• Respectați principiile nediscriminării în educație!
    Considerăm că orice reformă a sistemului educațional românesc nu poate fi completă fără creșterea atenției pentru promovarea diversității ca resursă educațională și fără acțiuni concertate pentru combaterea discriminării grupurilor vulnerabile, în acord cu Constituția României, legislația existentă, precum și tratatele internaționale la care România este parte. Mai mult, un sistem de educație incluziv și eficient are la bază libertatea de gândire și de exprimare, gândirea critică, respectul față de profesori, elevi și studenți și asigurarea de oportunități egale pentru toți, indiferent de categoria socială. Prin urmare, solicităm: Includerea principiilor egalității şi nediscriminării în noile legi ale educației; Asigurarea unui cadru de dezbatere pentru legile educației, care să includă toți actorii relevanți; Legile educației să se bazeze pe principii democratice, ale statului de drept, independente de ingerințe religioase; Includerea în planul național de formare continuă în cariera didactică a unor cursuri cu privire la importanța combaterii discriminării și a promovării diversității, echității și incluziunii; Asigurarea de servicii de sprijin pentru grupurile vulnerabile în școli și universități și în relația cu părinții și profesorii, pentru a preveni abandonul școlar și riscurile care conduc la acesta: hărțuire, denigrare, anxietate, suicid; Problematica bullying-ului să fie abordată într-o manieră serioasă, respectiv să existe mecanisme de prevenire, de depistare și sancționare a faptelor de violență psihologică - bullying, în conformitate și cu Legea 221/2019 pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale 1/2011. Având în vedere importanța diversității și incluziunii, considerăm necesar ca noua lege a învățământului preuniversitar să includă, în trunchiul comun, o disciplină despre diversitate, echitate și incluziune (DEI). Un astfel de curs ar trebui să fie disponibil tuturor elevilor din ciclul liceal. În final, semnatarii acestei adrese speră că principiile și valorile incluse în noile legi ale educației, respectiv principiul nediscriminării, egalității de șanse, incluziunii sociale și respectului vor fi reflectate în cadrul normativ. Organizații semnatare: Asociația MozaiQ LGBT Asociația CIVICA Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică Federația Asociațiilor Studenților la Psihologie și Științele Educației „Cognosis” Consiliul Municipal al Elevilor București Federatia UNOPA Consiliul Național al Elevilor ActiveWatch Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” Asociatia E-Romnja Consiliul Județean al Elevilor Vrancea Asociatia Eu Sunt! Tu? Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP) Centrul de Resurse Juridice Asociația Transcore ARAS - Asociația Română Anti-SIDA Fundatia Proiectul pentru Educatie Civica si Dezvoltare Academica (ECDA) Asociația ACCEPT Asociatia Equivox Carta Diversității din România Asociația SEXUL vs BARZA Asociația Iele-Sânziene Asociatia CUTRA Asociația Rise OUT Asociatia Identity.Education Grup de inițiativă [H] BRAȘOV Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO) Asociația EasyECO Asociația PRIDE România Asociația Front Asociația Sens Pozitiv Club IMPACT - Imbatabilii Picior de Munte Romanian Harm Reduction Network Asociatia Plural Asociatia Reset Asociatia NEOS Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta Asociația HUMANE IN:DEED Asociația Incluziune pe Bune Asociatia A.R.T. Fusion Institutul Român pentru Pace - PATRIR
    2.125 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Asociația MozaiQ
  • Dorim oprirea prigoanei populatiei române din Ucraina si stabilizarea relațiilor diplomatice!
    Scopul principal este eliminarea principiilor sovietice și lăsarea în urma a fostelor neîntelegeri dintre România și Ucraina! Daca intrăm puțin în istorie, Uniunea Sovietică a anexat aceste teritorii la sfârșitul celui de al doilea război mondial! Dupa război, în Republica Moldova și restul Basarabiei (regiunea Ismail și Bucovina de Nord), a fost instaurată o politică de teroare anti română la care România nu a putut avea nici un raspuns, fiind sub ocupație rusă! Dar, din păcate, după destramarea Uniunii Sovietice și independența Ucrainei, această politică de distrugere a identității românești a continuat! Orice mișcare românească a fost tot timpul strivită în Ucraina, chiar și după ce vremea sovietică a luat sfarșit! Dar, totuși, dupa 9 ani de la caderea lui Viktor Ianukovici si a guvernului pro-rus, Ucraina înca nu a schimbat nimic! Asta în mare parte din cauza relațiilor extrem de reci și de neprietenoase între Ucraina și România! Dar nimeni nu se gândește la aceea populație românească, căreia, pe vremea interbelică, i s-a spus că sovieticii sunt oameni fără Dumnezeu iar ca Uniunea Sovietică este iadul pe pământ și au fost abandonați de o Românie neputincioasă! Acea populație continuă să fie persecutată de mai bine de 78 de ani, până în acest moment! Dar România încă da dovadă de dezinters față de acei oameni! Cărora, la Marea Unire, le-a fost făcută promisiunea că niciodată nu vor fi lasați de patria mamă! În sud-vestul Ucrainei, România este văzută ca inamicul numarul 1 de mai bine de 78 de ani! Inclusiv Ucraina este o mare străină față de români și de România! Relațiile, până în martie, fiind foarte reci, aproape inexistente! Totuși, realizez că Ucraina are propiile sale tulburări, dar acum se poate schimba ceva! În acest moment România și Republica Moldova își pot face vocea auzită în privința românilor și moldoveniilor din Ucraina care au fost persecutați de mai bine de 78 de ani și le-a fost spălată mintea pe vremea Sovietică, care, iată că a disparut de mai bine de 32 de ani, dar nicio schimbare! Dorim într-un număr cât mai mare, o schimbare în relațiile diplomatice dar și un respect reciproc! Inclusiv respectarea românilor și oprirea atacurilor împotriva lor! Eu nu doresc prin aceasta petiție, vre-un atac împotriva Ucrainei ori agitarea populației! Eu doresc doar ca această populație să nu mai fie persecutată!
    10 din 100 Semnături
    Inițiat de Darius Gontea
  • Validarea alegerilor electorale cu prezență la vot, începând cu 50%+1 - Votul de neîncredere
    Votul este o opțiune, care se poate exprima în mai multe feluri: -direct prin prezență la vot și acordare vot - prin absență neavând încredere în candidați. Dacă tu ști că pe fiecare listă, de la fiecare organizație politică, există cel puțin un candidat care are un dosar penal, a fost condamnat pentru o infracțiune, are legături cu lumea interlopă etc.. ești îndreptățit să nu îți exprimi votul fizic, acordând astfel, un vot de neîncredere. Dacă validarea alegerilor ar fi făcută, dacă prezența la vot, este mai mare de 50%+1, atunci și această exprimare electorală este contorizată și ar bloca abuzurile politice.
    19 din 100 Semnături
    Inițiat de Mihai Jerdan
  • Proba la Lb Română de la E.N este discriminatorie și încălcă art 45 din Legea 1 a Ed.Naț /2011!
    Un elev din învățământul pentru minorități învață la școală toate materiile (mai puțin limba română) în limba maternă conform art 45 aliniatul (1) din LEGEA educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011. Fac aceleași 35 h/săpt, la nivelul clasei a VII-a spre exemplu, exact ca si minoritatea maghiară. Totuși, restul minorităților sunt discriminați de M.E și par a fi neimportanți find obligați să dea proba la limba română exact ca și majoritarii, etnicii români, care fac toate materiile în limba română, exersând-o astfel mai mult iar în plus curricula pentru predarea în limba română are în medie cu 6- 7 ore mai puțin pe săptămână decât cea în limba minorităților, deci elevii români au mai mult timp liber pentru relaxare sau studiu suplimentar și mai puțin stres la școală. Mai mult, toți elevii absolvenți de clasa a 8-a de la minorități, susțin 3 probe la E.N, adică și proba de limba și literatura Maternă care este la fel de complexă ca cea la limba Română!!!
    17 din 100 Semnături
    Inițiat de Cristina Stark
  • Școală online pentru cei vulnerabili
    Pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor cu vulnerabilități. Nu cred că își dorește nimeni să fie puse vieți omenești în pericol și în suferință. Aceste persoane suferă din cauza afecțiunilor pe care le au zilnic ... Nu cred că este necesar să fie puși în situații și mai grave sau ireparabile. În viață cea mai importantă este SĂNĂTATEA. Orice se poate recupera, dar aceasta nu, mai ales având în vedere contextul actual (haotic, lăsat la întâmplare într-o pandemie încă nefinalizată!)
    428 din 500 Semnături
    Inițiat de Claudia Polecra
  • Evenimente sportive maghiare pe unul dintre canalele Digi Sport!
    Menționăm că în România, la recensământul din 2011, 1 237 746 de persoane s-au declarat maghiari, iar cei cu identitate maghiară sunt legați nu doar de pământul natal și de patria lor, ci și de națiunea maghiară. Atașamentul lor emoțional față de maghiarime se manifestă și la evenimentele sportive. Maghiarii iubitori de sport din Transilvania sunt interesați de evoluția sportivilor maghiari, a echipelor naționale ale Ungariei și cluburilor ungare care concurează la competiții internaționale. Ca urmare a aderării Ungariei și României la Uniunea Europeană, maghiarii din România pot comunica astăzi mai ușor și mai liber cu cei din Ungaria. Televiziunea prin cablu RDS-RCS oferă în prezent 23 de canale TV cu difuzare în limba maghiară. Printre acestea se numără canalul de sport M4 al televiziunii publice ungare. Cu toate acestea, în domeniul emisiunilor sportive, nu numai că nu au dispărut granițele, dar au apărut frontiere noi în ultimii ani. Organizatorii de evenimente sportive au limitat drepturile de difuzare la frontierele naționale. În timp ce în urmă cu zece ani transmisiunile sportive ale televiziunii publice ungare puteau fi urmărite neîngrădit prin intermediul televiziunilor prin cablu din România, în prezent majoritatea transmisiunilor în direct ale canalului de sport M4 sunt geocodate, ele pot fi văzute doar în Ungaria. Mai mult, în timpul transmisiunilor de știri sportive ale canalelor de televiziune publice M1 și Duna, ecranul se întunecă în fața spectatorilor din România care doresc să fie informați despre evenimentele sportive din Ungaria. Factorii politici maghiari au promis în repetate rânduri că vor pune canalul de sport M4 la dispoziția telespectatorilor din România. Acest lucru nu s-a reușit însă nici în cazul meciurilor disputate de naționala Ungariei la Campionatul European de Handbal din ianuarie 2022. Problema nu a putut fi rezolvată, deși competiția este organizată de Ungaria și de Slovacia, iar naționala de handbal a Ungariei și-a jucat meciurile la Budapesta. Rugăm factorii de decizie ai Televiziunii Digi Sport să țină cont de situația expusă mai sus și să acorde atenție și nevoilor fanilor sportului maghiar din România, atunci când selectează evenimente sportive transmise în direct. Suntem convinși că în cazul în care unul dintre cele patru canale ale Digi Sport și-ar planifica programul ținând cont și de dorințele telespectatorilor maghiari din România, ar putea să-și crească audiența.
    525 din 600 Semnături
    Inițiat de Janos Lukacs
  • Abonamente gratuite la transportul în comun pentru toți elevii
    Toți elevii au nevoie de abonamentul gratuit în mijlocul de transport în comun pentru a se putea deplasa la școală. Astfel nu ar mai fi discriminări și unii părinții nu ar fi puși la cheltuieli suplimentare, iar rata abandonului școlar nu ar mai crește.
    80 din 100 Semnături
    Inițiat de Ion Popescu
  • S.O.S. - Cetățenii din Săcele își vor cartierele curate
    Întreaga comunitate romă din Săcele, județul Brașov (în mod special cetățenii din cartierele Gârcini și Subobrej) s-a mobilizat, s-a adresat autorităților pentru a cere curățenie în cartierele în care trăiesc. Străzile, pământul și apa Tărlungului sunt poluate de deșeuri depozitate ilegal. Deșeurile din comunitățile rome din Gârcini și Subobrej produc probleme locuitorilor, sănătății acestora și aspectului general din Săcele. Localitatea Săcele datează din anul 1366, este o localitate turistică de interes local, iar Drumul Național 1A și posibilul drum Săcele-Valea Doftanei-Câmpina traversează cartierul Gârcini. Ne mobilizăm în masă și dorim să avem cartiere curate și o viață sănătoasă. Da, este clar, trebuie făcută curățenie și strânse mii de tone de deșeuri pentru ca apoi miza trebuie să fie prevenția, acțiune pe cauze, nu pe efecte.
    103 din 200 Semnături
    Inițiat de Fekete Florian
  • Cerem Anularea Proiectului de Constructie a Statuii cu Ronald Reagan
    In 2017, Gabriela Firea a aprobat un proiect pentru constructia unei statui in onoarea fostului presedinte american Ronald Reagan. Glorificarea lui Ronald Reagan a fost incurajata de primaria capitalei, sub pretextul ca acesta "reprezinta un simbol[...]al respectarii drepturilor omului[...]" printre altele, dar aceasta declaratie invalideaza experienta si trauma comunitatilor minoritare cat si in SUA dar si in restul lumii. Sub Reagan, guvernul American a orchestrat si incurajat numeroase lovituri de stat in America de Sud, precum cel din Nicaragua, prin care guvernul american a sustinut grupul terorist de extrema dreapta "Contras" in lupta lor cu guvernul ales prin vot democratic de stanga. Acest grup este autorul a multor crime impotriva umanitatii, precum organizarea a unor trupe de moarte (death squads) care au rapit, torturat si executat sute de oameni. De asemena, guvernul Reagan a fost cel care a invadat Grenada in 1984, un act care a fost condemnat chiar si de catre aliati ai Americii precum Anglia ca fiind "o violarea a legii internationale." Guvernul Reagan a ignorat pandemia de SIDA in Statele Unite deoarece afecta comunitatea LGBT, iar acestia sperau ca moartea celor afectati o va eradica. Aceasta lipsa de actiune a cauzat moartea a zeci de mii de persoane in timp ce guvernul Reagan a tratat o ca pe o gluma, numind boli cu transmitere sexuala "ciuma gay." Constructia unei statui in onorea presedintelui Reagan a fost aprobata de catre PMB sub Firea, dar Nicusor Dan a alocat recent 800,000 de lei pentru continuarea proiectului, o suma exagerat de mare pentru glorificarea unui om politic cu maini patate de sange. Continuarea proiectului arata o lipsa de respect pentru comunitatea LGBT din Romania aratata de catre un primar dintr un partid care se lauda ca fiind progresiv si pro LGBT.
    313 din 400 Semnături
    Inițiat de Mattia Iudean
  • PLOIEȘTI: Locuințe sociale în 2 ani, nu în 20!
    Orașele se dezvoltă și, pe măsură ce o fac, costul locuirii crește enorm. Pentru câteva categorii sociale, problema poate trece neobservată, dar ce se întâmplă cu ceilalți? Ce se întâmplă cu mamele, unchii, prietenii și rudele cu venituri medii, cheltuite jumătate pe chirii și rate, ce se zbat pentru a o scoate la capăt zi de zi? Mai ales acum, în contextul pandemiei, trebuie să ne mobilizăm pentru sutele de mii de persoane care locuiesc în condiții precare, riscându-și constant sănătatea. Trebuie să ne pregătim împreună și pentru momentul în care, în contextul crizei economice, vor dispărea multe locuri de muncă, punând multe persoane în incapacitatea de a plăti costurile locuirii (chirie ori credit). Ca să putem trece cu bine peste această provocare mondială, criza locuirii trebuie rezolvată. Locuințele adecvate, accesibile ca preț raportat la venit, nu ar trebui să fie un vis îndepărtat, ci o realitate, cu termen limită de maxim 2 ani! Ce sunt locuințele sociale și cine are dreptul la una? Locuințele sociale țin de domeniului public și se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței. Cetățenii pot aplica pentru o locuință socială dacă venitul lor este până la salariul mediu pe economie. Care este problema cu locuințele sociale acum? Accesul la acestea este limitat, formalitățile sunt complicate, iar mulți dintre solicitanți trebuie să reia procedura complicată de întocmire anuală a dosarului, an după an, ajungând să aștepte și până la 20 de ani pentru o locuință. Cum putem soluționa problema și ce le cerem viitorilor aleși locali? ● Vrem ca noile persoane alese pe posturi de primar, viceprimar și consilier local să asigure servicii publice adecvate ce includ asigurarea unui stoc de locuințe sociale care răspunde nevoilor locale și se înscrie printre obligațiile municipalității ● Vrem o administrație publică locală interesată de problema locuirii, care găsește soluții inovatoare la una dintre cele mai mari probleme ale cetățenilor: costurile exorbitante și în continuă creștere ale locuințelor de pe piață. ● Vrem o administrație care, potrivit Legii locuinței și Codului Administrativ, ia decizii privind realizarea fondului de locuințe sociale, fie prin construcții noi, fie prin reabilitarea unor construcții existente, pentru a oferi cetățenilor îndreptățiți, în timpul cel mai scurt posibil, locuințe sociale. Vrei să ajuți? Implică-te! Semnează petiția și dă mai departe! De ce este important să semnezi? • Pentru a responsabiliza viitorii aleși să nu lase pe nimeni fără locuință adecvată prin găsirea de soluții inovatoare, ce folosesc toate pârghiile legale, pentru rezolvarea crizei locuirii. • Deoarece Covid-19 ne-a arătat cât de vulnerabili suntem toți și că doar prin solidaritate vom putea avea un oraș al tututor. • Pentru că locuirea este o nevoie primordială, iar dreptul la locuire este un drept universal al omului. Acasă ne îngrijim sănătatea și ne refacem energia pentru muncă, învățare și implicare socială. Pentru asta, înainte de toate este necesară o locuință adecvată, cu costuri accesibile, raportate la venit.
    14 din 100 Semnături
    Inițiat de Vasile Grozea
  • Solicitam MAPN sa retraga Proiectul de Lege priviind Politia Militara
    Consideram ca acest proiect de lege, prin forma sa este degradant si totodata periculos pentru cetateni si pentru un stat democratic, conferind o serie de noi posibile abuzuri, cat si derapaje tipice sistemelor autoritare.
    24 din 100 Semnături
    Inițiat de Cosmin Olteanu Picture
  • S.O.S. - Copiii din Gârcini NU au acces la educație
    Abia recent, 500 de tablete au fost distribuite copiilor, una per familie cu mai mulți școlari, însă: • elevii nu deţin abilităţi minime necesare pentru a folosi tableta şi a utiliza aplicaţiile educaţionale • nu pot beneficia de ajutor de la alți membri ai familiei din cauza analfabetismului, în special digital • iar în acest cartier nu există acoperire cu semnal la telefon / internet (5-10% din minimul necesar). Față de situația generală problematică dintotdeauna a comunității de romi din cartierul Gârcini - Săcele, pandemia a dat naştere unei dificultăți majore în plus: lipsa accesului la educație a celor aprox. 1500 de elevi, din martie 2020 și până în prezent.
    629 din 800 Semnături
    Inițiat de Florian Fekete