Fiți alături de noi pentru a proteja patrimoniul construit și pentru a păstra viu un simbol pentru comunitatea din Urlați!

Imaginea României și a culturii sale sunt în pericol.

România nu poate constitui un pol ferm al libertății, al orientării pro-occidentale și al prosperității în Europa de Est fără a avea UN PUNCT NEUTRU DE STABILITATE ȘI DE IDENTITATE NAȚIONALĂ situat DEASUPRA vieții politice, al intereselor electorale și parlamentare de moment. Acest rol nu poate fi asumat de niciun Președinte, indiferent de proveniența sa politică, fiindcă Președintele este doar un funcționar public temporar, supus intereselor de partid, în timp ce un Rege sau o Regină SE IDENTIFICĂ cu Națiunea, în profunzimea sa.

Evaluarea corectă și transparentă a oricărui director sau angajat, dar mai ales a conducerii unei instituții a statului de importanța Institutului Național al Patrimoniului, este absolut imperativă pentru a păstra încrederea cetățenilor în guvern. Orice altceva denotă rea voință, lipsă de profesionalism și lipsă de responsabilitate pentru patrimoniul României din partea ministrului Romașcanu.

-va strica aspectul stradal -NU va fluidiza circulatia, dimpotriva o va aglomera, in fata scolii Oltea Doamna crescand riscul de accidente -cladirile vizate pentru a fi daramate NU sunt in paragina, sunt solide si bine intretinute

Muzeul Mineritului al fostei Întreprinderi miniere de stat din Roșia Montană a fost înființat în 1981 la inițiativa și sub coordonarea ing. şef Aurel Sântimbrean. Acesta adăpostește o reţea subterană de galerii romane (monument istoric ”Exploatarea minieră romană de la Alburnus Maior, Masivul Orlea” / cod AB-I-m-A-00065.02), instalaţii de măcinare a minereului, un Lapidarium aflat în prezent în restaurare prin efortul voluntarilor inițiativei Adoptă o Casă și o colecție de fotografii ce ilustrează tehnici şi tehnologii de extragere şi prelucrare a aurului în zona Roşia Montană. În ianuarie 2020, Ministerul Culturii anunța, în contextul reluării procedurilor de includere a sitului în Patrimoniului Mondial, că va iniția discuțiile cu Ministerul Economiei și cu Minvest S.A. pentru transferul Muzeului Mineritului din administrarea Întreprinderii Miniere Roșia Montană (filială Minvest S.A.) în cea a Ministerului Culturii. Scopul declarat era acela de a înființa Muzeul Național al Mineritului Aurifer. Ulterior, acest transfer a fost menționat și în programul de guvernare cu care Florin Cîțu a cerut votul de investire Parlamentului României. De atunci însă nu s-a făcut niciun progres. Clădirile continuă să se degradeze în ritm accelerat, colecțiile se deteriorează. Deși sute de turiști vizitează zilnic muzeul în zilele de vară, acesta riscă să se prăbușească complet, în timp ce nenumărate piese romane stau încuiate în depozitele companiei miniere canadiene…

1. Strict ştiinţific (fără niciun fel de părtinire, “evaluativ”) vorbind, Roşia Montană merită pe deplin statutul de sit protejat UNESCO. Tocmai excelenţa (care, în cazul minelor romane, merge până la unicitate, a) patrimoniului cultural al localităţii i-a făcut până acum pe politicieni să apeleze la decizii discreţionare pentru a apăra interesele companiei miniere: ei sunt conştienţi că, dacă Roşia Montană ajunge să fie luată în discuţie, onest, de către experţi internaţionali neimplicaţi în disputele de putere din România, în vederea înscrierii în patrimoniul cultural universal, ea va căpăta, fără nicio îndoială, statutul, nivelul de protecţie, şansele de dezvoltare comunitară pe care le merită. 2. USR (Uniunea Salvaţi România) îşi datorează însăşi existenţa, ca forţă civică şi abia ulterior politică, mişcărilor de stradă dedicate Roşiei Montane, în principal în toamna lui 2013 – primele demonstraţii publice, după foarte mulţi ani de amorţire totală a societăţii civile, care au repus România pe harta interesului şi a activismului cetăţenesc pentru democraţie. Valoarea simbolică a cauzei Roşiei Montane ar trebui să reprezinte, fără nuanţe sau ezitări, fără prefăcătorie şi politicianism, un punct de ancoraj pentru orice membru al USRPLUS – şi cu atât mai mult pentru conducerea/ decidenţii partidului. 3. PNL nu trădează pentru prima oară cauza Roşiei Montane; dimpotrivă, dezvoltarea abuzivă din trecut a companiei miniere, planurile ei de a pune în aplicare un proiect care încalcă nenumărate legi şi regulamente de protecţie româneşti, distrugerea deliberată a localităţii şi şantajul economic asupra comunităţii locale (prin impunerea unui statut “monoindustrial”) nu ar fi fost posibile fără complicitatea, în formă continuată, a politicienilor locali – cei de la care, de altfel, pleacă în mod explicit şi actuala solicitare adresată premierului Cîţu. Ca membru al USL, Partidul Naţional-Liberal a participat, de altfel, la elaborarea celui mai odios proiect legislativ din istoria postrevoluţionară a României – a legii care încălca/ modifica numeroase alte legi în folosul unui operator industrial privat, Legea Specială a Roşiei Montane (ulterior reintrodusă în procesul parlamentar ca modificare a Legii Minelor – şi aceasta respinsă, în cele din urmă, tot din cauza presiunii civice). De altfel, actualul argument principal al premierului Cîţu – că înscrierea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO ar periclita şansele României în actualul arbitraj internaţional – reia, fără modificări de esenţă, o grosolană dezinformare a fostului premier USL, Victor Viorel Ponta. Domnule Dan Barna, domnule Dacian Cioloş, participarea la Putere şi la guvernare presupune întotdeauna negociere şi compromis; dar acestea nu pot merge până la negarea completă a adevărului factual (valoarea sitului Roşia Montană în sine), până la falsificarea brutală a logicii juridice (nimeni şi nimic nu poate obliga România să-şi încalce sau modifice propria legislaţie de protecţie culturală sau ecologică, adaptându-se intereselor unui operator privat), până – şi acest aspect este extrem de relevant pentru USRPLUS – la abandonarea valorilor şi asumărilor primare de la care forţele politice care au încercat, în ultimul deceniu, revirimentul democratic al României s-au revendicat. Pentru USR, abandonarea/ trădarea cauzei Roşia Montană ar reprezenta un act public de autonegare, o sinucidere politică. "Roşia Montană e România", obişnuiam cu toţii să spunem în toamna “fierbinte” a lui 2013 – şi acesta nu era un slogan sentimental, ci mai degrabă constatarea lucidă a faptului că modul în care societatea politică românească va soluţiona chestiunea acestei localităţi va reprezenta proba clară a funcţionalităţii sau, dimpotrivă, a disoluţiei democraţiei româneşti. Iată că, un deceniu mai târziu, vă aflaţi în poziţia de a răspunde concret, fără echivoc, la întrebarea / provocările esenţiale pe care acest loc cu totul special din Apuseni le ridică în faţa ţării şi a naţiunii noastre privite în întregul (şi integritatea) lor.

Sunt bunuri de importanta pentru istoria recenta a României si aparțin patrimoniului cultural national. Trebuie păstrate in Romania de către statul roman pentru generațiile viitoare. Cerem guvernului sa ia toate masurile necesare sa păstreze valorile identitare românești prin conservarea patrimoniul cultural național.

Rafinăria și Câmpina au trăit în simbioză timp de peste 100 de ani. Cu bune și cu rele, Rafinăria a influențat decisiv dezvoltarea și destinul Câmpinei, precum și cel al României și chiar al Europei. Fiind una din cele mai vechi rafinării din Europa și, la vremea înființării, cea mai mare și mai modernă, Rafinăria „Steaua Română” a adus în zonă prosperitate și specialiști de pe toate meridianele. Mărturie din acele vremuri stau, încă, unele clădiri centenare și instalații cu valoare istorică ce datează chiar de la începuturile activității. Clădiri și instalații unde s-a produs combustibil încă de la începuturile exploatării industriale a petrolului din România și care au fost martore și sunt, astăzi, mărturii ale începuturilor industrializării României. Clădiri și instalații ce au supraviețuit bombardamentelor de amploare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial - atunci când Rafinăria a jucat un rol cheie strategic, combustibilul produs aici alimentând invazia susținută de trupele germane. Clădiri și instalații ce au supraviețuit erei comunismului și, de asemenea, ce au trecut cu bine prin două mari cutremure. Clădiri și instalații ce nu au putut fi, deci, distruse, în ciuda încercărilor istoriei și evenimentelor fulminante în care au fost implicate. Clădiri și instalații ce au influențat Câmpina și comunitățile din zonă încă de la sfârșitul secolului XIX și care continuă să aibă un loc special în sufletele celor din zonă. Ne dorim ca aceste mărturii și repere istorice să fie corect recunoscute și să fie integrate în viitoarele dezvoltări. Astfel, ne vom asigura că păstrăm o bucată importantă de istorie europeană și, în același timp, vom ajuta Rafinăria să dea o nouă șansă Câmpinei. Avem șansa de a salva o bucată din istoria Europei iar, împreună cu aceasta, avem șansa de a salva un oraș. Prin conservarea patrimoniului industrial și prin identificarea unor direcții de dezvoltare care să țină cont de și să pună în valoare acest patrimoniu, putem creiona un proiect care să reprezinte o nouă șansă pentru Câmpina și pentru locuitorii din jur - un proiect comparabil cu proiecte de protejare și revitalizare a patrimoniului industrial din Europa și din lume. Așa cum la înființare Rafinăria „Steaua Română” punea Câmpina - un orășel ce număra atunci 2500 de suflete - pe harta Europei, așa și acum, la mai bine de 125 de ani de la acel moment, Rafinăria poate repune Câmpina pe acea hartă. Împreună putem transforma asta în realitate.

Nu peste mult timp fabrica I.A.I.F.O. Zalău, cu toate clădirile sale, nu va mai exista. Recent, partea care a rămas din ea a fost vândută companiei Petron, care va demola clădirile rămase și va construi altceva în spațiul înainte ocupat de cea mai mare fabrică din orașul Zalău. In doi ani vom merge la cumpărături într-un mall, fără să ne mai amintim de fabrica întinsă pe 9 hectare, cu toate halele, depozitele, atelierele și anexele sale. Nu ne vom mai aminti de cei 25.000 oameni care au muncit acolo în condiții inacceptabile pentru zilele noastre și care au contribuit la dezvoltarea Municipiului, pe parcursul a peste 50 de ani de existență. Simbolurile IAIFO sunt un mozaic impresionant de pe fața unei clădiri, o statuie în bronz a unui muncitor din turnătorie și un robinet industrial gigantic, produsul emblematic al fabricii. Ele trebuie salvate. Cerem Primăriei și Consiliului Municipal Zalău să recupereze și să introducă în patrimoniul material al Municipiului Zalău aceste trei elemente emblematice ale I.A.I.F.O. „Armătura”, în semn de respect pentru miile de foști angajați ai acestei unități și familiile acestora. Mozaicul de pe clădire, ilustrând muncitori în fabrică, realizat în stilul brutalist specific arhitecturii comuniste, a fost realizat de către artiștii Ion Mitrea și Liviu Florean din Cluj-Napoca. Mozaicul ar putea fi amplasat în unul dintre parcurile orașului. Statuia muncitorului a fost concepută și realizată de către domnul Asztalos Ștefan maistrul turnător care a pus în operă și statuia Discobolului din fața Sălii Sporturilor din Zalău precum și alte busturi din Municipiul Zalău. Robinetul este unul dintre cele mai mari robinete industriale exportate pe piața SUA sub emblema IAZ (Întreprinderea de Armături Zalău). Îi îndemnăm pe reprezentanții Primăriei și ai consiliului local să intre în contact cu actualii proprietari ai fostei „Armătura” pentru a recupera cele 3 obiecte artistice, a le recondiționa și a le pune în valoare, astfel încât și următoarele generații de zălăuani să se bucure de ele și să își amintească de această filă din istoria orașului, la care aproape fiecare familie a contribuit. Uneori ca să mergi înainte, trebuie să arunci o privire în spate! Noi ce vom vedea?

In acest moment foarte multe obiecte de colectie cu caracter istoric sau artistic de origine Romaneasca se afla in strainatate. Monede rare, carte, timbre, pictura, sculptura, piese arhiologice, etc ce se gasesc in mari colectii private ajung fregvent pe piata libera in cadrul unor licitatii internationale. Exista colectionari Romani care ar dori sa repatrieze aceste valori dar costurile cu TVA si taxe vamale sunt prohibitive. Eliminarea acestor costuri ar incuraja colectionari si iubitori de arta si istorie din tara sa repatrieze aceste valori fara nici un efort pentru stat si ar pune colectionarii Romani pe picior de egalitate cu colectionarii din alte tari dezvoltate.

În ultimii ani, Bucureștiul a suferit o degradare masivă atât în ceea ce privește calitatea și cantitatea noilor construcții, cât și în ceea ce privește calitatea vieții bucureștenilor. La baza acestei deteriorări se află, în opinia noastră, gestionarea deficitară a bugetului capitalei și corupția din zona urbanismului și a protejării mediului înconjurător. O consecință directă a corupției din urbanism este aceea că Bucureștiul a devenit un „anti-oraș”, un spațiu nociv care ne agravează bolile cronice și ne scurtează viețile. Astfel recent, chiar Primarul General Nicușor Dan a declarat că incidența bolilor cauzate de poluare este în continuă creștere, iar orașul - locul în care trăim și muncim - este poluat, manelizat și sufocat de construcții edificate cu nerespectarea Legii 50/1991. Dorim ca Noul București să devină unul cu adevărat european, modern, cu respect pentru trecut, cultură și pentru memoria culturală. Un oraș pe care să îl iubim și de care să fim mândri. Dorim ca Noul București să ne includă.