• Votați statutul polițiștilor locali Pl-x 226/2019
    Poliţia locală este o instituţie publica aflata în slujba comunităţii locale, relaţia cu cetatenii bazându-se pe încredere, respect si sprijin reciproc. Scopul principal al acesteia este de a asigura ordinea si liniştea publică, siguranţa cetăţeanului şi a comunității locale respectând următoarele principii: legalitate, proximitate, deschidere și transparență, răspundere și responsabilitate, imparțialitate și nediscriminare. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, poliţiştii locali îşi desfășoară activitatea în locuri de muncă ce au caracter specific care implică riscuri deosebite, suprasolicitare neuro-psihică și expunere profesională la condiţii de mediu nefavorabile - climat cu temperaturi extreme. În cadrul activitatii desfasurate se înmultesc tot mai mult amenințările şi vulnerabilităţile la adresa vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii poliţiştilor locali, unele dintre aceste agresiuni fizice sau atacuri având urmare vătămarea corporală sau chiar decesul poliţiştilor locali (din anul 2011 au fost înregistrate cazuri de politisti locali ultragiați și un numar de decese). Proiectul de lege privind statutul politistului local, inregistrat la Camera Deputatilor sub nr. PL-x nr. 226/2019, urmareste reglementarea profesiei specifice de politist local privind: drepturi si obligații, incompatibilități, carieră și evaluare profesională corespunzatoare acestei categorii profesionale. Aceasta situatie trebuia reglementată după anul 2010, dar din pacate autoritatile si legislativul au tot amanat luarea unor decizii, fapt ce a dus la consecințe tot mai grave în activitatea acestei categorii profesionale. Proiectul de lege aflat acum in Parlament asigură, pe lângă reglementarea unor drepturi si obligatii, stabilirea normelor, regulilor și procedurilor privind: profesionalizarea domeniul de activitate, specificul condițiilor de munca și recunoașterea termenilor specifici ocupației prin lege. Drept urmare va rugam sa semnați aceasta petitie in vederea reglementării situației acestei categorii profesionale, prin aceasta contribuind la asigurarea unui climat de siguranta si liniste publica cetățenilor din cadrul comunităților locale dar nu vom putea face toate aceste lucruri dacă acest Pl-x226/2019 nu va fi adoptat !
    2.061 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Oana Orzetic
  • Zi liberă pentru părinți atunci când se închid creșele,grădinițele,școlile (de stat sau particulare)
    Ar elimina bataia de cap cu care se confrunta parintii cand sunt anuntati cu 1-2 zile inainte ca scoala/gradinita se inchide. E foarte greu sa gasesti o solutie pe ultima suta de metri. Implicit aceasta decizie va contribui la siguranta copiilor și incurajarea parintilor sa petreaca mai mult timp cu copiii lor.
    55.254 din 75.000 Semnături
    Inițiat de Adrian Pascaru Picture
  • Susținem Timbrul de arhitectură și solicităm respingerea PL-x 737/2018!
    Considerăm că proiectul PL-x 737/2018 nu este fundamentat, din următoarele motive: 1. Eliminarea timbrului de arhitectură este discriminatorie Timbrul de arhitectură face parte din fasciculul timbrului cultural, fiind rezultatul creației de arhitectură, care este protejată de legea 8/1996 privind dreptul de autor, alături de alte arte, precum cinematografia, literatura, muzica, spectacole și folclorul. Virarea singulară a timbrului de arhitectură către MCIN presupune o diferențiere discriminatorie. 2. Eliminarea timbrului de arhitectură este neconstituțională Constituția României recunoaște la art. 9 dreptul asociațiilor profesionale de a contribui la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor. În contextul materializării propunerii Guvernului, dreptul constituțional al OAR de a sprijini arhitecții ar fi încălcat. 3. Eliminarea timbrului de arhitectură a fost respinsă în comisiile Senatului Reamintim că în etapa de consultare din Senat, Comisia de buget a respins inițiativa, argumentând că acest fond este unul destinat organizațiilor de creatori. De asemenea, Comisia pentru cultură a Senatului a respins proiectul, invocând de altfel necesitatea consolidării timbrului de arhitectură prin actualizarea legii, și nu eliminarea acestuia. 4. Eliminarea timbrului de arhitectură a fost respinsă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dar și de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în comisiile Senatului Rugăm cele două ministere să retrimită raporturile de respingere ale proiectului legislativ pentru forma propusă de Guvernul României, alături de cel al Ministerului Finanțelor Publice privind oportunitatea acestui proiect legislativ. 5. Eliminarea timbrului de arhitectură a pornit de la argumente nefondate În ceea ce privește expunerea de motive a inițiatorilor, considerăm că aceasta aduce 4 acuze neîntemeiate, pe care le vom demonta: 5.1. Acuza încărcării financiare a autorităților publice în procesul de colectare și virare a sumelor din timbru, deși acest lucru este reglementat chiar de statul român: Potrivit legii, autoritățile administrației publice au obligația de a vira ulterior în conturile organizațiilor de creatori beneficiare sumele încasate 0.05% din valoarea investițiilor în domeniul construcțiilor Totuși, dificultatea suportării costurilor de colectare a sumelor aferente timbrului arhitecturii de către autoritățile publice poate fi rezolvată prin colectarea timbrului arhitecturii direct de către beneficiari, fiind vorba de o taxă parafiscală. 5.2. Acuza conform căreia OAR dispune în mod liber de destinația sumelor din timbru, inclusiv pentru a-și asigura cheltuielile de funcționare: OAR stabilește destinația pentru sumele provenite din timbrul arhitecturii conform celor prevăzute în art. 3 din Legea 35/1994, acestea fiind utilizate exclusiv pentru finanțarea programelor culturale și sprijin social al membrilor. 5.3. Acuza de a nu putea fi analizată eficiența cheltuirii fondurilor publice, reprezentând contravaloarea timbrului de arhitectură. OAR a raportat în mod recurent Ministerului Culturii procedurile în baza cărora asigură finanțarea programelor/proiectelor/activităților culturale: anuale de arhitectură, conferințe, studii și cercetări, proiecte, activități culturale, expoziții, reviste și cărți, alături de suma acordată fiecărui beneficiar. Ultima raportare a fost transmisă în luna septembrie 2018. 5.4. Acuza conform căreia veniturile OAR din timbrul de arhitectură ar fi fost de 18.000.000 lei doar în anul 2017. Potrivit evidențelor publice ale OAR, suma încasată din timbrul arhitecturii în intervalul 2014-2018 este de 20.947.109 lei, iar pe anul 2017 este de 1.240.326 lei. Unul dintre principiile cârmuitoare ale organizației noastre este transparența, iar pentru satisfacerea acestui deziderat, în mod constant OAR a pus la dispoziția publicului larg, prin intermediul site-ului web oar.archi, calendarul tuturor sesiunilor de acordare a finanțărilor, criteriile de evaluare, membrii comisiilor de evaluare, proiectele care au fost selectate, precum și suma acordată. Mai multe puteți afla pe site-ul oar.archi la articolele “Susținem Timbrul de Arhitectură” și “RECALL Timbrul de arhitectură” (https://www.oar.archi/proiecte-culturale/recall-timbrul-de-arhitectura), două acțiuni de informare și promovare a rolului timbrului de arhitectură. Proiecte precum De-a Arhitectura sau ghidurile de bună practică ale Grupului OAR Rural sunt doar câteva dintre proiectele susținute prin timbrul de arhitectură. Ținând cont de toate argumentele prezentate și de spiritul în care a fost instituită legea 35/1994, de a sprijini entitățile intrinsec creatoare să ridice actul cultural la un înalt nivel calitativ, vă rugăm să susțineți demersul nostru în menținerea timbrului cultural și de a solicita decidenților politici și guvernamentali de a nu neglija normele constituționale și principiul nediscriminării prin emiterea unui RAPORT DE RESPINGERE a acestui proiect PL-x 737/2018, atât în forma aprobată de Senat, cât și în cea a Guvernului. Cu mulțumiri, Ordinul Arhitecților din România
    2.104 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Ordinul Arhitecților din România
  • Revenirea la tichetele de masa in sanatate!
    Guvernanții au promis că valoarea indemnizației pentru hrană va fi egală cu cea a fostelor tichete de masă, însă impozitarea cu 45% a condus la înjumătățirea valorii nete lunare a fostelor tichete de masă. Acest lucru a provocat încă o nemulțumire la nivelul salariaților din sănătate. Măsura afectează în special categoriile discriminate deja în sănătate, care nu au primit salarii la nivelul anului 2022.
    1.299 din 2.000 Semnături
    Inițiat de UNIUNEA TESA
  • Desfiinţare Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii Învăţământului
    Descentralizarea reală presupune în primul rând reducerea atribuţiilor Inspectoratelor Şcolare, iar în al doilea rând desfiinţarea ARACIP-ului, care nu este altceva decât o instituţie parazitară: „ARACIP-ul este o căpuşă care se hrăneşte cu hârtii”. Odată cu înfiinţarea ARACIP-ului în anul 2005, birocraţia în sistemul de învăţământ a explodat. În loc să aloce mai mult timp muncii de la catedră , cadrele didactice sunt forţate să completeze o mulţime de documente cu utilitate îndoielnică. În loc să lucreze mai mult cu copiii, cadrele didactice se îngroapă tot mai mult în hârtii. ARACIP-ul , la fel ca ISJ-urile, nu face altceva decât să consume resurse care ar putea fi folosite mai bine în altă parte. Totul, în interesul unor indivizi cu competenţe îndoielnice în munca la catedră dar extrem de „competenţi” când vine vorba de hârtii.
    12.173 din 15.000 Semnături
    Inițiat de Aurel Dumitrescu
  • Infirmierii = Echipa medicala, Nu personal auxiliar! Infirmierii, discriminati de legea salarizarii!
    - Recunoasterea infirmierilor, îngrijitorilor, brancardierilor ca si echipa medicala cu o retributie corecta, mărită odată cu cea a medicilor și a asistenților, ar duce la obținerea de performanțe in muncă, din punct de vedere al Sistemului de management al calitatii, orientarea spre pacient, munca de calitate si constiiciozitate, fără discriminari si diferentieri intre personalul medical. - Ne cerem un drept, care in urma investigatiilor facute in tarile UE, infirmierii, îngrijitorii, brancardierii, împreună cu medicii și asistenții=Cadre medicale= Echipa medicală. - Dorim ca remunerarea să fie făcută, în funcție de pregătirea profesională, vechime, competențe profesionale și performanțe în domeniul sanitar. - Fara infirmieri, îngrijitori, brancardieri, spitalele nu ar putea functiona! - O infirmiera face si munca asistentelor! -Sustineti Sanatatea Romanilor! -Sustineti Cerintele acestui personal considerat auxiliar și discriminat! Vrem calitate? Trebuie respectat acest personal!
    1.058 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Livia Rada
  • IN SANATATE EXISTA SI TESA
    Personalul TESA din SANATATE (22 000 de angajati la nivel national ) este parte componenta a sistemului sanitar din Romania si sustine buna functionare a acestuia.Sectoarele administrative,contabilitate,secretariat ,RUNOS , serviciile tehnice aprovizionare-achizitii , curatenie, bucatarie, paza sunt esentiale in buna functionare a fiecarui spital. In ciuda importantei sale ,personalul TESA este constant discriminat ,fiind ori ignorat ,ori pur si simplu "uitat" ,in cele mai importante si actuale legi si acte normative privind sistemul sanitar din Romania. Uniunea Nationala a Sindicatelor TESA din Sanatate sustine ca INTREG PERSONALUL din SANATATE (inclusiv personalul TESA) sa fie tratat egal si corect de catre autoritatile STATULUI ROMAN
    3.664 din 4.000 Semnături
    Inițiat de UNIUNEA TESA
  • Suntem toți impotriva modificărilor codului fiscal! Victor Ciorbea, sesizează CCR!
    Doar CCR mai poate opri Ordonanța de Urgență privind măsurile fiscale din a deveni lege validă. Iar Curtea Constituțională poate fi sesizată, în această etapă, doar de Avocatul Poporului. Principalele motive de neconstituționalitate pe care le-ar putea invoca Victor Ciorbea sunt legate de lipsa argumentelor valide din urgența acestei măsuri și de avizele negative ale Consiliul Economic și Social alături de cel al Consiliul Fiscal. Guvernul este suspectat că încearcă să-și acopere incapacitatea de a pune în practică legea salarizării unitare (ce prevede majorarea salariilor bugetare) și de a acoperi deficitul la fondul de pensii. România devine în acest moment o țară unde în relația de muncă, capitalul plătește 2,5% taxe, iar munca 45%. Mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat este în fapt o reducere drastică a taxelor la angajator (capital) și o creștere draconică a taxelor la angajat (muncă). Acest lucru este în totală contradicție cu modelul social european, în care atât angajatorul cât și angajatul partajează atât câștigul cât și responsabilitățile.
    13.425 din 15.000 Semnături
    Inițiat de Sindicatul IT Timisoara Picture
  • MEDICII NU SUNT NOMAZI – Cere Ministerului Sănătății să amelioreze situația medicilor din România
    Sistemul medical din România se confruntă de mai bine de două decenii cu o criză majoră care afectează vizibil pacienții și cadrele medicale. În prezent tot mai mulți pacienți își pierd încrederea în actul medical oferit de spitalele din România, iar tot mai mulți profesioniști din domeniu aleg să lucreze în sisteme medicale performante din alte țări. În acest context, Noi, tineri medici, actuali și viitori specialiști în domenii medicale, Vrem să ne utilizăm expertiza medicală, cu prioritate, în beneficiul concetățenilor noștri, a pacienților din România. În ciuda dorinței noastre, condiția profesioniștilor din sistemul sanitar autohton este foarte precară, condițiile de muncă sunt de cele mai multe ori inacceptabile, iar perspectiva de a profesa în România este descurajantă. Tineri medici, colegi din generația noastră de studenți și tineri absolvenți, aleg, azi, să lucreze în alte state, membre ale Uniunii Europene sau din afara Uniunii, alăturându-se celor câteva zeci de mii de specialiști care au părăsit deja țara. Nu condamnăm ideea de a valorifica un drept fundamental, facilitat prin integrarea în Uniunea Europeană, dar ne este limpede că la scara unei întregi societăți, pierderea unui volum atât de mare de specialiști se va citi în scăderea calității vieții și în creșterea mortalității cetățenilor din România. De aceea ne dorim ca sistemul sanitar din țara noastră să fie reformat pentru a readuce pacienților încrederea în sistemul medical din România, pentru a readuce medicilor speranța unei cariere medicale în România, pentru a asigura medici eficienți pentru cetățenii români.
    406 din 500 Semnături
    Inițiat de Ana Ciutu
  • Stop furtului de resurse din Măguri-Răcătău
    Măguri Răcătău este unul dintre locurile cele mai frumoase din România de care probabil nu ai auzit. Dar este și unul dintre cele mai grav afectate de defrișări și de supra-exploatarea resurselor sale. În fiecare sezon poposesc aici peste 2000 de persoane, dintre care peste un sfert sunt minori, pentru a lucra fără carte de muncă pe sume derizorii. Oamenii culeg între 10-15 tone de ciuperci pe zi, 60 de tone de fructe de pădure și generează un profit de milioane de euro companiilor care vând aceste delicatese pe piețele internaționale. Măguri Răcătău se confruntă cu mai multe probleme, toate interconectate: - defrișări masive - supra-exploatarea resurselor (ciuperci, fructe) care nu mai reușesc să se regenereze de la an la an - scăderea numărului de animale sălbatice (urs, cerb, lup). Acestea rămân fără hrană și ascunzișuri - sărăcirea comunităților locale și exploatarea grupurilor vulnerabile Este clar că o astfel de problemă nu poate exista fără complicitatea autorităților locale. Dar soluții există! Avem deja exemple de bună practică din alte zone montane ale țării, dar și din alte state europene, pe care nu trebuie decât să le preluăm și să le implementăm. Cere și tu DIICOT și ANAF să ia măsurile necesare acum, până nu e prea târziu.
    1.087 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Antoniu Bumb
  • Pentru un CCM mai bun in AtoS Romania
    Am initiat aceasta petitie pentru a atrage atentia mangementului asupra faptului ca CCM-ul este important pentru fiecare dintre noi si a-l determina/indemna astfel sa se aseze in mod onest si corect la masa dialogului, in vederea semnarii unui nou contract reciproc avantajos. Pana in acest moment al negocierii, pozitia managementului nu aduce plusul de valoare dorit pentru fiecare angajat, in ciuda tuturor argumentelor sau a rezultatelor financiare exceptionale obtinute de Atos Romania an de an. In anii ce au trecut, procesul de recompensare a salariatilor si de aliniere a companiei la conditiile din piata muncii s-a tot amanat. Acum se doresc noi amanari pentru 2019. Destul e destul! Meritam mai mult si nu vom ceda. Trebuie insa sa stim ca sunteti alaturi de noi in acest demers. Daca si tu crezi ca 3 ani de stagnare privind beneficiile salariatilor, alaturi de multe alte elemente trebuie sa se opreasca aici atunci semneaza aceasta petitie. Ne dorim o solutie echitabila obtinuta prin dialog si cooperare, dar pentru asta e nevoie de ambele parti. Prin semnatura ta poti arata ca de aceasta data nu ne vom mai lasa ignorati!
    418 din 500 Semnături
    Inițiat de Sindicatul IT Timisoara Picture
  • Vrem o lege a Dialogului Social mai bună pentru angajați!
    La șapte ani de la adoptarea Legii dialogului social (Legea 62/2011), în România este foarte dificil să-ți aperi drepturile de lucrător, cu sau fără contract de muncă. Articolul 40 din Constituția României garantează dreptul oricărui cetățean de a se asocia liber în sindicate. Cu toate acestea, în 2015, cercetările arătau că în 95% din firmele din România existau peste 1 milion de persoane cărora legislația le-a restrâns libertatea de a constitui organizaţii sindicale. La nivel sectorial întreprinderile cu sub 15 angajați reprezintă 68% din industria textilă și 95% din industria comerțului. De asemenea, peste 40% din populația ocupată este reprezentată de lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați, care nu au dreptul de a constitui sau face parte din sindicate și, datorită practicilor manageriale de intimidare și amenințare tolerate de actualul cadru legislativ și instituțional, nivelul mediu de sindicalizare a scăzut simțitor. Negocierile colective la nivelul sectoarelor de muncă au atins în 2017 un minim fără precedent, în acest moment neexistând nici un contract colectiv de muncă la nivel sectorial, 66% dintre angajații din România nefiind protejați de niciun contract colectiv de muncă. Și asta în contextul în care Codul Muncii face de 62 de ori trimitere la contractul colectiv de muncă, pentru reglementari, cum ar fi planul de formare profesionala, pauza de masa, zile libere suplimentare. Legislația cu privire la dialogul social adoptată în 2011 încalcă Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii, Convenţia ILO nr. 87 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, 1948 şi Convenţia OIM nr. 98 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi negociere colectivă, 1949, ratificate de România.
    1.915 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Confederațiile sindicale naționale reprezentative din România