• Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces neîngrădit la vot.
    Din păcate în România obstacolele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități - fie ele legale sau tehnice - atunci când doresc să-și exercite dreptul la vot sunt încă prea mari. Sute de mii de cetățeni români nu pot vota din cauza procedurilor organizatorice care nu țin seama de cerințele induse de handicapul lor. Avem legi, hotărâri, planuri, strategii, normative pentru accesibilizare. Dar le avem în teorie, pentru că ele sunt ținute într-un dosar, puse într-un sertar și uitate. Pentru că în realitate, autorităţile par incapabile să găsească soluţii sau să aplice legea. E timpul să schimbăm lucrurile
    12 din 100 Semnături
    Inițiat de Ana Galbenu
  • Vrem aer curat în Ilfov!
    În ultima perioadă, locuitorii din județul Ilfov au reclamat apariția un miros foarte puternic, înecăcios, toxic, noaptea după ora 23:00. Această situație a apărut în aprilie 2020, dar a continuat până acum (august 2020). Atât în aprilie 2020 cât si acum, zeci de locuitori au reclamat această situație la 112 (noaptea, când mirosul este persistent), au făcut adrese la Garda de Mediu, au contactat televiziunile. Deși autoritățile răspund mereu că este vorba despre incendii de vegetație, totuși mirosul reclamat este diferit de cel generat de simpla incendiere a vegetației; mirosul degajat pare a indica mai degrabă plastic și/sau deșeuri de altă natură. Dacă în aprilie 2020 rețeaua Airly indica un grad ridicat de poluare (PM10, PM 2,5 și O3), la acest moment este adevărat ca aceeași rețea indică un grad de poluare mai redus, cel puțin prin comparație. Totuși aspectul relevant rămâne poluarea aerului, disconfortul olfactiv și nu în ultimul rând impactul negativ asupra sănătății locuitorilor zonei.
    3.111 din 4.000 Semnături
    Inițiat de Asociația CIVIS Mogoşoaia Picture
  • Reprezentare corectă în Parlamentul României pentru Diaspora
    Sunt, conform datelor oficiale, mai mult de 650.000 de cetățeni români posesori de pașaport CRDS. Norma de reprezentare, conform Legii 208/2015, este de 73.000 alegători pentru un deputat, și de 168.000 de alegători pentru un senator. Asta înseamnă 8,90 deputați, respectiv 3,87 senatori. Repet, conform unor cifre oficiale. Iar Diaspora are alocați, actualmente, 2 senatori, și 4 deputați!
    22 din 100 Semnături
    Inițiat de Iliescu Liviu
  • Mai multe autobuze RATBV la Codlea!
    Mii de codleni fac naveta săptămânal. De la începutul crizei, pe lângă frecvența redusă de transport, aceștia trebuie să îndure și aglomerații zilnice, care cresc exponențial riscul de îmbolnăvire. Mulți dintre ei își exprimă frustrarea și așteptările pe rețelele de socializare însă fără efect. Este nevoie să aratăm aleșilor că există un număr foarte mare de nemulțumiți!
    60 din 100 Semnături
    Inițiat de Ovidiu Paraschivescu
  • Salvați Streiul, opriți mafia balastierelor!
    Streiul ar trebui să fie pentru români un râu sacru. Este râul sub albia căruia se spunea că a fost ascunsă comoara lui Decebal, este râul dintre Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Sarmizegetusa Regia. Dar, din păcate, cursul său mijlociu a fost mutilat de trei hidrocentrale ceaușiste. Însă cursul Streiului amonte de acestea și-a păstrat caracterul natural, are o valoare ecologică, peisagistică și științifică enormă. Sectorul de Strei din proximitatea satului Ciopeia reprezintă singurul curs de râu mare din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. Mai mult, pe vechile hărți cursul superior al Streiului, amonte de confluența cu Râul Mare, apare sub denumirea de Petros. Ea vine, desigur, de la patul pietros al albiei, acesta dă specificul și valoarea acestui râu, și este de neconceput să acceptăm să i se fure râului chiar specificul său! Așa cum nu are ce să caute un gater într-o rezervație forestieră, nu are ce să caute o stație de sortare într-un geoparc! Șefa S.T. Hunedoara al ANANP are o argumentație de avocat al distrugătorilor naturii și susține mutilarea Streiului, printr-o adresă cu tentă manipulatoare, cu date false, care denotă dispreț față de patrimoniul natural. De exemplu, alege doar ce-i convine dintre elementele cu importanță științifică protejate de geoparc și susține că acolo nu este zonă inundabilă, deși harta oficială Copiernicus prezintă întreaga parcelă ca zonă ripariană, inundabilă. Conform OUG 57/2007, managementul unui geoparc se face în conformitate cu recomandările UNESCO. Potrivit acestora, geoparcul trebuie să conserve elemente geomorfologice şi peisagistice care furnizează informaţii pentru discipline ştiinţifice precum: geomorfologia, geografia fizică, hidrologia, sedimentologia şi pedologia. Evident că singurul curs de râu relativ mare în stare cvasi-naturală din geoparc furnizează informații științifice pentru toate aceste discipline. Geomorfologia fluvială a Streiului este extrem de importantă și orice deteriorare a sa i-ar știrbi valoarea științifică. Iar această importanță este la nivel de țară, pentru că nicăieri altundeva nu mai avem un râu relativ mare, în stare cvasi-naturală, într-un geoparc. Dacă în geoparc nu protejăm geodiversitatea, atunci evident că nu o vom face nicăieri. Cele două activități industriale conexe ar reprezenta și o încălcare a Convenției de la Berna, o serie de specii protejate prin aceasta (Crex crex, Alcedo atthis, Cinclus cinclus, specii de Motacilidae, microchiroptere, Lutra lutra etc.) având habitatul pe suprafața vizată. Exploatarea substratului albiei, chiar dacă are loc doar local, face ca întreaga structură a albie în amonte să se prăbușească, ca un castel de nisip. Impactul este perceput, în timp, chiar și pe zeci de kilometri în amonte. Iar Curtea de Justiei a UE a clarificat, în în cauza C-461/13, că este interzisă deteriorarea cu o clasă a structurii și substratului patului râului. Nu doar corpul de apă de pe râu (RORW4.1.117_B1) ar fi afectat de balastieră, ci și corpul de apă subterană din luncă (ROMU16). Legea Apelor prevede că ”se interzice amplasarea în zona inundabilă a albiei majore și în zonele de protecție precizate la art. 40 de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuințe sau anexe ale acestora.” Fâșia de vegetație forestieră de pe malul stâng al Streiului, care acoperă și o parte din parcela 62419 (parcela pe care se propune stația de sortare), având o suprafață mult mai mare de 0,25 ha, reprezintă legal o pădure, coform art. 2, alin. 1 din Codul Silvic. Garda Forestieră ar trebui să verifice legalitatea defrișării din această pădure, de pe parcela 62419. OUG 57/2007 prevede, la art. 27, că este interzisă scoaterea terenurilor din circuitul agricol ori silvic pe raza ariei naturale protejate, cu excepția celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă. Geoparcul neavând un plan de management aprobat, nu există o zonă de dezvoltare durabilă. Acest fapt a fost clarificat deja în deciza definitivă a Curții de Apel Alba Iulia: https://www.romaniacurata.ro/wp-content/uploads/2020/07/Decizie1728-alba-iulia_compressed.pdf De asemenea, conform art. 2, litera d) din legea 289/2002, pădurea în cauză constituie o perdea forestieră de protecție. Ca sa nu mai avem scuze din partea distrugatorilor naturii, Direcția Silvică Hunedoara trebuie să depună toate diligențele necesare pentru intabularea perdelei forestire de protecție de pe Strei. Parcela amenințată de proiectul industrial figurează la cadastru cu date false, ca ”teren neproductiv”. O suprafață semi-naturală dintr-o arie naturală protejată nu are cum să reprezinte ”teren neproductiv”. Toate suprafețele de acest fel furnizează servicii ecosistemice. Cu atât mai mult o suprafață de luncă, implicit cu o valoare ecologică considerabilă. Nu în ultimul rând, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului este menționat chiar și în ”Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România”. http://turism.gov.ro/web/wp-content/uploads/2018/11/Anexa-Strategie-ecoturism.pdf Iar stațiile de sortare și balastierele sunt incompatibile cu ecoturismul. Stim că patronul firmei, fost consilier județean, a trecut de la PSD la PNL, deci este în grațiile actualei guvernări, dar astfel de ingerințe ale politicului în domeniul protecție naturii trebuie să înceteze, dacă vrem să mai lăsăm vreo urmă de natură generațiilor următoare! Râurile României și luncile acestora sunt devastate de către mafia balasterelor. Dacă nici într-un geoparc, unde protecția geodiversității (principala victimă a balastierelor) trebuie să primeze, nu sunt interzise balastierele, înseamnă că activitatea autorităților de mediu din România a ajuns să fie complet viciată de corupție. Și că declarațiile Ministerului Mediului cu privire la balastiere nu reprezintă decât miciuni politice. https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/dezastru-ecologic-pe-raurile-din-romania-utilajele-care-schimba-schimba-cursul-apelor.html
    1.725 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Calin Dejeu
  • PROTECȚIE pentru Parcul Natural Văcărești
    Parcul Natural Văcărești, cel mai mare spațiu verde compact al Capitalei, nu are pază permanentă! În februarie 2020, peste 60 ha din suprafața parcului au ars în cel mai mare incendiu din ultimii ani. Din descrierea martorilor, focul a fost pus intenționat. Anual, în anotimpul cald, odată cu uscarea vegetației, au loc incendii care amenință echilibrul natural, vizitatorii, infrastructura turistică și chiar zonele învecinate ale parcului. Săptămânal, echipa de supraveghere a APNV, voluntari și vizitatori semnalează către ANANP acte de vandalism asupra panourilor de informare, deșeuri abandonate, acte de braconaj și chiar situații ce pot pune în peircol vizitatorii și voluntarii. Această situație este inadmisibilă, este o jignire la adresa vizitatorilor și o rușine pentru autoritățile române. Până în anul 2018, paza și spupravegherea parcului erau exercitate de Asoc. Parcul Natural Văcărești, în calitatea de administrator. Asociația demarase programe de supraveghere și avea un corp propriu de rangeri. În 2018, administrația instituită de APNV a fost desființată prin Ordonanță de Urgență iar sarcina aprobării documentelor strategice, a pazei și supravegherii parcului a fost preluată, FORMAL, de către Ministerul Mediului prin ANANP. În ciuda solicitărilor repetate, formulate în ultimii doi ani, prin care cerem instituirea pazei, parcul este în continuare nesupravegheat și expus pericolelor. Ministerul Mediului, prin ANANP, trebuie să își facă datoria legală și să se angajeze în conservarea și protejarea singurului parc natural situat în mediul urban din România. Contact Asociația Parcul Natural Văcărești: [email protected]
    4.911 din 5.000 Semnături
    Inițiat de Gabriela Poiană
  • Închidem Groapa de Gunoi din Costinești
    Nu este posibil ca intr-o tara europeana, la cateva sute de metri de o statiune turistica să ne confruntăm cu o astfel de situație: turistii vor fi din ce în ce mai puțini, cotațiile imobiliare vor scădea drastic, taxele și impozitele de asemenea, astfel incat atât locuitorii, dar și administrația vor avea de suferit din ce în ce mai mult în urma continuarii funcționarii aceste gropi. Dacă proprietarii gropii au primit aviz de funcționare, atunci considerăm că autoritățile actioneaza ca un complice, neînchizând acest focar. Dacă autorizația de funcționare a fost prelungită, ne întrebăm cum a fost posibil în condițiile în care emanațiile de gaze sunt atat de puternice incat constituie un atentat la sănătatea populației. Rugăm Primăria Comunei Costinești, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Agenția Națională pentru Protectia Mediului să ne răspundă. Ne vom adresa și Comisiei Europene pentru a fi luați în considerare! Va rog pe toți cei care va simțiți afectați sau pe cei care empatizati cu locuitorii Comunei Costinești sa semnați aceasta petiție! Va mulțumim, USR Filiala Costinesti
    281 din 300 Semnături
    Inițiat de Marius Dragu
  • Vrem ca familia să decidă forma de învățământ pe durata pandemiei (școala online sau clasică)
    Având în vedere că: *În România prevalența bolilor cronice la nivel național pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, aflați în evidența cabinetelor medicale școlare este 16,62%, iar 5000 de copii suferă de o formă de cancer. *În România 7,4 milioane de români suferă de hipertensiune arterială, afecțiune care, tratată, asigură o speranță de viață normală, iar 39% dintre aceștia sunt persoane cu vârste între 45 și 64 ani; România are peste 3 milioane de pacienți cronici și peste 200.000 de bolnavi de cancer. *Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică a afirmat că vor exista, cu siguranță, focare de Covid-19 în școli și că boala va circula printre elevi după modelul gripei. Reprezentantul aceleași instituții asigurându-ne că cei mici nu sunt atât de grav afectați de infecția cu virusul Covid-19, fără să menționeze nimic despre transmiterea acestuia mai departe, familiilor elevilor; *Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că a redus, până la limita minimă recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății, distanța care trebuie păstrată între elevi, adică la 1 metru, cu toate că peste tot recomandarea este de 1,5 m, inclusiv în supermarketuri, iar școala, în special în marile orașe, nu poate asigura distanțarea necesară derulării actului educațional fără contaminarea cu Covid 19; *Constituția României, prin articolul 32, prevede că dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal şi prin cel profesional, prin învățământul superior, precum şi prin alte forme de instrucție şi de perfecționare. Deci, și copiii din familii cu boli cronice au dreptul să învețe, dar au și dreptul ca să își protejeze și păstreze în viață părinții și bunicii; *Conform declarației Președintelui României, învățământul online este acceptat ca formă de învățământ; *Profesorii și personalul auxiliar din școli pot fi la risc crescut de a dezvolta complicații.
    8.834 din 9.000 Semnături
    Inițiat de Părinții Cer Schimbare Picture
  • Un elev de gimnaziu muncește cât un adult
    Există o lege promulgată, iar legea nu prevede că se ea aplică doar elevilor de 10-11 ani. Legea trebuie aplicată tuturor elevilor, altfel este discriminatorie; Elevii care sunt acum a VI-a vor mai studia încă 3 ani pe o programa și un plan cadru dezastruoase pentru sănătatea lor fizică și psihică, doar pentru că au avut ghinionul nu fie anul acesta la început de nivel de învățământ? Elevii de clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a vor studia după un plan cadru și o programa încărcate, în condițiile în care la clasa a IX a acceptăm că ei trebuie să aibă cel mult 30 ore/săptămâna. Copiii de 13-14 ani vor munci mai mult decât cei de liceu.
    479 din 500 Semnături
    Inițiat de Parintii cer schimbare Picture
  • Distanțarea fizică în tren nu ar trebui să fie un moft
    Pentru că este important să luăm atitudine. Împreună putem face acest lucru să se întâmple. Nu mai putem merge pe principiul: ”las-o ma că merge așa” în context de pandemie. Semnează și tu și invită-ți și pe prietenii tăi să o facă!
    14 din 100 Semnături
    Inițiat de Mihaela Enea
  • Scapă infractorii sexuali de pedepse majorate cu ajutorul Guvernului?
    Scrisoare deschisă adresată Prim Ministrului Ludovic Orban În atenția liderului de grup PNL din Camera Deputaților Florin Roman, doamnelor și domnilor senatori și deputați liberali Domnule Prim Ministru Ludovic Orban, 307 organizații neguvernamentale active în domeniul protecției copilului, asistenței victimelor traficului de persoane, violenței domestice, drepturilor omului, independente sau grupate în federații și rețele din domeniul serviciilor sociale și acțiunii civice vă solicită explicații publice cu privire la contestarea la Curțea Constituțională a României de către Guvernul României a Legii pentru modificarea și completarea Legii 286/2009 privind Codul Penal și a art 223 din Legea 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, prin care era prevăzută majorarea pedepselor pentru pedofili și violatori și imprescriptibilitatea acestor fapte. În România, care se confruntă cu o incidență crescută a infracțiunilor de viol și pedofilie, având în vedere gravitatea excepțională a acestor fapte, dificultatea cu care se instrumentează aceste dosare și durata mare de la momentul infracțiunii, pănă la o eventuală condamnare, nu înțelegem ce resort a făcut Guvernul României să apere acești infractori, chiar împotriva votului dat de senatorii și deputații propriului partid. Numai în 2019, conform Poliției Române au fost violați 197 copii și 918 femei, o victimă decedând și au fost înregistrate 328 agresiuni sexuale, dintre care 103 cu minor. Au fost reclamate Poliției Române 643 acte sexuale cu minor, 53 cu victimă sub 13 ani și 412 cu victimă între 13 și 15 ani. Conform statisticilor oferite de Consiliului Superior al Magistraturii, 2037 dosare privind actul sexual cu un minor au ajuns în instanțele românești în ultimii cinci ani, alături de alte 355 de dosare de viol cu victimă sub 16 ani. Nu în puține cazuri vedem cum instanțele de judecată consideră că victime cu vârste fragede își pot da consimțământul, în timp ce infractorii sexuali primesc pedepse cu suspendare. Toate acestea în condițiile în care nu avem un sistem de reintegrare a condamnaților și pe prevenire a recidivei. Cum este posibil ca Guvernul României să conteste aceste acte normative care să descurajeze astfel de infracțiuni și să se adreseze Curții Constituționale a României ”din perspectiva infractorului”? Urmările acestor traume majore pentru victime sunt uneori imposibil de vindecat și mutilează existența copiilor și femeilor, a căror perspectivă este suferința pentru toată viața. Pe de altă parte, am asistat la faptul că o altă modificare importantă a art. 199 (alin 2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, care ar fi descurajat înfracțiunile de violență domestică prin faptul că împăcarea victimei cu agresorul nu mai atrage înlăturarea răspunderii penale, deși trecută pe ordinea de zi a Camerei Deputaților în 28.07.2020, a fost exceptată de la vot. Raportul final pentru PLX 103/2018- inițiativa la care facem referire, există inclusiv pe site-ul Camerei Deputaților. Tot acolo există și un aviz negativ din partea Ministerului Justiției (Guvernului), fără explicații. Vă solicităm dumneavoastră, domnule prim ministru, explicația acelor acțiuni ale Ministerului Justiției și al Guvernului pe care îl conduceți: contestarea la CCR a unei modificări care să descurajeze infracțiunile de pedofilie și viol și avizul negativ pentru o altă modificare ce ar face posibilă pedepsirea oricărui agresor din familie. Domnule Florin Roman, Vă solicităm și dumneavoastră explicații cu privire la acțiunile întreprinse de dumneavoastră ca lider de grup, pentru susținerea votării acestui proiect, având în vedere că inițiatorul este deputat PNL. Care este motivul amânării votului pe PLX 103/2018 în Camera Deputaților, la o ședință la care grupul pe care îl conduceți poate construi majoritatea la vot? Precizăm că orice amânare a votului mai scapă niște agresopri nepedepsiți, așa că vă solicităm urgentarea votului final. Așteptăm public aceste explicații, pentru a ne fi clar cine în slujba cui lucrează. Semneză această scrisoare DIN PERSPECTIVA COPILULUI VIOLAT ȘI AL FEMEII BĂTUTE: Asociația Necuvinte Asociația Ajungem MARI Asociația femeile se Implică Asociația Femeilor Jurnaliste din România „Ariadna” Asociația Femeilor Românce din Italia – ADRI Asociația Lindenfeld Asociația Reaching Out România Asociația Tineri pentru Tineri Asociația VedemJust Centrul Romilor Romani Criss Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară Fundația Corona Fundația Ușă Deschisă (trafic de persoane) Societatea de analize feministe AnA Societatea de Educație Sexuală și Contraceptivă Susținute de federațiile și rețelele: FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale Romanian Women's Lobby Federația Dizabnet – Rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități FONPC- Federația ONG pentru Copil Consiliul Național al Dizabilității din România
    17 din 100 Semnături
    Inițiat de FONSS FONSS
  • Salvarea și reabilitarea gării de călători din Năvodari(Stațiunea Mamaia Nord)
    Trenurile veneau şi ple­cau mereu din GARA Nă­vo­dari. Veneau încărcate cu speranțe din toată țara și plecau pline de amintiri memorabile de la mare. PSD a distrus TOT! Dar odată.... pe un 14 septembrie a plecat ULTIMUL tren cu copii din această GARĂ, lăsând acest LOC pradă devastării, indolenței și hoției PSD, o hoție continuată de PSD în Navodari, timp de zeci de ani. Tabăra de copii din Năvodari pri­mea cei dintâi vizitatori la 1 iunie, de Ziua Copilului. Apoi, la 15 iunie ve­neau copii de la gimnaziu şi de la 15 iu­lie primea liceenii. Există amintiri prinse ca acele de siguranţă de sufletele noastre. Elevii şi liceenii de acum 30 de ani îşi amintesc cu siguranţă de zilele fier­binţi ale verii lui 1989, când adunau prietenii în tabăra de la Năvodari. Seri calde sau reci, cu dansuri sub cerul plin cu stele, cu teama că vor fi prinşi pentru că au părăsit tabăra fără ştirea profesorilor imediat după stingere, dar cu speranţa că seara următoare o vor lua de la capăt. Sigur își vor aduce amin­te întotdeauna de sala de mese, de ospătă­re­sele care le dădeau cacao cu lapte, pâine, ou fiert și mai ales de enervanta gimnastică de învio­rare, obligatorie... Vrem să reînviem legătura dintre București și Mamaia Nord (Năvodari). Odată reabilitată această gară veți avea ocazia de a ajunge în 2 ore de la București direct pe plaja stațiunii Mamaia Nord, fără a mai cheltui timp și nervi în traficul supraaglomerat din nordul litoralului.
    230 din 300 Semnături
    Inițiat de Grupul de Initiativa Locala Picture