa repatrieze aceste valori fara nici un efort pentru stat si ar pune colectionarii Romani pe picior de egalitate cu colectionarii din alte tari dezvoltate.

Este strigător la cer ca in 2020 o tara membra UE sa nu dispuna de site-uri e-commerce pentru muzee și atracții turistice cu vanzare de bilete on-line . Nu avem un program puternic de promovare ( nimic nou aici) . Pierdem zeci , sute de milioane de euro pe an din doua motive: 1. Turistul nu este informat corect despre fiecare locație in parte. 2. Romania are peste 3500 de muzee și atracții turistice in tara , majoritatea aparținând de consiile județene care blochează orice forma de plata a biletelor in afara de plata cu numerar. Avem mai putin de 10 muzee in toata tara care accepta alternativ plății cu numerar și plata cu cardul , evident asta duce la sifonarea a milioane si milioane de euro anual . Probabil cel mai important aspect in aceasta perioada este căutarea de soluții optime pentru a stoparea pandemiei , distantarea sociala etc , accesul în muzee fiind restrictionat pentru a nu aglomera locațiile. Achiziționarea de bilete on-line este singura soluție de bun simț in acest mod reducând considerabil posibilele aglomerații la casele de bilete . Functioneaza perfect peste tot în lume , noi suntem printre puținele tari unde turistul este obligat sa plătească numerar ceea ce creează o mare problema și nu de putine ori renunțarea la a achiziționa biletul de acces a respectivei locații.

Salvarea imobilului ar reprezenta în plus o restituție simbolică pentru cartierul Uranus, care are una dintre cele mai valoroase contribuții la patrimoniul istoric. Din observațiile noastre este o construcție circa 1900, înrudită ca formă cu mănăstirea Antim. Noi cetățenii și ong-urile semnatare dorim să sprijinim ulterior la găsirea de soluții referitoare la restaurarea și valorificarea ulterioară a clădirii și redarea ei comunității. Semnatari: arh. Dorothee Hasnas, Uranus ACUM Comunitatea Rahova-Uranus OARB – Grupul de lucru pentru patrimoniu ProPatrimonio Comunitatea locuitorilor din Uranus demolat Asociatia laBombastudios Asociația Ideilagram Asociația Planeta Petrila ARCEN Asociația Zeppelin Asociația 37 The Ark

La conducerea unei instituții de asemenea prestigiu cultural la nivel național și chiar internațional precum Filarmonica de Stat „Transilvania” se cuvine numită o personalitate cu adevărat competentă în domeniu. Clujul nu trebuie să abdice de la rangul său de capitală culturală a Transilvaniei prin numiri inadecvate.

- Pentru că numai cu ajutorul unor funcţionari publici integri se poate proteja patrimoniul ţării. Arhitectul Ştefania Romaşcan fiind un astfel de exemplu; - pentru a se asigura independența și transparența instituțiilor publice; - pentru efectuarea inventarului arhivei D.J.C. Sibiu, conform legislaţiei; - pentru ca D.J.C. Sibiu să nu fie transformată într-o instituţie de avizare formală.

Un astfel de continut nu poate decat sa dauneze societatii romanesti prin oferirea unui model gresit pre-adolescentelor si prin incurajarea pedofiliei.

În lipsa cazării accesibile în cadrul căminului, mulți studenți se vor vedea forțați să plătească chirii costisitoare, să semneze contracte pe termen lung (care nu pot fi reziliate ușor in cazul închiderii universității) și să aleagă locuințe în zone îndepărtate de centru (care expun și mai mult comunitatea la riscul infectării în mijloace de transport aglomerate). În anumite cazuri, retragerea sau întreruperea studiilor devin unice soluții pentru problema inaccesibilității cazării. Considerăm că închiderea căminului este o formă de sancționare a celor care nu își permit cazare privată, reprezentând o limitare de facto a accesului la educație. În adoptarea unui sistem tip “blended learning”, cerem conducerii universității să își asume faptul că atelierele deschise trebuie să fie accesibile și sigure pentru toți beneficiarii lor.

Salut, dragă spectatorule… Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că numai cine n-a plâns sau n-a râs niciodată într-o sală de spectacol, își poate imagina că actul cultural este doar doar un lux de care lumea se poate lipsi. El există de mii de ani și este esențial în evoluția civilizației umane. Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că fără tine spectacolul nu există. Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că trecem împreună printr-o perioadă tulbure, în care societatea riscă să rămână fără cultură, iar o societate fără cultură riscă să se prăbușească. Mă adresez ție, dragă spectatorule, pentru că cei care conduc îți permit accesul în mall-uri, în biserică, la casino, în mijloacele de transport în comun, în piețe și în multe alte locuri aglomerate, dar nu și în sala de spectacol. Cei care conduc interzic artiștilor drepul la muncă, iar nouă tuturor dreptul la cultură. Mă adresez ție, dragă spectatorule, să ne unim vocile și să cerem celor care ne conduc să explice aceste decizii dramatice și, mai ales, să redeschidă cât mai curând sălile de spectacol. Hadeți să nu mai fim spectatori la propria noastră viață; noi suntem actorii principali și cerem respect, demnitate, dreptul de a munci și drepul la educație și cultură. Avem nevoie de spectacol, avem DREPTUL la cultură!

Recent bucureștenii au văzut șocați cum se mai demolează o clădire (bd. Pache Protopopescu nr. 33) în stare foarte bună în zonă istorică protejată, demolare cu toate avizele și autorizațiile necesare, adică acceptată de către Direcția de Cultură care are ca misiune conservarea și valorificarea patrimoniului bucureștean. Având în vedere gradul avansat de degradare al patrimoniului construit al Municipiului București și numeroasele proiecte imobiliare avizate în ultimii 5 ani (2015-2020) care agresează imobilele înscrise pe Lista monumentelor istorice și zonele construite protejate definite în HCGMB 279/2000, considerăm că dl. Frăsineanu nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a Direcțiilor Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național, respectiv a municipiului București aprobat prin OM 2080/27.02.2012: „Art.7. – (1) Obiectul de activitate al Direcției îl constituie protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național, verificarea respectării legislației specifice domeniului său în scopul atribuțiilor ce îi revin […..]” Cu toate acestea in perioada 2015-2020, Direcția de Cultură București a avizat proiecte urbanistice care au adus pierderi ireparabile patrimoniului arhitectural si urbanistic al Bucureștiului, a refuzat să claseze imobile istorice cu valori arhitecturale si urbanistice incontestabile, a ignorat agresiuni asupra patrimoniului, precum publicitatea stradală în zone construite protejate și pe monumente istorice (bd. Magheru si bd. Lascăr Catargiu), și distrugerea cu intenție a imobilelor istorice (Palatul Știrbey și Casa Nanu Muscel). Mai jos, lista celor mai mari distrugeri în perioada 2015-2020: 1. Ion Filibiliu nr. 9 (fostul azil de bătrâni Elisabetheu). Ansamblu reprezentativ pentru arhitectura bucureșteană de sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Imobil emblematic al cartierului evreiesc, unul dintre cele mai vechi cartiere bucureștene, grav afectat de demolările din perioada comunistă. Ansamblul a fost construit în jurul anului 1910 și includea o frumoasă sinagogă de incintă. Deși a supraviețuit aproape intact în perioada comunistă, imobilul a fost lăsat să se degradeze odată cu retrocedarea către fundația Caritatea in anii 2000. Fundația Pro Patrimonio a solicitat Direcției de Cultură clasarea de urgență pe lista monumentelor istorice, având in vedere agresiunile asupra imobilului. Clasarea a fost respinsă de Direcția de Cultură a Municipiului București condusă de dl. Dragoș Frăsineanu. Fundația Caritatea a solicitat aviz pentru desființarea imobilului și, deși Comisia Zonală a Monumentelor Istorice București – Ilfov a respins solicitarea în repetate rânduri în perioada 2014-2015, dl. Frăsineanu a avizat demolarea parțială a imobilului. Din ansamblul Elisabetheu au fost păstrați doar trei pereți exteriori, astfel a dispărut substanța istorică si valoarea culturală a clădirii. 2. Dionisie Lupu 39 - Imobilul este o locuință burgheză de tip urban de sfârșit de secol XIX cu acces lateral. Este remarcabilă păstrarea integrală a fațadei dinspre stradă construită de Albert Galleron în 1885. Deoarece proprietarii solicitaseră avizarea unui plan urbanistic zonal care includea desființarea imobilului, Fundația Pro Patrimonio a solicitat în iunie 2016 clasarea în regim de urgență a imobilului. Direcția de Cultură a refuzat cererea de clasare. 3. Tudor Arghezi 4 - Imobil construit înainte de 1850 (vechime mare), bine integrat urbanistic în zona protejată 21 Jean Louis Calderon, grad de protecție maxim. Proprietarul imobilului a solicitat desființarea, dar Comisia Zonală a Monumentelor Istorice București-Ilfov a respins cererea. În aprilie 2018, Dl. Frăsineanu a semnat avizul de desființare ignorând, astfel, opinia experților în patrimoniu. 4. Calea Victoriei 200 - Imobil istoric, parte din zona construită protejată Calea Victoriei (grad de protecție maxim), în imediata vecinătate a monumentului istoric Casa cu Cariatide, vizavi de Muzeul Național de Muzică George Enescu. Direcția de Cultură a emis aviz pentru desființarea parțială a imobilului, supraetajarea cu două niveluri si construirea unui imobil de 5 etaje pe fundul de lot. Cu toate că studiul istoric menționează faptul ca interioarele prezintă detalii valoroase de arhitectură, Direcția de Cultură avizează demolarea integrală a interiorelor. Avizul DCMB permite distrugerea substanței istorice a imobilului si afecteaza calitatea urbanistică si arhitecturală a Căii Victoriei. 5. Calea Victoriei 174 - Casa Cesianu, fosta Legație Germană, monument istoric B-II-m-B-19872, LMI, poz. 2218. Direcția de Cultură a avizat Planul Urbanistic Zonal care prevede desființarea parțială și supraetajarea corpului de clădire de pe bulevardul Dacia. Se pierde astfel din substanța istorică și este afectată valoarea urbanistică a zonei. 6. Aleea Modrogan 1 - Vila Filipescu-Brâncoveanu înconjurată de parcul Filipescu, LMI poz.1526 B-II-m-B-19227, parte din zona construită protejată nr. 48, parcelarea Filipescu. În perioada 2018-2019, Direcția de Cultură București avizează Planul Urbanistic Zonal Aleea Modrogan 1A. Ignoră astfel, definiția monumentului istoric din Legea 422/2001, art. 3, alin (a) și Planul Urbanistic Zonal al zonei construite protejate care definește ansamblul vilei și spațiul verde aferent ca având protecție maximă. Direcția de Cultură București nu se sesizează cu privire la cu privire la dezmembrarea monumentului, dezmembrare făcută fără avizul Direcției de Cultură și din care a rezultat parcela pe care se vor construi patru blocuri. 7. Visarion 8 - Imobil istoric reprezentativ pentru zona construită protejată 12, parte din Ansamblul de arhitectură “Bd. Lascăr Catargiu”, perfect integrat în contextul istoric și arhitectural. Vila a fost demolată ilegal de către proprietar pentru a specula imobiliar terenul. Direcția de Cultură rămîne un observator pasiv al acestui act ilegal.

Reluăm sintetic câteva argumente pentru clasare potrivit criteriilor stabilite de Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate prin OMC 2260/2008 cu modificările și completările ulterioare: art. 8 - vechime: medie. Potrivit planurilor istorice ale Bucureștiului anexate, o parte dintre corpurile de clădire ale incintei au fost construite înainte de 1895-1899, iar cea mai mare a corpurilor sunt realizate în perioada 1899-1911. art. 9 - valoarea arhitecturală, artistică şi urbanistică: medie. Valoarea partiului arhitectural al incintei și construcțiilor rezidă din faptul că acestea exprimă sincer necesitățile industriei care le-a produs, cât și din ilustrarea prin extinderile și modificările construcțiilor survenite de-a lungul timpului a evoluției industriei. Potrivit planurilor Bucureștiului de la 1911 imobilul a aparținut lui Oprea Soare, dacă identitatea se verifică pe parcursul cercetării ulterioare declanșării clasării, comanditarul reședinței realizate de arh. Petre Antonescu, azi monument istoric din str. Bordea Poenaru, București, important comerciant de cherestea. Astfel, imobilul din Str. 11 Iunie devine important pentru explicarea existenței celui din str. Bordea Poenaru. art. 10 - raritate şi unicitate – medie. Dintre siturile industriale ale Bucureștiului, un număr relativ redus se mai păstrează, cu atât mai mult se impune clasarea în Lista Monumentelor Istorice. art. 11 - valoarea memorial-simbolica – medie. Imobilul din Str. 11 Iunie este legat de activitatea unui important comerciant și o mărturie importantă în explicarea existenței monumentului istoric din str. Bordea Poenaru. In a doua parte a sec. al XX-lea și până în anii 2000, aici a funcționat „Fabrica de de Ciorapi și Tricotaje Apollo”. Imobilul este important in mentalul colectiv contemporan, aici funcționând un important hub cultural, „Fabrica”, unul dintre puținele exemple de bună practică din București în utilizarea spațiilor fost industriale. Această evaluare poate fi aprofundată prin studii de specialitate doar dacă veți demara declanșarea procedurii de clasare. Credem cu tărie că trebuie să salvați aceste clădiri, martori peste timp ai evoluției și transformării orașului și păstrarea lor ca spații destinate activităților sociale, care să faciliteze și să stimuleze interacțiunea vizitatorilor și a rezidenților cu spațiul tematic și între ei, precum și apariția și înflorirea proiectelor comunitare. Poate că drumul de urmat este transformarea zonei Carol-Filaret într-un larg spațiu dedicat științei și tehnicii, un uriaș muzeu în aer liber din categoria eco-muzeelor unde clădirile nu sunt mutate de pe amplasamentele originale, după model francez, o platformă în care vechiul și noul să coexiste și să ofere oamenilor o experiență urbană post-industrială coerentă și în armonie cu nevoile lor sociale, reconciliind trecutul zbuciumat cu asaltul consumerismului post-modernist al prezentului. Vă rugăm să oferiți comunității locale și Ministerului Culturii șansa unui asemenea proiect prin nedistrugerea și prezervarea fondului industrial construit care există în acest moment. Stă în puterea Dvs. să salvați de la distrugere Fabrica Apollo, prin declanșarea procedurii de clasare în regim de urgență și, în sens mai larg potențialul de reconversie al întregului cartier Carol – Filaret, să fiți un vizionar și un curator al culturii urbane care salvează sufletul orașului și îl redă oamenilor și comunităților care îl iubesc și îl prețuiesc cu adevărat. Vă mulțumim anticipat pentru sprijinul pe care suntem încredințați ca îl veți acorda acestui demers benefic capitalei noastre! Cu stimă, Grupul Civic Carol-Filaret Punctul de vedere enunțat mai sus de către Grupul Civic Carol-Filaret este susținut și de către următoarele organizații, asociații și personalități: Institutul Național al Patrimoniului Filiala București a Ordinului Arhitecților din România Pro Patrimonio Fundația Comunitara București Asociația Pro.Do.Mo Asociația ARCEN Asociația NOD makerspace Asociația La Firul Ierbii Asociația Zeppelin Asociația Kontakt Fundația DALA Fundația Calea Victoriei Asociația Grupul de Inițiativă Kiseleff Asociația Incotroceni Floreasca Civică Rețeaua Civică București Asociația pentru Tranziție Urbană Asociația Legendary Sports Asociația Pure Origins Bike Fm Asociația Locus Asociația IDEILAGRAM Asociația Matka Prof. Dr. Liviu Chelcea, Universitatea București Dr. Gruia Badescu, Universitatea Konstanz Dr. Simina Badica, curator, Casa Istoriei Europene Ioana Popescu, etnolog

Susțin că acest lucru este important, pentru că împreună suntem o forță. Este ușor pentru o publicație să își facă cunoscute punctele de vedere, însă acum este rândul nostru, al cititorilor, al ”publicului” să ne facem cunoscut punctul de vedere și sprijinul. Altfel ei nu vor avea cum ști pentru câți din noi sunt importanți. De multe ori schimbările și nedreptățile se succed atât de repede că amorțim, nu mai putem avea o reacție. Cu toate acestea, ce vă cer este să avem o reacție acum și împreună să punem umărul la păstrarea valorilor noastre și a lucrurilor bune care ne definesc ca societate/comunitate. Având sprijinul nostru, poate le va fi mai ușor să găsească cea mai bună metodă de a merge mai departe.

La Iași au locuit, în cursul anilor, numeroși fotografi renumiți care au ridicat pasiunile lor la rang de artă. Pornind de la calotipiile din 1852 ale viitorului logofăt Costache Sturdza Scheianul, care ne redau chipul lui Alecsandri tânăr și al lui Barbu Lăutaru, ajungem la prodigioasa activitate a lui Nestor Heck, cunoscut și drept „fotograful lui Eminescu” sau „fotograful elitei românești”. Activitatea atelierului său dintre anii 1850 și 1910 legată de Iași este impresionantă; fotografiile sale aveau pe atunci mare căutare, iar tehnicile lui erau fără seamăn, întrucât își făcea singur soluțiile, hârtia sensibilă și plăcile din sticlă. Tuturor portretelor realizate în secolul al XIX-lea personalităților din lumea intelectuală ieșeană, fotografiilor lui Nestor Heck li se alătură și o serie de fotografii realizate în acei ani și pentru Clinica Dermatologică a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, el fiind numit astăzi și un pionier al fotografiei medicale românești. Un alt fotograf celebru stabilit la Iași, cu o activitate extrem de cunoscută în epocă, a fost și Bernhard Brand. Între anii 1865 și 1885 el a fost asociat cu Josef Eder, având împreună un studio fotografic cu două sucursale – una la Iași, condusă de însuși Bernhard Brand și una la Lvov, în Ucraina, unde asociatul său ar fi fost mai cunoscut. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Bernhard Brand este Portretul colectiv al membrilor Junimii, realizat în anul 1883. De menționat, tot în perioada anilor 1880, este și fotograful Felix Swiatoniowski, al cărui atelier fotografic era în propria sa casă, situată în Piața Primăriei, cunoscută și drept Piața Sfatului. Ce îl diferenția pe acesta de ceilalți fotografi ai vremii era faptul că Swiatoniowski era fotograful oficial, începând cu anul 1883, al Curții Regale de România. Fotografiile sale sunt ușor de identificat prin faptul că, în perioada 1886 – 1888, obișnuia să le încadreze într-un chenar negru cu roșu, iar mai târziu într-unul colorat alb-roșu. Numărul atelierelor ieșene este mult prea mare pentru a da detalii despre fiecare în parte, dar măcar să pomenim numele lui Gustav A. Schivert, Michael Bisenius, Johann Deiner, Lazar Czollak, M. Margulies, O. Flechner, Hartwig Chaland, H. Flaschner sau atelierele Rembrandt, Fanchette, Weiss, Wandelmann. După 1900, printre numele marilor fotografi stabiliți la Iași trebuie amintite aici și Siegmund Packer și Gheorghe Chessler. Primul dintre ei avea sediul atelierului în Casa Kieser. Între anii 1910 și 1928 s-a remarcat prin faptul că realiza fotografii de tip mignon, mărci și cărți poștale folosing pelicule Agfa, Lumier, Veraxs, Mimosa și Kodak. Cel din urmă, Gheoghe Chessler, a fost un fotograf atipic întrucât meseria sa era aceea de ofițer de aviație. Moștenise această pasiune de la tatăl său și, în cele din urmă, și-a deschis chiar un atelier fotografic la Iași, în 1943. El este recunoscut în breaslă prin fotografiile inedite ale Iașului realizate din avion cu orașul acoperit de ape, în iunie 1932, dar și pentru alte imagini realizate de la înălțime cu cele mai importante clădiri ieșene. Ce conțin Colecțiile Agapi? Acestei tradiții fotografice însemnate, care deja justifică de ce înființarea acestui muzeu nu mai trebuie amânată, i alătură și cariera dedicată fotografiei a unui alt mare artist român, stabilit tot la Iași – Ioan Matei Agapi. El este un cunoscut profesor, realizator de filme documentare și fotograf, care are astăzi vârsta de 83 de ani. După finalizarea studiilor, Ioan Agapi a început să documenteze pe peliculă fotografică sau cinematografică multe dintre evenimentele din Iași și din țară. Astăzi, acesta are o arhivă de 21.000 de metri de peliculă filmată, păstrată alături de vechile lui echipamente de filmat. Fotograful, alături de fiica sa, Nora Agapi, care duce mai departe pasiunea tatălui ei, numesc această arhivă impresionantă „Colecțiile Agapi” și menționează că acestea conțin „viața Iașului de-a lungul a cinci decenii – de la uzine și fabrici, la nunți sau înmormântări, sate, tradiții, elemente de etnografie, arhitectură, agricultură, școli, tabere, întâlniri medicale și operații inovatoare”. Acestora li se adaugă, susține Nora Agapi, și înregistrări în timpul manifestărilor și paradelor PCR sau din timpul unor evenimente culturale și politice, banchete sau petreceri însemnate pentru întreaga comunitate locală, și nu numai. Colecției acesteia i se adaugă și mii de negative fotografice păstrate, majoritate realizate de Ioan Agapi începând cu anii 1967. „Multe dintre ele sunt plăci fotografice făcute de tatăl lui, cu imagini de familie din anii 1930, dar și cu imagini de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial”. Fotografiile realizate de membrii familiei sunt completate și de alte cadre fotografice colecționate de aceștia și zeci de aparate fotografice, aparate de filmat și aparate de mărit, tancuri de developare, lămpi de iluminat, precum și cărți și reviste de specialitate. Este de menționat că familia deține toate cutiile originale de filme, hârtie fotografică și chimicale care au existat de-a lungul anilor, iar originalitatea acestor colecții este dată li de faptul că fiecare cutie sau rețetă chimică are o poveste scrisă în dreptul fiecăreia. Această impresionantă colecție nu ar trebui ignorată, ci ar trebui transformată într-o bază a unui Muzeu Național al Fotografiei, al cărui loc nu ar putea fi altul, decât Iașul. Multitudinea materialelor artistice adunate, istoriile lor și biografiile celebrilor fotografi care au ridicat meseriile lor la rang de artă trebuie prețuite, păstrate și incluse într-un circuit turistic al Moldovei. Reala lor valoare documentară nu mai trebuie ignorată, pentru că aceasta validează identitatea colectivă a orașului și, așa cum e firesc, continuitatea istorică a unei întregi nații.