Susținem dezvoltarea transportului public și promovarea mobilității alternative. Considerăm însă că aceste obiective trebuie implementate într-un mod echilibrat, fără a transfera întreaga povară asupra locuitorilor din zonă și fără a crea probleme majore de acces și parcare.  În prezent, nu a fost prezentată public o soluție clară și completă privind relocarea locurilor de parcare care urmează să fie desființate. Eliminarea acestora înainte de asigurarea unor alternative funcționale va afecta direct mii de locuitori care depind de aceste facilități pentru desfășurarea activităților zilnice.  Lipsa unor soluții compensatorii riscă să conducă la:  • aglomerarea străzilor secundare și a cartierelor învecinate; • creșterea numărului de parcări neregulamentare; • dificultăți de acces pentru persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și familiile cu copii; • diminuarea calității vieții locuitorilor din zonă; • pierderea unor locuri de parcare pentru care cetățenii plătesc taxe și abonamente. Totodată, considerăm necesară o analiză atentă a oportunității realizării unei noi piste de biciclete pe Bulevardul Iuliu Maniu în condițiile în care, la o distanță de aproximativ 500 de metri, există deja infrastructură dedicată bicicliștilor în cadrul Parcului Liniei. Această infrastructură reprezintă deja o alternativă funcțională pentru deplasările locale și pentru agrement, motiv pentru care solicităm publicarea studiilor care justifică necesitatea unei noi piste și impactul acesteia asupra locurilor de parcare existente.   Suntem de părere că dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete și transport public trebuie realizată pe baza unor studii transparente, a unei consultări reale cu cetățenii și a unor măsuri compensatorii aplicate înainte de eliminarea facilităților existente.  

Radonul este un pericol invizibil: un gaz radioactiv incolor și inodor, iar expunerea îndelungată la concentrații ridicate crește riscul de cancer pulmonar. Organizația Mondială a Sănătății îl consideră una dintre principalele cauze ale cancerului pulmonar. Există reglementări clare (cum este ghidul tehnic RTC 7-2022), iar  autoritățile trebuie să asigure aplicarea și verificarea efectivă a acestor obligații: controale reale, verificarea proiectelor și construcțiilor, respectarea măsurilor anti-radon și publicarea informațiilor despre controale, nereguli și sancțiuni.  Semnează și tu această petiție pentru a obliga autoritățile să aplice legea și să ne protejeze sănătatea. Să ne asigurăm că locurile în care învățăm, muncim sau trăim nu devin un pericol mortal pentru cei dragi!

Bani cheltuiți fara finalizare

 Când statul îți cere să plătești, trebuie să îți ofere un sistem care funcționează. Și reguli pe care le poți înțelege și respecta. Această problemă ne privește pe toți. Camioanele aduc alimente în magazine, medicamente în farmacii și materiale pe șantiere. Timpul pierdut și cheltuielile suplimentare din transport pot ajunge în prețurile pe care le plătim. CNAIR a solicitat amânarea TollRo până în aprilie 2027, explicând că sistemul mai avea nevoie de testare și verificări. Ulterior, a anunțat lansarea la 1 octombrie 2026. În ajunul lansării, a transmis informații contradictorii despre transferul datelor, iar anunțul final cerea refacerea conturilor și înregistrarea din nou a vehiculelor.  În prima zi, CNAIR a confirmat probleme care afectau crearea conturilor și procesarea plăților. Compania a anunțat că utilizatorii care nu au putut plăti din cauza incidentului nu vor fi sancționați până la remediere. Reprezentanții transportatorilor au reclamat și erori de încadrare a vehiculelor, diferențe între tarifele calculate și sumele facturate și dificultăți în administrarea flotelor. Aceste sesizări trebuie verificate și lămurite public. În spatele fiecărui camion sunt oameni care muncesc, livrări de făcut și termene de respectat. Șoferul trebuie să conducă în siguranță, iar firma trebuie să își poată organiza cursele. Accidentele, lucrările și restricțiile pot schimba traseul. Sistemul de taxare trebuie să funcționeze în aceste condiții reale. Considerăm că o schimbare care afectează un întreg sector economic cere pregătire, comunicare coerentă și răspundere la nivelul conducerii. Firmele și șoferii au nevoie de predictibilitate pentru a-și putea respecta obligațiile. Semnează petiția. Cerem ca autoritățile să își asume răspunderea cu aceeași seriozitate cu care le cer transportatorilor să își respecte obligațiile. 

Subiectul adresat de această petiție este de interes deoarece ne dorim ca Timișoara să fie, în orice moment, un oraș prietenos atât cu oamenii, cât și cu animalele care fac parte din comunitate, un oraș în care aerul este respirabil, un oraș care nu își pune locuitorii și vizitatorii în pericol. Prin această petiție ne dorim ca în mod oficial să facem cunoscută și autoritățlor locale așteptarea, exprimată individual de mult prea mulți cetățeni, de a renunța la utilizarea artificiilor în seara de revelion, pentru o atmosferă de sărbătoare fără impactul negativ al spectacolelor bazate pe materiale pirotehnice.

Pentru că, prea des, aflăm istoricul de violență al unui agresor după ce o femeie a fost ucisă. Aflăm că mai fusese violent. Că existaseră amenințări. Plângeri. Alte victime. Că autoritățile aveau deja informații despre el. Informații pe care femeia de lângă el poate nu le-a cunoscut niciodată. Și atunci apare aceeași întrebare: dacă se știa că era violent, de ce femeia aflată în pericol nu a avut posibilitatea să știe? Crearea unui Registru Național al Agresorilor Domestici a fost deja adusă în discuție în Parlament. Pe agenda Comisiei „România fără violență domestică” din 15 septembrie apare o propunere legislativă privind crearea unui astfel de registru. Documentul public spune însă doar că aceasta urmează să fie inițiată. Vrem ca această intenție să devină un proiect concret și apoi lege. Dar vrem și ca Registrul să fie mai mult decât o bază de date în care statul adună informații despre agresori. Dacă statul știe că un om are un istoric de violență, femeia care ar putea fi în pericol trebuie să aibă dreptul să afle. Există deja un model pentru asta. În Anglia și Țara Galilor funcționează Clare’s Law, un mecanism creat pentru ca informațiile despre un trecut violent să poată ajunge la persoana care are nevoie de ele înainte să fie prea târziu. Mecanismul are două componente esențiale: dreptul de a întreba și dreptul de a ști. Dreptul de a întreba înseamnă că o persoană poate cere poliției să verifice dacă actualul sau fostul partener are un istoric relevant de violență. Dreptul de a ști permite poliției să comunice proactiv informații atunci când acestea indică faptul că o persoană ar putea fi în pericol. Nu vorbim despre publicarea pe internet a unor liste cu date personale și nici despre acces liber la cazierul oricui. Vorbim despre un mecanism controlat, prin autorități, prin care informațiile relevante pot fi comunicate atunci când sunt necesare pentru protejarea unei persoane. O femeie care știe că partenerul ei a mai agresat, amenințat sau terorizat alte femei poate lua o decizie în cunoștință de cauză. Poate pleca. Poate cere ajutor. Poate lua măsuri pentru propria siguranță. Informația nu oprește singură violența. Dar lipsa ei poate lăsa o femeie în pericol fără să știe că pericolul există. Nu vrem să mai aflăm din presă, după încă o crimă, că se știa că era violent. Vrem să putem afla înainte. Semnează petiția și cere Parlamentului să transforme propunerea privind Registrul Național al Agresorilor Domestici într-o lege și să includă un mecanism inspirat de Clare’s Law: dreptul de a întreba și dreptul de a ști. Pentru că nu este suficient ca statul să știe. Trebuie să poată afla și femeia care este în pericol.

Dan Puric este o figură publică cunoscută pentru discursul naționalist-ortodoxist și pentru pozițiile lui față de educația modernă, față de Occident și față de drepturile minorităților. Are tot dreptul să vorbească, dar nu într-o școală publică, în numele școlii și cu elevi și profesori aduși la eveniment. Într-un stat laic, școala nu este tribună pentru propagandă ideologică. Și mai grav: invitația conducerii liceului către alte școli conține, pe lângă evenimentele artistice, o conferință de teologie și un concert psaltic, toate prezentate drept „evenimente culturale”. Într-o instituție finanțată de la buget, cu elevi de toate confesiunile și fără vreuna, nu se cuvine să se amestece cultura cu prozelitismul.

Un set complet de uniformă costă între 300 și 500 de lei. Într-o familie cu doi copii la școală asta înseamnă undeva la 600 până la 1.000 de lei în septembrie, peste rechizite, ghiozdane și hainele de iarnă. Pentru unii oameni e o cheltuială enervantă și cam atât. Pentru alții înseamnă că se taie de undeva. Iar legea nu spune cine plătește. Spune că primăriile ar putea plăti, dacă au bani, ceea ce nu e același lucru cu o obligație. Cele care nu au bani nu vor plăti, și nu le poate obliga nimeni. Așa ajunge obligația la copil și factura la părinte, cam un miliard de lei la nivel național, mutat din bugetul statului în bugetul familiilor fără ca nimeni să spună asta pe față. Mie mi se pare mai grav decât costul faptul că nimeni nu a verificat dacă măsura funcționează. Ministerul Educației, care ar fi instituția în măsură să știe, a spus public că nu există niciun studiu care să arate că uniforma reduce bullying-ul. Proiectul merge oricum spre votul final în câteva săptămâni. Pe elevi nu i-a întrebat nimeni. Legea prevede că sunt consultați despre cum arată uniforma, nu și despre dacă o poartă. Pe 28 septembrie au venit la școală îmbrăcați în negru, în toată țara, fiindcă altă formă de răspuns nu prea aveau. Cred că merită semnată și dacă nu ai copii la școală, pentru că obiceiul e mai important decât uniforma în sine. Statul impune o cheltuială, nu o acoperă, nu verifică dacă are rost și nu întreabă pe nimeni dintre cei afectați. Dacă merge acum, o să meargă și data viitoare, pe altceva. Banii ăștia ar fi mai utili în clasele care nu au profesor titular sau în școlile care funcționează fără autorizație sanitară. Ca să nu mai zic de câți consilieri școlari lipsesc. Un copil nu învață mai bine pentru că poartă sacou. Proiectul e la Camera Deputaților și încă se poate opri. Semnătura durează două minute. Campanie susținută de Lexeto.ro

 Nimeni nu dorește să își piardă viața stând în blocaje rutiere kilometrice. În fiecare zi, mii de bucureșteni și navetiști pierd zeci de minute la ieșirea din oraș pe axa Victoriei – Dorobanți – Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Piața Presei. Este o problemă care ne afectează pe toți, fie că suntem șoferi, pasageri în mijloacele de transport în comun sau locuitori ai zonelor sufocate de noxe și zgomot.  Alăturarea în această campanie este esențială pentru că:  • Unirea vocilor aduce schimbare: O petiție individuală este ușor de ignorat de către autorități, dar mii de semnături strânse împreună obligă Primăria Generală și Comisia Tehnică de Circulație să ia măsuri concrete.  • Soluția este simplă și rapidă: Nu cerem pasaje subterane scumpe care durează ani de zile, ci două bretele de viraj la dreapta (bypass-uri) ce pot fi realizate rapid, cu costuri minime și cu un impact uriaș (creștere cu 30-40% a capacității de evacuare).  • Câștigăm timp și un aer mai curat: Deblocarea ieșirii din oraș înseamnă mai puțin timp pierdut în trafic, mai puține noxe în parcurile Herăstrău și Kiseleff și un transport public mai eficient.  Împreună putem transforma o ieșire din oraș absurd de blocată într-un coridor de circulație fluent și civilizat. Semnează și distribuie petiția pentru a fi auziți! 

Imaginează-ți că de mâine, ca să ajungi la muncă sau să-ți duci copilul la grădiniță,scoala  un drum de 5-10 minute se transformă brusc într-un calvar de aproape o oră. Asta ni se pregătește nouă, celor din Colonia 1 Mai și Vulcan,Holbav, prin închiderea totală a podului spre Codlea.Autoritățile vor să ne trimită pe o rută ocolitoare uriașă, prin Ghimbav și Cristian.

Pentru ca nu sunt de acord cu crimele și cu toate nedreptățile asupra femeilor și cred ca făptași ar merita închisoarea pe viață pentru omor calificat 

Pentru că Stănija e satul nostru, cu istoria lui de peste 1900 de ani, iar acum riscă să dispară sub un proiect minier aprobat fără nicio evaluare reală. Lucrează deja de luni de zile, non-stop, zi și noapte, chiar peste vestigiile miniere romane pe care ar trebui să le protejăm, nu să le distrugem. Firma nici măcar nu știe sigur cât de adânc sapă — și nimeni nu a verificat dacă ajunge la sursele de apă ale satului. Dacă tăcem acum, riscăm să trezim peste ani, ca la Roșia Montană, cu un sat schimbat pentru totdeauna, fără să fi avut vreodată șansa să spunem ceva. Cu cât suntem mai mulți care cerem o evaluare corectă, cu atât mai greu ne pot ignora. Semnează — nu costă nimic, dar poate face diferența dintre a proteja un loc și a-l pierde.