S-a ajuns la 100 semnături
Către: Primul Ministru; Ministerul Economiei; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; Ministerul Sănătății; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului; Dănuț Aelenei-deputat; Evdochia Aelenei-senator
Salvați aurul negru al Techirghiolului
Opriți exploatarea nămolului terapeutic din Lacul Techirghiol, de către consorțiul de firme Formin S.A., Formin S.R.L. și Formin Techirghiol S.R.L.
Deși în 2017 Primăria Techirghiol a organizat o ședință de consultare a publicului și specialiștilor din domeniu, în prezența reprezentanților presei, nu s-a ținut cont de rezolvarea prioritară a problemelor discutate, privind impactul de mediu, social și economic al comunității care trăiește în zonă. Nu a fost efectuată informarea societăţii civile cu privire la eventualul impact asupra mediului în urma exploatării acestei resurse, precum şi efectele asupra sănătăţii şi securităţii cetăţenilor sau diversităţii biologice, având în vedere că Lacul Techirghiol este arie naturală protejată. Agenția Națională a Resurselor Minerale prin vocea președintelui său a anunțat că nu este interesată decât de încasarea redevenței, o sumă infimă de circa 100,000 euro în 20 de ani, adică 5,000 euro pe an, în timp ce depozitul de nămol sapropelic este apreciat la valoarea de piață între 500-800 milioane euro.
În nota de fundamentare a ANRM argumentele de evaluare a resursei sunt hilare:
„Valoarea de inventar, determinată în condițiile menționate este relativă, menținându-se numai dacă condițiile specifice exploatării zăcământului analizat actuale rămân nemodificate pe toată durata concesiunii. De asemenea, acceptând faptul că fiecare zăcământ evaluat are particularitățile sale date de tipul substanței minerale, de condițiile specifice de exploatare și valorificare, reglementarea la nivel primar a unei metodologii unitare de determinare a valorii de inventar a zăcămintelor de resurse minerale este foarte greoaie, aproape imposibilă, considerăm că valoarea de inventar stabilită prin preluarea din studiul de fezabilitate a valorii producției este apropiată de valoarea reală a zăcământului. De asemenea, valoarea de inventar aproximativă reprezintă valoarea comercială a acestui bun (resursa minerală) și aceasta nu va avea consecințe în ceea ce privește cuantumul taxei pentru activitatea minieră și redevenței miniere, întrucât valoarea acestor obligații fiscale este stabilită în mod expres prin art. 44, respectiv art. 45 din Legea minelor nr.85/2003, fără a fi influențată de valoarea de inventar/valoarea comercială a resursei minerale”.
Astfel, s-a ajuns în urma raportului de fezabilitate prezentat de Formin, să se convină reciproc asupra valorii zăcământului: „Valoarea de inventar aproximativă a bunului (resursa minerală) a fost echivalată, în lipsa unei metodologii legale, la 9.928.559,00 lei reprezentând ”total producție minieră” pe durata concesiunii, respectiv 20 de ani contractuali, cu pretul de livrare pentru nămol terapeutic stabilit prin Studiul de fezabilitate prezentat de Societatea Formin S.A., valoare acceptată și însușită de Agenția Națională pentru Resurse Minerale”.
O valoare mult diminuată, de circa 2 milioane euro.
La prima întâlnire cu public, la grădina botanică din Techirghiol, reprezentantul Formin promitea o investiție de 50-80 milioane euro, constând în sanatoriu, hotel, bază de tratament, zonă rezidențială cu case pentru vârstnici ș.a., iar primarul din Techirghiol promitea un referendum pe această temă. Niciuna dintre aceste promisiuni nu s-a materializat.
Custozii lacului, anume Primăria Techirghiol, Direcția Apelor Dobrogea-Litoral (DADL), Societatea Ornitologică Română (SOR), inițial au încercat să formuleze obiecții privind exploatarea intensivă a nămolului, riscul neregenerării și ulterior pierderii resursei, dacă nămolul utilizat nu se reîntoarce în lac, pierderea interesului turiștilor pentru beneficiile tratamentului balneo-climateric și, implicit, diminuarea activității economice în oraș, creșterea șomajului etc.
Între timp, Formin S.A. a depus la Agenția de Protecție a Mediului Constanța, solicitarea de eliberare a acordului de mediu pentru proiectul „Exploatare de suprafață din cuveta Lacului Techirghiol, nr. topo 5142-07, Jud. Constanța”.
În spatele acestor demersuri se află, cu participație majoritară, investitorul german Abris Lelbach, un adevărat prestidigitator pe piața imobiliară (Sursa: http://www.maz-online.de/Lokales/Potsdam/Potsdam-Trickserei-von-Investor-Abris-Lelbach).
Puteți citi informații detaliate, argumentate cu documente, în ancheta publicată pe https://sentinela.ro/2023/06/27/salvati-aurul-negru-din-techirghiol/

De ce este important?
Exploatarea unor resurse nu trebuie să ducă la dispariția unor comunități, ci dimpotrivă, la dezvoltarea acestora.
Cum va fi inmânată
Online