Deși s-a dorit decontarea integrală a costurilor cu transportul pentru elevii navetiști, efectele preconizate nu s-au concretizat. În zone rurale, școlile lipsesc pe raze de zeci de km. Elevii nu își permit transportul în comun sau autocare, așa că parcurg aceste distanțe pe jos. „Atunci când plouă ne luăm cizme, dar uneori nici alea nu ne ajută fiindcă este noroi până la genunchi, trece de cizme, ne murdărim și ne udăm toți.” „A fost iarna aceea în care a nins atât de tare încât nici căruțele nu mai mergeau spre noi, ca să facă urme prin care să pășim. Am făcut noi până la urmă cărare, unul în spatele altuia.” „La început era mai greu pentru că nu cunoșteam pe nimeni cu care să merg. Acum mai am prieteni, colegi. Așa le-a fost și mai ușor părinților știind că nu mai vin singură.” În urma unui studiu realizat de către Consiliul Național al Elevilor* s-a constatat că există nenumărate cazuri în care beneficiarilor primari ai educației nu li se acoperă decât un procent mic din prețul real al abonamentului, după cum urmează: - doar 13% dintre elevii navetiști beneficiază de decontul integral al navetei, - 41% primesc înapoi mai puțin de o treime din costul real al abonamentului, - procentaje minuscule sunt și în cazul elevilor care primesc un decont în valoare de mai mult de 70% din costul total (3%), cât și pentru cei ce primesc între 50-70% (4%), - din 2013, aproximativ 30.000 de elevi nu mai frecventeze cursurile unei unități de învățământ din cauza incapacității de a acoperi cheltuielile de transport. Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a întocmit un număr de (doar) patru procese-verbale pentru nerespectarea tarifului maxim impus de către Guvern, în contextul în care hotărârea de Guvern care stabilește prețurile practicate este datată din anul 2016 și un procent uriaș de elevi nu beneficiază de decontarea integrală a costurilor cu transportul. Lipsa de reacție a prefecților în cazul neaplicării legii de către consiliile locale și județene are un impact puternic negativ în facilitarea frecventării orelor de curs pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și în posibilitatea acestora de a călători cu costuri reduse în cadrul unităților administrativ-teritoriale ale României, așa cum au dreptul. Pentru elevii de azi și de mâine, semnează petiția! * Raport privind implementarea Statutului Elevului la nivel național, în anul școlar 2017-2018”: https://rebrand.ly/statut-elev-national

Deși s-a dorit decontarea integrală a costurilor cu transportul pentru elevii navetiști, efectele preconizate nu s-au concretizat. În zone rurale, școlile lipsesc pe raze de zeci de km. Elevii nu își permit transportul în comun sau autocare, așa că parcurg aceste distanțe pe jos. „Atunci când plouă ne luăm cizme, dar uneori nici alea nu ne ajută fiindcă este noroi până la genunchi, trece de cizme, ne murdărim și ne udăm toți.” „A fost iarna aceea în care a nins atât de tare încât nici căruțele nu mai mergeau spre noi, ca să facă urme prin care să pășim. Am făcut noi până la urmă cărare, unul în spatele altuia.” „La început era mai greu pentru că nu cunoșteam pe nimeni cu care să merg. Acum mai am prieteni, colegi. Așa le-a fost și mai ușor părinților știind că nu mai vin singură.” În urma unui studiu realizat de către Consiliul Național al Elevilor* s-a constatat că există nenumărate cazuri în care beneficiarilor primari ai educației nu li se acoperă decât un procent mic din prețul real al abonamentului, după cum urmează: - doar 13% dintre elevii navetiști beneficiază de decontul integral al navetei, - 41% primesc înapoi mai puțin de o treime din costul real al abonamentului, - procentaje minuscule sunt și în cazul elevilor care primesc un decont în valoare de mai mult de 70% din costul total (3%), cât și pentru cei ce primesc între 50-70% (4%), - din 2013, aproximativ 30.000 de elevi nu mai frecventeze cursurile unei unități de învățământ din cauza incapacității de a acoperi cheltuielile de transport. Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a întocmit un număr de (doar) patru procese-verbale pentru nerespectarea tarifului maxim impus de către Guvern, în contextul în care hotărârea de Guvern care stabilește prețurile practicate este datată din anul 2016 și un procent uriaș de elevi nu beneficiază de decontarea integrală a costurilor cu transportul. Lipsa de reacție a prefecților în cazul neaplicării legii de către consiliile locale și județene are un impact puternic negativ în facilitarea frecventării orelor de curs pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și în posibilitatea acestora de a călători cu costuri reduse în cadrul unităților administrativ-teritoriale ale României, așa cum au dreptul. Pentru elevii de azi și de mâine, semnează petiția! * Raport privind implementarea Statutului Elevului la nivel național, în anul școlar 2017-2018”: https://rebrand.ly/statut-elev-national

Suspendarea activității zilnic în timpul pauzei de masă paralizează toată instituția, aspect care conduce automat la o pierdere de timp inutilă din partea cetățeanului care poate este învoit de la serviciu sau pierde o zi de concediu sau pur si simplu, are un timp limitat pentru a-și rezolva situația pentru care este prezent în instituția dvs. Există, deci, lipsă de respect pentru timpul necesar efectuării unui demers relativ simplu pentru care este nevoie ca cetățenii să stea chiar și 3-4 ore în picioare în condiții deloc decente. În plus, tot în urma acestei situații de oprire efectivă a activității din cauza pauzei de masă, cetățenii sunt umiliți fiind dați afară forțat dintr-o instituție publică menită să îi deservească. Lipsa organizării produce conflicte majore în rândul cetățenilor care ies înainte de pauza de masă fiind primii la ghișeu iar la întoarcere, găsesc alte persoane în locul lor, neexistand o regulă în acest sens, lucru care duce la conflicte zilnce și la inducerea unei atmosfere tensionate atât pentru ceilalți cetățeni cât și pentru angajații instituției. Nu se ține cont de starea de sănătate a cetățenilor și de condițiile meteo care le pot afecta starea de sănătatea când aceștia sunt scoși să aștepte afară terminarea pauzei de masă, chiar și iarna. Mai mult, sunt aspecte ce nu țin numai de organizarea activității, respectiv: nu este asigurată siguranța cetățeanului, exteriorul clădirii este un focar de infecție, iar starea treptelor poate pune în pericol siguranța cetățenilor. Aplicarea reală a principiului transparenţei în luarea deciziilor ar duce la o mai mare încredere în legi, instituții şi reglementări, din moment ce ele au fost adoptate cu consultarea celor interesaţi. Încrederea în instituții va avea ca rezultat un mai mare grad de respectare a legii, cu urmări pozitive asupra dezvoltării economice şi a menţinerii unor relaţii de cooperare între aparatul guvernametal şi societate.

Pădurile din apropierea marilor orașe au o valoarea mult mai mare decât sumele infime care se pot obține din comercializarea materialului lemnos. Mii de oamenii ies în pădurea Hoia-Baciu pentru a se bucura de natură. Suntem în momentul în care trebuie să alegem între interesele celor câțiva proprietari care vor profit imediat, interesele dezvoltatorilor imobiliari care visează cartiere de lux pe terenurile defrișate, sau interesele, de bun simț, ale unei comunități de sute de mii de oameni. Clujul se dezvoltă cu o viteză amețitoare. Presiunea pusă pe orice teren din apropierea orașului este uriașă. Dacă nu oprim acum nebunia, Pădurea Hoia-Baciu va dispărea cu o viteză și mai mare pentru a umple conturile câtorva indivizi. Nu avem de a face cu o suprafață împădurită de mari dimensiuni care să suporte, an de ani, tăieri abuzive. Din acest motiv trebuie să punem presiune pe autorități ACUM. Soluții există pentru a împăca pe toată lumea. Proprietarii care au, teoretic, dreptul de a exploata o mică suprafață de pădure pot fi despăgubiți. E un preț mic pe care un oraș precum Clujul îl poate plăti pentru a nu se sufoca. Paza pădurii poate fi făcută și eficient. Dacă Ocolul Silvic recunoaște că nu se descurcă, trebuie găsit alt paznic. Nu în ultimul rând, pădurea poate deveni o sursă reală de venit pentru comunitate. Pădurea Hoia-Baciu este una dintre cele mai cunoscute din România și poate atrage turiști dacă se decide că aceasta este soluția pentru salvarea ei. Pentru a identifica direcția cea mai bună este nevoie de dezbatere, dar autoritățile preferă să se uite în altă parte. Nu vor mai evita problema dacă ne strângem suficient de mulți și le cerem să salveze pădurea. În prezent pădurea dispare din vina interlopilor și a autorităților nepăsătoare sau părtașe la jaf. Dacă în câțiva ani vom mai avea doar arbori solitari dincolo de Muzeul Satului, va fi vina noastră pentru că nu am reușit să ne unim și să salvăm această pădure. Haideți să arătăm că nu le lăsăm îmbătați cu iluzia unui oraș de 5 stele și că putem să influențăm deciziile care ne privesc. Haideți să salvăm Pădurea Hoia-Baciu! Semnează și tu petiția și trimite-o la cât mai mulți prieteni. Această petiție este inițiată de: Societate Organizată Sustenabil (S.O.S) Asociaţia Cinegetică pentru Cercetarea Habitatelor Valori Superioare Romania – Your Lifetime Experience (RYLEx)

Noi, mănășturenii, suntem peste 100.000 de persoane și nu avem destule locuri de joacă pentru copiii noștri. De aceea, propunem deschiderea unui asemenea spațiu la Cinema Dacia, mai ales pentru sezonul rece și pentru perioadele în care plouă. Accesul la locurile de joacă private private costă 40 de lei câteva ore și se află la distanțe mari de cartier, în mall-uri. Vrem servicii publice de calitate. Creșterea calității vieții la Cluj se poate crea și prin amenajarea ca proiect-pilot a unui spațiu de joacă în interior, idee care se poate extinde apoi la toate centrele Primăriei din alte cartiere.

Prin proiectul „GROwth – investim în copii, investim în viitor”, un investitor care primește finanțarea nerambursabilă din partea statului și construiește o grădiniță sportivă de la 0 este obligat să asigure 8% locuri gratuite din total. Pentru privații care renovează clădiri existente, procentul este de 4% locuri gratuite din total. După patru ani de la finalizarea construcției, obligația de a asigura locuri gratuite dispare. De exemplu, în cazul unei grădinițe cu o grupă de 25 de copii, 8% înseamnă 2 locuri gratuite. Pentru aceeași grupă de copii, 4% înseamnă un singur loc gratuit. Un studiu INS ne arată că, în 2016, în România erau aproximativ 1.000.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 ș 4 ani. Dintre aceștia, doar 344.000 erau înscriși la creșe și grădinițe. Asta în timp ce numărul unităților preșcolare era de 1.177. Pe lângă numărul mic de grădinițe raportate la numărul de copii, se mai adaugă și lipsa resurselor financiare. Realitatea pentru o majoritate, invizibilă pentru cei care gândesc politici publice în educație, este că lipsa banilor este unul dintre principalele motive pentru care copiii nu ajung în grădinițe. Însă, Guvernul are soluția pentru rezolvarea problemei din educația preșcolară românească. Să construiască 1.000 de grădinițe sportive private, finanțate cu banii contribuabililor.

Și prescolarii din grădiniță trebuie ajutați.

Într-un climat mediatic dominat de fake news prin canale ca Antena3 sau România TV, postul de știri Digi24 era o ultimă redută TV a libertății de exprimare și adevărului. Conform Paginademedia.ro, Digi24 a decis să renunțe la emisiunea de investigații ”România Furată” în cadrul unor modificări majore și la nivelul conținutului televiziunii, care urmează să aibe un profil mai apropiat de o televiziune generalistă. Acest link te va conduce la articol: https://www.paginademedia.ro/2019/02/s-a-furat-romania-furata?fbclid=IwAR2ZE3gLKEbqcZ7_PoGW4bz54WgDblATeVfxLbxoUo5r2yTUXoyfPmwiMVM

Majoritatea serviciilor publice (sănătate, educație, autorități administrative etc.) sunt adaptate la nevoile speciale ale persoanelor cu handicap DOAR la nivel declarativ. - În proporție de 99% - PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI NU AU LIBERTATEA SĂ DECIDĂ INDEPENDENT. - În proporție de 99% - DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI (PERSOANE CU DIZABILITĂȚI) SUNT ÎNCĂLCATE - educație, sănătate și recuperare, transport, locuri de muncă, petrecerea timpului liber etc. - În proporție de 99% - LEGEA SPECIALĂ NU SE RESPECTĂ (mijloace de transport, locuri de muncă, unități de recuperare și tratament, școli și licee NEACCESIBILE). - În proporție de 99% - ACTELE DISCRIMINATORII semnalate de persoanele cu dizabilități NU SUNT SOLUȚIONATE, râmânând NESANCȚIONATE. - ZERO ȘANSE EGALE PENTRU COPIII, TINERII ȘI ADULȚII CU DIZABILITĂȚI DIN ROMÂNIA.

Considerăm că proiectul PL-x 737/2018 nu este fundamentat, din următoarele motive: 1. Eliminarea timbrului de arhitectură este discriminatorie Timbrul de arhitectură face parte din fasciculul timbrului cultural, fiind rezultatul creației de arhitectură, care este protejată de legea 8/1996 privind dreptul de autor, alături de alte arte, precum cinematografia, literatura, muzica, spectacole și folclorul. Virarea singulară a timbrului de arhitectură către MCIN presupune o diferențiere discriminatorie. 2. Eliminarea timbrului de arhitectură este neconstituțională Constituția României recunoaște la art. 9 dreptul asociațiilor profesionale de a contribui la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor. În contextul materializării propunerii Guvernului, dreptul constituțional al OAR de a sprijini arhitecții ar fi încălcat. 3. Eliminarea timbrului de arhitectură a fost respinsă în comisiile Senatului Reamintim că în etapa de consultare din Senat, Comisia de buget a respins inițiativa, argumentând că acest fond este unul destinat organizațiilor de creatori. De asemenea, Comisia pentru cultură a Senatului a respins proiectul, invocând de altfel necesitatea consolidării timbrului de arhitectură prin actualizarea legii, și nu eliminarea acestuia. 4. Eliminarea timbrului de arhitectură a fost respinsă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dar și de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în comisiile Senatului Rugăm cele două ministere să retrimită raporturile de respingere ale proiectului legislativ pentru forma propusă de Guvernul României, alături de cel al Ministerului Finanțelor Publice privind oportunitatea acestui proiect legislativ. 5. Eliminarea timbrului de arhitectură a pornit de la argumente nefondate În ceea ce privește expunerea de motive a inițiatorilor, considerăm că aceasta aduce 4 acuze neîntemeiate, pe care le vom demonta: 5.1. Acuza încărcării financiare a autorităților publice în procesul de colectare și virare a sumelor din timbru, deși acest lucru este reglementat chiar de statul român: Potrivit legii, autoritățile administrației publice au obligația de a vira ulterior în conturile organizațiilor de creatori beneficiare sumele încasate 0.05% din valoarea investițiilor în domeniul construcțiilor Totuși, dificultatea suportării costurilor de colectare a sumelor aferente timbrului arhitecturii de către autoritățile publice poate fi rezolvată prin colectarea timbrului arhitecturii direct de către beneficiari, fiind vorba de o taxă parafiscală. 5.2. Acuza conform căreia OAR dispune în mod liber de destinația sumelor din timbru, inclusiv pentru a-și asigura cheltuielile de funcționare: OAR stabilește destinația pentru sumele provenite din timbrul arhitecturii conform celor prevăzute în art. 3 din Legea 35/1994, acestea fiind utilizate exclusiv pentru finanțarea programelor culturale și sprijin social al membrilor. 5.3. Acuza de a nu putea fi analizată eficiența cheltuirii fondurilor publice, reprezentând contravaloarea timbrului de arhitectură. OAR a raportat în mod recurent Ministerului Culturii procedurile în baza cărora asigură finanțarea programelor/proiectelor/activităților culturale: anuale de arhitectură, conferințe, studii și cercetări, proiecte, activități culturale, expoziții, reviste și cărți, alături de suma acordată fiecărui beneficiar. Ultima raportare a fost transmisă în luna septembrie 2018. 5.4. Acuza conform căreia veniturile OAR din timbrul de arhitectură ar fi fost de 18.000.000 lei doar în anul 2017. Potrivit evidențelor publice ale OAR, suma încasată din timbrul arhitecturii în intervalul 2014-2018 este de 20.947.109 lei, iar pe anul 2017 este de 1.240.326 lei. Unul dintre principiile cârmuitoare ale organizației noastre este transparența, iar pentru satisfacerea acestui deziderat, în mod constant OAR a pus la dispoziția publicului larg, prin intermediul site-ului web oar.archi, calendarul tuturor sesiunilor de acordare a finanțărilor, criteriile de evaluare, membrii comisiilor de evaluare, proiectele care au fost selectate, precum și suma acordată. Mai multe puteți afla pe site-ul oar.archi la articolele “Susținem Timbrul de Arhitectură” și “RECALL Timbrul de arhitectură” (https://www.oar.archi/proiecte-culturale/recall-timbrul-de-arhitectura), două acțiuni de informare și promovare a rolului timbrului de arhitectură. Proiecte precum De-a Arhitectura sau ghidurile de bună practică ale Grupului OAR Rural sunt doar câteva dintre proiectele susținute prin timbrul de arhitectură. Ținând cont de toate argumentele prezentate și de spiritul în care a fost instituită legea 35/1994, de a sprijini entitățile intrinsec creatoare să ridice actul cultural la un înalt nivel calitativ, vă rugăm să susțineți demersul nostru în menținerea timbrului cultural și de a solicita decidenților politici și guvernamentali de a nu neglija normele constituționale și principiul nediscriminării prin emiterea unui RAPORT DE RESPINGERE a acestui proiect PL-x 737/2018, atât în forma aprobată de Senat, cât și în cea a Guvernului. Cu mulțumiri, Ordinul Arhitecților din România

Locuitorii Municipiului Lupeni care folosesc mijloacele de transport in comun ar fi feriți de accidente auto si ar beneficia de spațiu de protecție in caz de vreme neprielnică (ploaie, vant , iarnă, etc.)

Bugetarea participativă este un proces prin care ideile şi iniţiativele comunităţii se manifestă şi se transformă în realitate. Este un proces deschis, incluziv şi transparent prin care membrii comunităţii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local. Gândiți-vă la bugetul familiei dumneavoastră și la modul în care vă dobândiți și vă cheltuiți banii. Apoi imaginați-vă o familie de câteva mii de ori mai mare (comunitatea locală în care trăiți și munciți) care are de colectat și de cheltuit o sumă mai mare de bani (bugetul local). Bugetarea participativă este un proces similar, care urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii din comuna noastra, prin încurajarea cetăţenilor să se implice în definirea priorităţilor şi a obiectivelor de investiţii din bugetul local.