informații noi:
1. Demers oficial de demolare a tuturor corpurilor de clădire ale ansamblului: în data de 23.08.2024 proprietarul ansamblului, Ecogen Power, a solicitat certificate de urbanism pentru desființarea tuturor corpurilor de clădire existente pe teren.
(v. Lista certificatelor emise de Primăria Câmpina aici)
2. Serie de conferințe despre valoarea ansamblului rafinăriei: tot în data de 23 august, Grupul de inițiativă „Rafinăria la prezent” a organizat la Câmpina prima conferință dintr-o serie așezată sub genericul „Rafinăria posibilă”, care are ca scop prezentarea valorilor multiple și potențialului pe care acest ansamblu îl are pentru o dezvoltare sensibilă la caracterul și istoria locului. Conferința cu tema „Rafinăria - identitatea unei comunități” s-a axat pe prezentarea valorii culturale a ansamblului pentru oraș și locuitorii săi. Vă invităm să urmăriți această serie de conferințe.
(v. înregistrarea aici: partea 1; partea a 2-a; mai multe informații aici)
Către: Ministerul Culturii
Clasarea ansamblului industrial al fostei Rafinării „Steaua Română” Câmpina
Scrisoare deschisă către Ministerul Culturii,
Solicităm Ministrului Culturii, Raluca Turcan, clasarea ansamblului industrial al fostei Rafinării „Steaua Română” Câmpina. Situl industrial este un unicat național și chiar european, iar pentru Câmpina o importantă resursă culturală și identitară, dar și o resursă socio-economică pentru dezvoltarea orașului. Fiind o „insulă” centrală de dimensiuni importante, ansamblul rafinăriei „Steaua Română” are un potențial de reconfigurare urbanistică și conversie arhitecturală unic, datorită bogăției formelor arhitecturale și dimensiunii lor, pretându-se la operații urbane majore, realizabile etapizat în folosul locuitorilor și al dezvoltării turismului.
În 15 iulie 2024 a avut loc la Câmpina o masă rotundă profesională pe subiectul patrimoniului industrial și al cazului Rafinăriei din Câmpina, organizată de Primăria Municipiului Câmpina și Ordinul Arhitecților din România, Filiala Prahova, în cadrul Bienalei de arhitectură Oltenia – Muntenia 2024. Participanții, specialiști în domeniile arhitectură, urbanism, patrimoniu mobil și imobil, peisagistică, istorie, inginerie petrolieră, muzeografie, au agreat un memorandum comun care conține principiile de acţiune în vederea conservării şi punerii în valoare a resursei culturale a sitului industrial al fostei Rafinării „Steaua Română” Câmpina ( link aici ).
În prezent există în analiză la Ministerul Culturii o documentație pentru clasarea ansamblului Rafinăriei „Steaua Română” şi un „Studiu istorico-arhitectural de fundamentare pentru evaluarea eesursei culturale, cu referinţe specifice la Turnul de Răcire” depuse de Fundaţia Pro Patrimonio. Dat fiind că în paralel există o cerere de avizare pentru desființarea unor construcții din ansamblu, vă solicităm finalizarea de urgență a procedurii de clasare, pentru a permite întâi evaluarea coerentă și completă a resursei culturale, identitare și de dezvoltare durabilă. Avizarea pripită a demolărilor poate distruge iremediabil valori culturale și memoriale importante atât pentru identitatea locală cât și pentru istoria națională și europeană.
De ce este important?
România, în ultimii 20 de ani, a pierdut prin demolare prea multe situri industriale care ar fi putut fi reconvertite și păstrate pentru memoria locală și valoarea culturală. Este o prioritate națională ca patrimoniul industrial să fie studiat și valorificat mai atent. Pentru aceasta este necesară implicarea activă a Ministerului Culturii, cazul Rafinăriei „Steaua Română” fiind reprezentativ pentru valoarea și potențialul patrimoniului industrial.