Ursoaica Anca are peste 20 de ani. Toată viața și-a trăit-o în captivitate fiind mai puțin norocoasă ca sora ei, Irina, care a fost mutată din grădina zoologică din Piatra Neamț într-un sanctuar. În schimb, Anca în fiecare zi a vieții ei stă închisă la Zoo Cozla. E stresată, apatică și fără chef de viață. Spațiul în care stă e din gratii ruginite și ciment măcinat, iar apa ei este extrem de murdară. Arareori are acces la dealul înverzit de lângă cușcă, mai ales că fiind atracția principală a grădinii zoologice, administratorii vor să fie foarte vizibilă vizitatorilor. Turiștii îi aruncă dulciuri și alte alimente care în mod natural nu au ce căuta în dieta sa. Strigatul, chematul, zgomotele provocate de mașinăriile din parc, flash-urile telefoanelor sunt alte surse de stres pentru ursoaică, alături de ținerea ei în captivitate. Este injust ca un animal să-și trăiască viața în cușcă, privat de libertate în numele distracției și să fie transfomat în obiectul curiozității noastre. Rolul educativ este inexistent în acest caz, copiii învățând doar că locul animalelor sălbatice e în cuști mici și inadecvate - în comparație cu nevoile biologice reale, departe de pădurile lor. Și astfel, rapid, copiii se obișnuiesc că animalele sunt pentru distracția noastră egoistă, că putem să le folosim după bunul plac, că noi putem decide când și cum trăiesc și că e acceptabil să fim cruzi.